Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vinurile românești, mereu ignorate de autorități

Vinurile românești, mereu ignorate de autorități

de Diana Scarlat    |   

Producătorii de vinuri din România sunt nemulțumiți că Ministerul Agriculturii nu pare interesat de această piață care crește cumva împotriva voinței autorităților. “Producția premium de vinuri este în creștere constantă, în ultima perioadă, cu circa 10-15% pe an. Anul trecut, producția de vin nobil din România fost de 2,1 milioane de hectolitri, iar suprafața de vie nobilă din România a ajuns la 88.437 de hectare, fiind, de asemenea, în creștere constantă. Previziunea pentru 2018 este că se va menține aproximativ același ritm de creștere”, spun organizatorii GoodWine, târg de vinuri care s-a desfășurat în weekend la Romexpo București. Piața de vinuri din România ajunge la aproximativ 500 de milioane de euro anual, dar potențialul este mult mai mare. Dezvoltarea acestei piețe nu mai este încurajată de aproape 20 de ani, după ce se reușise, inițial, elaborarea unui proiect de țară pentru promovarea vinurilor românești. “O mare pierdere este absența, anul acesta, a concursului International Wine Contest Bucharest (IWCB), finanțat, din 2009, de Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV), care deține licența concursului și care nu mai are buget pentru a-l organiza. Acest concurs oferă garanția pentru certificarea vinurilor și este un vector prin care poți promova vinurile românești”, explică Diana Pavelescu, degustător profesionist de vinuri.

 

Producători de vinuri din România plătesc împreună circa un milion de euro anual doar pentru certificare, la ONVPV, dar reprezentanții autorității nici măcar nu participă la evenimentele organizate de sectorul privat.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri