Camera Deputaților a încuviințat, marți, începerea urmăririi penale pe numele fostului ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu. Decizia a fost luată cu 251 de voturi „pentru”, 25 „împotrivă” și 2 voturi nule.
ȘTIRE INIȚIALĂ „Așa cum v-am obișnuit, sunt un om cu demnitate și cu onoare. Acesta a fost motivul pt care imediat ce am aflat din presă că s-au ridicat la adresa mea anumite susăiciuni, am luat decizia imediată de a demisiona din funcția de ministru, de a mă autosuspenda din partid și de a cere colegilor să votați să încuviințați cererea de urmărire penală fiormulată la adresda mea. Toată viați mi-am făcut datoria față de oameni și față de instituții. Am respectat legea de fiecare dată și am muncit enorm pentru a face bine oamenilor”, a spus Chesnoiu.
El afirmă că este mândru de activitatea sa de la Ministerul Agriculturii.
„Le mulțumesc și colegilor mei de partid, pentru că în această perioadă am simțit din plin încrederea lor și toată susținerea. (...) Sunt un om simplu și așa vreau să rămân, ca orice cetățean al acestei țări. Nu o să mă ascund niciodată în spatele unei demnități publice. Acesta a fost motivul pentru care v-am rugat și că rog să votați pentru această cerere.
Chesnoiu a anunțat că va vota la vedere pentru încuviințarea cererii procurorilor.
„Nu sunt adeptul unei justiții televizate. Nu am comis nicio infracțiune de corupție și nicio altă faptă de natură penală. Sunt nevinovat și asta voi dovedi”, conchide Chesnoiu.
Adrian Chesnoiu anunța că demisionează de la Ministerul Agriculturii și se autosuspendă din PSD. El cerea vot pentru ridicarea imunității parlamentare: „Nu am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă”.
DNA a anunțat joi că a transmis procurorului general al PICCJ referatul în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu, deputat în Parlamentul României.
Procurorii fac o investigație în legătură cu presupuse intervenții ale ministrului în cadrul unor concursuri de angajare.