Jurnalul.ro Sport Sporturi Victorie de SENZAȚIE pentru Sorana Cîrstea la Australian Open. S-a calificat în optimi

Victorie de SENZAȚIE pentru Sorana Cîrstea la Australian Open. S-a calificat în optimi

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, vineri, la Melbourne, în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe americanca Alison Riske, în două seturi, cu 6-2, 7-6 (2).

Cîrstea (26 ani, 78 WTA) a reuşit cel mai bun rezultat au său la Melbourne, după două prezenţe în turul al treilea, în 2012 şi 2013. Cea mai bună performanţă la un turneu de Mare Şlem pentru Sorana rămâne sfertul de finală din 2009, de la Roland Garros.

Cîrstea s-a impus într-o oră şi 30 de minute, dominând primul set în care a condus cu 3-0, 4-1 şi 5-2. În setul al doilea, românca a început cu dreptul (1-0), dar apoi Riske a luat trei ghemuri la rând (1-3). Sorana a revenit spectaculos şi a restabilit egalitatea, 3-3, iar apoi a trecut la cârmă (4-3). Riske a rămas în set (4-4, 5-5), reuşind un break ce putea să cântărească mult în economia setului. Cîrstea a făcut rebreak la zero (6-6) şi în tiebreak s-a impus clar, cu 7-2.

Românca a reuşit 5 aşi şi a comis o dublă greşeală, faţă de 2 aşi şi 4 duble greşeli Riske. La capitolul winners, raportul a fost de 28-17 în favoarea reprezentantei noastre, iar la erori neforţate 20 a avut Sorana şi 25 Riske.

Sorana are acum 3-1 în meciurile directe cu Riske (26 ani, 42 WTA), care s-a impus în 2009 la US Open în calificări, cu 6-2, 7-6 (4), românca învingând în 2013 în optimi la Washington, cu 3-6, 6-2, 6-3, şi în 2014, la Pattaya City (Thailanda), tot în optimi, cu 6-3, 6-4.

Sorana Cîrstea, care şi-a asigurat un cec de 220.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA, o va întâlni în optimi pe câştigătoarea dintre letona Anastasija Sevastova (cap de serie numărul 32) şi spaniola Garbine Muguruza, a şaptea favorită.

Sursa - AGERPRES

Subiecte în articol: sorana cîrstea australian open
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri