Jurnalul.ro Editoriale Un mare actor cu naturalețea omului de pe zebră

Un mare actor cu naturalețea omului de pe zebră

de Florin Condurateanu    |   

Mircea Diaconu a fost nelipsit din distribuțiile filmelor românești, nimeni nu poate uita zâmbetul lui cuceritor din filme cu mare succes cum ar fi „Buletin de București”, „Petrolul și Ardelenii” și să nu uităm pelicula „Mere Roșii”, foarte iubită de maestru. În toate realizările de neuitat ale lui Mircea Diaconu, el a reușit să fie simbolul românului isteț, descurcăreț, cu simțul umorului în orice situație de viață, românul iubitor de țară și semeni născuți pe aceleași meleaguri. Talentul lui s-a remarcat prin naturalețea, prin firescul replicilor, al mimicii, al acțiunilor ca ale românului de toate zilele. Este de prima pagină a cărții recordurilor inițiativa lui de a participa la alegeri singur, fără nicio echipă de campanie electorală, străbătând țara în Aro cel vechi și tăifăsuind cu oamenii în parcuri, în piețe, ascultându-le ofurile. A reușit să fie ales europarlamentar cu această acțiune de mare naturalețe și a dus tot patriotismul și oratoria lui naturală în Consiliul Europei. A încercat și în ultima campanie pentru președinția României, dar cu tot scorul bun n-a putut să câștige locul de la Cotroceni. Puțini știu cât de modest era și este în viața particulară marele actor, fost director de teatru. Am obținut de la Mircea Diaconu acceptul de a face o emisiune cu el în ciclul „Vedete în papuci” și am filmat în curtea casei sale o oră de destăinuiri ale vieții îndrăgitului actor. Când eu și echipa mea ne-am întors în redacție am avut o surpriză să ne explodeze inima: nimic ca sonor nu se înregistrase pe casetă. Cu obrazul roșu de rușine, i-am relatat lui Mircea Diaconu necazul nostru, speriat că se va supăra. A fost dezarmantă reacția maestrului: „Ha, Ha, Ha! Mâine la prânz e bine să refacem filmarea?”. Puțini știu ce talent teribil are Mircea Diaconu și la scris. Era actor la Teatrul Bulandra și locuia cu chirie la mansarda unui bloc vechi de vizavi de teatru, pe strada Schitu Măgureanu.

Mi-a povestit că, în miezul nopții, când termina spectacolul de la teatru, dădea fuga în cămăruță lui din chirie și așternea pe un caiet de dictando gândurile și visările lui. Devenise o hrană zilnică pentru suflet. Într-o noapte, a constatat că se terminase creionul cu care-și scria impresiile de viață, a ieșit pe străzi în Bucureștiul pustiu să ceară un ciot de creion oricărui trecător. Peste o oră, un milițian care patrula i-a dat bucățica lui de creion și Diaconu s-a întors să aștearnă pe caietul școlăresc trăirile lui. Mai târziu, aceste developări ale sensibilității și harului lui au ajuns cărți vândute în librării. Simpatic și cu haz, Mircea Diaconu mi-a mai povestit că Florian Pittiș, prezentatorul spectacolului „ Poezia muzicii tinere”, l-a rugat să-i țină locul într-o seară. Când a venit momentul să citească editorialul scriitorului Radu Cosașu, mai să i se oprească inima: Pittiș uitase să-i lase cheia de la fișet. Înnebunit, Mircea Diaconu a traversat strada și a luat caietul lui cu impresii din odaia de mansardă, a citit pe scenă rândurile lui ca fiind scrise de maestrul Cosașu. A doua zi, scriitorul bătrân l-a felicitat.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri