Jurnalul.ro Timp liber Monden Vlad Gherman, surpriză emoţionantã pe platourile de filmare de la “Fructul oprit”

Vlad Gherman, surpriză emoţionantã pe platourile de filmare de la “Fructul oprit”

Și-a petrecut ziua de naștere în compania celor dragi, făcând ce-i place cel mai mult! Vlad Gherman, îndrăgitul actor care îl interpretează pe Ioan în serialul “Fructul oprit”, difuzat miercurea la Antena 1, nu a stat departe de platourile de filmare nici măcar de aniversarea lui, fiind sărbătorit cum se cuvine de echipa lui de suflet.

 “Mulțumesc mult de tot! Mi-ați făcut o surpriză foarte mare!”, le-a transmis Vlad Gherman colegilor săi, vizibil emoționat de momentul care i s-a pregătit cu prilejul împlinirii vârstei de 25 de ani.

Acesta și-a serbat aniversarea făcând ce-i place cel mai mult. Încă de la prima oră a dimineții, s-a prezentat pe platoul de filmare al serialului produs și regizat de Ruxandra Ion – “Fructul oprit”, pentru a continua povestea super-producției, care poate fi urmărită miercurea la Antena 1. Actorii Adrian Titieni, Alina Chivulescu, Cristina Ciobănașu și Petru Păun, dar  și membrii echipei de producției au profitat de prima pauză de la filmări a zilei și i-au pregătit acestuia o surpriză de proporții. I-au cântat la mulți ani, i-au transmis gândurile lor bune și au avut grijă ca aniversarea lui să fie îndulcită cu un desert pe măsură, oferindu-I un tort alb cu ciocolată albă și fructe.

Ziua de vineri a început pentru mine încă de la ora 5 dimineața. Am avut filmări, au fost secvențe destul de grele. După filmări, o să merg să-mi vizitez bunicii, iar apoi o să ies cu prietenii în oraș.”, a spus Vlad, care și-a propus să-și petreacă week-endul în compania familiei, dorind să profite cât de mai mult de cele două zile libere pentru a se odihni, având în vedere că apoi va reveni pe platourile de filmare pentru noi secvențe ale serialului.

Episoadele serialului << Fructul oprit >> vor fi din ce în ce mai captivante, se dezvoltă poveștile, personajele o să întâmpine anumite lucruri inedite. Apar și personaje noi, apar și conflicte. Avem și comedie, avem și dramă, avem rețeta succesului.”, le transmite Vlad fanilor și le mulțumește pe această cale pentru urările numeroase pe care le-a primit de ziua lui.

Îndrăgitul actor poate fi urmărit miercuri (21 februarie), de la ora 21.15, la Antena 1, în cel de-al șaselea episod al serialului “Fructul oprit”.

Subiecte în articol: vlad gherman
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri