Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Zi decisivă pentru şeful ASF. Va fi demis astăzi?

Zi decisivă pentru şeful ASF. Va fi demis astăzi?

de Daniela Ivan    |   

Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF, nu are nicio îndoială că va fi revocat din funcţie, cel mai probabil chiar astăzi. “Prefer să ies scos de politicieni decât de DNA”, a spus el. Totuşi, a adăugat că orice decizie în sensul revocării sale este ilegală și că va acționa cum va considera de cuviință pentru a demonstra acest lucru.

Votul pentru revocarea şefului ASF este aproape sigur. Plenul Parlamentului va lua în discuție astăzi schimbarea lui Negrițoiu după ce marţi a scăpat ca prin urechile acului, votul fiind amânat din lipsă de cvorum. Dar astăzi, subiectul ASF este plasat al patrulea pe ordinea de zi. "Orice decizie se va lua în sensul revocării este ilegală. Voi acționa pe orice cale consider de cuviință ca să demonstrez că decizia este ilegală. Prefer însă să ies scos de politicieni decât să ies scos de DNA", a afirmat ieri șeful ASF, într-o conferinţă de presă. Acesta a mai adăugat că nici până acum nu înteţelege şi nici nu i s-au adus la cunoştinţă motivele pentru care se cere revocarea sa. “Consider că mi-am îndeplinit misiunea la ASF. Nici nu am visat la un mandat de trei ani sau mai mult. Întotdeauna mi-am administrat mandatul la şase luni, la un an”, susţine Negriţoiu. Pe de altă parte, parlamentarii spun că Mișu Negrițoiu trebuie demis din cauza modului în care ASF a gestionat criza de pe piața RCA din 2016. 

Subiecte în articol: asf demisie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri