x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Şezătoare în satul de pe malurile Bâscei

Şezătoare în satul de pe malurile Bâscei

de Tudor Cires    |    Simona Lazar    |    30 Iul 2009   •   00:00
Şezătoare în satul de pe malurile Bâscei
Sursa foto: Tudor Cireş/Jurnalul Naţional

O ogradă largă, cu pomi fructiferi, o fântână şi-o căruţă cu fân. Un război de ţesut şi-o bunică mânuind suveicile cu lână colorată. Alta, croşetând modele specifice zonei de munte. Pe băncile de lemn şlefuit de vreme, puzderie de copii - tot să fie cât să umpli două clase - stau... la clacă.



Fac gheme, pregătesc suveici sau pictează icoane... Sunt elevi la Şcoala Generală "C. Giurescu" din Chiojdu şi s-au adunat "la şezătoare". O şezătoare după toate regulile timpurilor vechi, îndrumaţi fiind îndeaproape de profesoara Luiza Negoiţă şi de învăţătoarea Camelia Tatu.

Legenda Chiojdului

Pentru că şezătorile sunt şi timp de poveste, nu numai de muncă, învăţătoarea le spune copiilor legenda satului lor. "Denumirea a fost cercetată de Nicolae Iorga şi de Constantin C. Giurescu, fiu al satului. Ei susţin că numele satului vine fie de la ungurescul koves (piatră), fie de la latinescul quies, care înseamnă linişte. Se pare că o zonă de la intrarea în sat, numită Roma, era un loc de relaxare pentru ostaşii romani care veneau de la castrul aflat pe teritoriul comunei prahovene Drajna." De altfel, şi muntele e brăzdat de un drum roman pietruit, pe care l-am urmat şi noi... Legenda mai spune că era un om sărac şi necăjit venit din Transilvania, după ce un foc i-a distrus gospodăria. Îl chema Chiojdu. Aici îşi face casă, iar într-o zi o întâlneşte pe Bâsca. Au trei copii, Chiojdu Mare, Chiojdu Mic şi Chiojdeanca. Asemeni părintelui lor, bătrânul Chiojd (Starchiojd), copiii întemeiază la rândul lor sate...

Războiul şi icoanele

În vremea asta, copiii află de la bătrâna Ecaterina Burlan cum se ţese. "Până a ajunge la toate firele, facem gheme, suveici, aflăm ce sunt vârtelniţa, pieptănuşul pentru lână, aţa, războiul." Cel pentru ţesut. "Iaca, aşa se lucrează din bătrâni. Cu ţoalele ţesute la război se făcea zestrea la fete. Războiul acesta e de la bunica mea. Are peste 100 de ani. L-a făcut tata-mare, pe care îl chema Oniga Dumitru. Când ţes îl pomenesc." "Cum se ţese?" "Bine, uşor. Se năvădeşte, se trece suveica prin iţe şi se formează floarea, un trandafir roşu." Profesoara Luiza Negoiţă ne lămureşte: "A năvădi e prima etapă la războiul de ţesut şi înseamnă aşezarea iţelor pe acel lemn, care se leagă de capătul celălalt şi, cu un mecanism care se află sub război, se creează modelele. Modelele specifice zonei Chiojdu sunt floarea şi crucea; se regăsesc pe carpetele care se aşază fie pe pereţi, fie pe pat, fie pe jos. Crucea e împodobită cu flori etc".

Copiii dovedesc şi ei că ştiu bine instrumentarul gospodăresc local de odinioară. Ne explică pe îndelete ce sunt: vârtelniţa, fusele din lemn, putineiul, cofa, copăiţa din lemn de toate dimensiunile (pentru aluat de pâine sau cozonac, pentru carnea de porc), copaia mare din lemn pentru scăldarea mortului, copăile de legănat nou-născuţi. Cu vreme în urmă, casele erau mici, aveau două camere, iar într-una dintre ele, în "casa mare", se punea tot ce era de cinste, zestrea şi icoanele. Luci, un băieţel care-şi poartă mândru costumul popular, ne arată ce a adus la şezătoare: "O icoană din 1811, care a aparţinut străbunicului meu. Într-o zi o s-o moştenesc şi o s-o dau copiilor mei".

Ce se mănâncă la şezătoare?
Parcă pentru a ne direcţiona dialogul către dimensiunea gastronomică a locului şi a obiciului, gazda copiilor, dna Melania Chiş, soseşte şi ea cu un imens bulz muntenesc, împodobit... ştrengăreşte, cu un chip care zâmbeşte. "Ce se mânca la şezători? Grăunţe fierte, gogoşi, prune uscate la lojniţă... Cântam, torceam, suceam, coseam. Şi din când în când mâncam câte o turtă coaptă pe vatră", ne spune tuşa Ecaterina. "Acum 70 de ani, pentru a pregăti turta nu se folosea drojdia de bere, ci spuma de prune", completează şi Luiza Negoiţă. "O reţetă specifică a turtei pe plită, aici, la Chiojdu, este cea în care se foloseşte spuma de la borhotul de prune pus la fermentat în tocitorile de lemn. Când borhotul fermenta, spuma se ridica şi dădea peste tocitoare (butea respectivă). Femeile o luau şi o foloseau la prepararea pâinii, pentru că de fapt turta aceasta e o pâine, numai că se coace pe plită sau direct pe spuză."

La şezătoarea noastră nu vom mânca însă turte, ci bulz muntenesc, pregătit la grătar de dna Melania. Şi cum întâlnirea copiilor are ca scop asimilarea de noi cunoştinţe gospodăreşti, bineînţeles că mica lecţie de gastronomie este binevenită. "Se prepară o mămăligă vârtoasă şi se răstoarnă pe un fund de lemn. Se împarte mămăliga în bucăţi de mărimea unui pumn, se presează în felii de doi centimetri grosime, care se umplu cu brânză de burduf şi cu cârnaţi afumaţi prăjiţi. Se modelează în mâini cocoloaşele de mămăligă umplută, care se pun la grătar, aducându-se la masă cu ochiuri, lapte acru, brânză rasă, după cum pofteşte fiecare."

Martora timpului
Tanţi Sofiţa sau "Moaşa", cum s-a obişnuit să-i spună tot satul, la cei 88 de ani ai săi nu a mai putut să participe în acest an la expoziţia culinară. N-a lăsat-o însă inima să nu ne cheme în bătătură şi să nu ne spună cum se mânca la Chiojdu cu mulţi ani în urmă. "Pe când eram tânără făceam fasole, cartoafe. Făceam şi buruieni coapte, cu lapte. Fierbeam buruienile, le tocam, puneam acolo o prăjeală din mărar şi pătrunjel, apoi laptele fiert, prins. N-ai grijă că nu se brânzeşte laptele, doar face broboniţe! Dar acum mi-e greu să mai fac..." (Simona Chiriac)

×
Subiecte în articol: antropologie culinară Şezătoare