Jurnalul.ro Ştiri Locale Un preot din Brăila a fost sancţionat pentru un banner pro referendum aflat pe gardul unei biserici

Un preot din Brăila a fost sancţionat pentru un banner pro referendum aflat pe gardul unei biserici

Preotul Bisericii Constantin şi Elena din Brăila a fost sancţionat cu avertisment de poliţie, la sesizarea Biroului Electoral Judeţean Brăila, pentru faptul că pe gardul bisericii unde slujeşte se afla montat un banner pro referendum, pe care se aflau culorile drapelului naţional, ceea ce este interzis prin lege. 

"Biroul Electoral a înaintat o adresă Poliţiei prin care sesiza faptul că la Biserica Sfinţii Constantin şi Elena există afişat un banner cu mesajul pro referendum, pe care se află culorile drapelului naţional, ceea ce este interzis prin lege. În baza acestei Legii 208/2015, persoana a fost sancţionată cu avertisment, iar bannerul a fost dat jos", a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan. 

În legătură cu acest incident, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunărea de Jos a trimis un comunicat, în care precizează că bannerul respectiv nu aparţine Bisericii, ci a fost conceput şi montat de Coaliţia pentru Familie. 

"În legătură cu unele afişe postate în spaţiile aparţinând bisericilor din Eparhia Dunării de Jos, facem cunoscut că materialele privind îndemnul pentru participarea la Referendumul din data de 6-7 octombrie 2018 au scop informativ pentru populaţie şi sunt realizate de către Coaliţia pentru Familie, iar postarea acestora s-a făcut de către reprezentanţii Coaliţiei, preoţii susţinând această iniţiativă pentru definirea fără echivoc în Constituţie a căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie. Poziţia Arhiepiscopiei Dunării de Jos rămâne constantă faţă de demersul perfect democratic validat de Curtea Constituţională, întrucât se afirmă protejarea familiei tradiţionale şi limpezirea în textul constituţional a noţiunii de căsătorie, adevăruri pe care Biserica le-a propovăduit dintotdeauna", se arată în comunicat. 

În acelaşi timp, Comitetul de Iniţiativă Cetăţenească, Coaliţia pentru Familie şi Platforma civică "Împreună" reclamă şi "condamnă interzicerea de către autorităţi a dreptului cetăţenilor români la campanie pentru Referendumul din 6 - 7 Octombrie 2018, la sesizările nelegale ale unor agenţi propagandistici anti-referendum". 

"Denunţăm excluderea de către autorităţi a cetăţenilor şi organizaţiilor civice ale acestora din campania pentru Referendumul din 6-7 octombrie care nu este o campanie electorală, atrăgând atenţia că această campanie nu cade sub incidenţa Legii 208/2015, pentru că nu se desfăşoară simultan cu niciun tip de alegeri politice (art 15/1/ din Legea 3/2000) şi nici a Legii 334/2006 întrucât şi cetăţenii - nu doar partidele politice - au dreptul la campanie potrivit art 30 din Legea 3/2000", se arată într-un comunicat al Coaliţiei pentru Familie. AGERPRES

Subiecte în articol: preot sanctionat banner pro referendum
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri