Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiță, a afirmat că a avut discuții cu reprezentanții Ministerului Educației cu privire la vaccinarea elevilor care au examen, însă menționează că prin respectarea celorlalte măsuri de prevenire se pot asigura condiții de siguranță.
„Am vorbit cu domnul ministru legat mai degrabă de apariția în spațiul public a acestor informații. Sigur, așa cum am explicat prin faptul că elevii între 16 și 18 ani au de susținut o serie de examene cu prezență fizică din punct de vedere epidemiologic este foarte important ca aceste activități să se desfășoare în condiții de maximă siguranță. Însă, respectându-se celelalte mecanisme prin care putem preveni răspândirea infecției cu Sars-Cov-2, și anume distanțarea fizică, purtarea măștii, putem asigura aceste condiții de siguranță în cazul elevilor din grupa respectivă de vârstă”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Conform acestuia, în acest moment, „principala limitare este legată de numărul de doze disponibile și de faptul că avem încă un număr extrem de mare de persoane care au un risc medical individual de a face o formă severă, mă refer la persoane cu vârste peste 65 de ani și persoane care au boli cronice, persoane cu dizabilități”.
Coordonatorul campaniei de vaccinare susține că pe marginea acestui subiect au avut loc „doar discuții, fără să se fi tranșat o modalitate de acțiune”.