Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Negrescu cere sancționarea eurodeputatului care a comparat România cu Vestul Sălbatic

Victor Negrescu cere sancționarea eurodeputatului care a comparat România cu Vestul Sălbatic

Europarlamentarul român Victor Negrescu a solicitat președintei Parlamentului European sancționarea eurodeputatului care a comparat România cu Vestul Sălbatic.

Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat, în scris, conform procedurilor parlamentare, președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, sancționarea eurodeputatului Guido Reil care, în plen a comparat România cu Vestul Sălbatic și a afirmat că țara nu merită să fie în Uniunea Europeană.

„Nu pot accepta ca țara mea să fie atacată gratuit de un eurodeputat extremist în plenul Parlamentului European. De aceea, am solicitat, utilizând procedurile parlamentare specifice, sancționarea imediată a acestuia. Sancțiunea aplicată poate conduce la ștergerea înregistrării intervenției, pierderea dreptului la o parte din indemnizație, suspendarea dreptului de vot sau a participării la diferite activități parlamentare. Dacă acum tolerăm acest tip de mesaj anti-românesc, există riscul ca acest comportament să se reproducă în continuare sub forme și mai dure” a explicat europarlamentarul Victor Negrescu.

În solicitare se subliniază faptul că, prin declarația sa, europarlamentarul extremist a adus atingere demnității României, creând, în același timp, și un prejudiciu valorilor europene consacrate. Documentul este fundamentat în baza articolului 10, alineat 1 din Regulamentul de Procedură al Parlamentului European, coroborat cu articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale, precum și aplicarea prevederilor articolelor 175, alineat 1 și alineat 6, respectiv 176, alineat 1 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, a precizat Negrescu.

 

Subiecte în articol: victor negrescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri