Jurnalul.ro Ştiri Politică USR cere susţinere liberală pentru sesizarea CCR

USR cere susţinere liberală pentru sesizarea CCR

de Adrian Ilie    |   

Preşedintele USR, Dan Barna, le-a solicitat parlamentarilor liberali să semneze sesizările de neconstituţionalitate pe care Uniunea le-a pregătit în legătură cu legile justiţiei, în contextul în care USR nu are suficienţi parlamentari pentru a depune singură sesizările, iar relaţiile cu PNL sunt destul de încordate.

"Uniunea Salvaţi România a pregătit sesizări foarte bine documentate pentru a contesta la Curtea Constituţională cele trei proiecte de modificare a Legilor Justiţiei. ÎCCJ şi PNL au contestat deja la Curtea Constituţională cele trei proiecte de modificare a Legilor 303, 304 şi 317, dar juriştii USR au găsit noi motive de neconstituţionalitate, iar noile sesizări reprezintă o şansă în plus de a bloca atacul coaliţiei PSD-ALDE-UDMR la independenţa sistemului de Justiţie. Sesizările au fost semnate deja de toţi parlamentarii USR şi PMP şi mai este nevoie doar de câteva semnături pentru a le depune la CCR până la sfârşitul săptămânii", a anunţat USR, potrivit Agerpres. Preşedintele USR, Dan Barna susţine că juriştii partidului au identificat 35 de prevederi neconstituţionale, însă sesizarea Curţii Constituţionale poate fi făcută doar cu semnături de la PNL întrucât sunt necesare semnăturile a cel puţin 25 de senatori sau 50 de deputaţi. Rămâne de văzut în ce măsură liberalii vor fi dispuşi să dea curs cererii USR în condiţiile în care liberalii sunt acuză parlamentarii Uniunii că au încercat să dea impresia că au fost singurii care au încercat să blocheze adoptarea legilor justiţiei, iar organizaţiile din Bucureşti ale celor două partide se înfruntă în mod deschis în Consiliul General al Capitalei. Între timp, liberalii continuă demersurile începute pe cont propriu de blocare a legilro justiţiei la Curtea Constituţională. Astfel, PNL a trimis o scrisoare preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, în care îi cere acestuia să solicite opinia Comisiei de la Veneţia pe marginea sesizării de neconstituţionalitate a legilor justiţiei pe care liberalii deja au depus-o.

"USR face un apel public la PNL, dar şi la toţi parlamentarii independenţi pentru a semna sesizările cu privire la modificarea legilor Justiţiei şi a sprijini acest demers de apărare a independenţei magistraţilor şi a statului de drept din România. Nu există argumente pentru care parlamentarii Opoziţiei să nu se alăture acestui demers absolut vital pentru România."

Dan Barna, preşedinte USR

Subiecte în articol: dan barna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri