Jurnalul.ro Ştiri Externe Ursula von der Leyen a salvat viața unui pasager

Ursula von der Leyen a salvat viața unui pasager

de Redacția Jurnalul    |   

Unui pasager aflat miercuri la bordul cursei Swiss Air Zurich - Bruxelles i s-a făcut rău în timpul zborului, echipajul aeronavei întrebând, conform protocolului, dacă la bord se află cineva care are cunoștințe medicale. 

Marea surpriză nu a fost doar că printre pasageri se afla un doctor, ci că doctorul era chiar președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Oficialul european, care a lucrat ca medic timp de mai mulţi ani, a asistat pasagerul până la sosirea la Bruxelles, unde a fost preluat de personalul medical de la aeroport.

Von der Leyen şi echipa sa se întorceau de la summitul G20 din Rio de Janeiro, a declarat pentru publicația elvețiană 20 Minuten adjunctul purtătorului de cuvânt al CE, Arianna Podesta.

Compania aeriană a confirmat incidentul de la bordul aeronavei sale și faptul că un pasager a acordat primul ajutor. Din motive de protecție a vieții private, nu au fost furnizate informații privind identitatea persoanei care a primit îngrijirile și nici problema medicală pe care a suferit-o.


 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri