Referindu-se la “viitorul creşterii economice”, Jim O'Neill, fost preşedinte al Goldman Sachs Asset Management şi fost ministru al Trezoreriei din Marea Britanie, în prezent preşedintele Chatham House, scria recent că în întreaga lume apare un decalaj tot mai mare dintre teoria economică şi condiţiile economice ale realităţii. O’Neill reamintea totodată că economia este o ştiinţă socială, în ciuda tuturor obiectivelor ambiţioase pe care le pot avea economiştii. Dar se mai pot oferi încă predicţii riguroase cu privire la creşterea economică pe termen lung, dacă se iau în calcul doar două forţe: “dacă se ştie cu cât va creşte (sau va scădea) populaţia de vârstă activă a unei ţări şi cu cât va creşte productivitatea acesteia, se poate prezice destul de precis creşterea sa în viitor” susţine Jim O’Neill.
Să ne uităm puţin la factorii de creştere a economiei româneşti şi să încercăm să înţelegem ce se va întâmpla în următoarea decadă. Cu un an în urmă, Comisia Europeană (CE) avertiza România că există riscul unei “aterizări forţate”, adică oprirea bruscă din ritmul susţinut de creştere economică înregistrată în ultimii ani şi căderea în recesiune. Motivul invocat de CE era mai ales modelul de creştere economică a României, bazat pe cheltuielile consumatorilor. Dar iată că aterizarea forţată nu s-a produs. Economia României a continuat să se dezvolte şi în 2018, iar pentru 2019, prognozele consemnează aceeaşi tendinţă optimistă de creştere economică, ce e drept, într-un ritm mult diminuat. Tot consumul stă şi astăzi la baza avansului economic. Dar România a devenit mai vulnerabilă la riscuri, economia ţării este mai volatilă. Acelaşi model economic axat pe cheltuielile consumatorilor şi nu pe investiţiile pe termen lung afectează capacitatea ţării de a atinge în mod durabil nivelul de trai din UE. Reducerea avansului este cauzată în mare parte de o încetinire a cheltuielilor consumatorilor şi scoate în evidenţă limitele modelului de creştere economică. Iar productivitatea scăzută sub media europeană face ca nivelul de dezvoltare a României să aibă un handicap serios, în antiteză cu viteza sa de creştere. Avem şi un nivel mai ridicat al inflaţiei, care a afectat venitul disponibil şi cheltuielile consumatorilor. Iar creşterea semnificativă a importurilor de bunuri de consum accentuează deficitul de cont curent al României.
Revenind la cele două forţe amintite de preşedintele Chatham House, acestea ne dau azi semne de îngrijorare. În primul rând, pentru că populaţia activă a României se diminuează (pe cale naturală - spor negativ -, dar şi din cauza migraţiei), punând o presiune mare pe piaţa forţei de muncă. Iar oferta de forţă de muncă şi de competenţe nu ţine pasul cu nevoile în continuă schimbare ale economiei. Disponibilitatea limitată a personalului calificat, îmbătrânirea populaţiei, mobilitatea internă redusă şi emigrarea limitează creşterea economică. Mai adăugăm şi nivelul scăzut al productivităţii, şi iată cum cele două forţe “O’Neill” ne pot spune cum anume şi unde “vom ateriza”: încet, dar sigur, în volatilitate.