Producătorul de medicamente Pfizer a anunțat identificarea de compuși antivirali cu potențial de inhibare a coronavirusurilor și pe care îi analizează, împreună cu o o altă companie, anunță Reuters.
Reprezentanții Pfizer au spus că speră să obțină rezultatele până la sfârșitul lunii martie, iar dacă oricare dintre compuși va avea succes va înceape testarea lor până la sfârșitul anului.
Mikael Dolsten, directorul științific al companiei, a fost unul dintre executivii din industria farmaceutică care s-au întâlnit luni cu președintele american Donald Trump, la Casa Albă.