x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marius Tucă: Mă arunc în golul din stomac să prind fluturii

Marius Tucă: Mă arunc în golul din stomac să prind fluturii

09 Apr 2014   •   22:50
Marius Tucă: Mă arunc în golul din stomac să prind fluturii
 
Mă arunc în golul din stomac
Să prind fluturii
Pentru a-i scoate la lumină
Să se îmbete de alb şi hlamidă,
Inspir zborul polenului de aur
Şi bat aripele lor albastre
În pieptul tău, în aer, în ape salmastre,
Mă arunc în golul din stomac
Să prind fluturii
Care au zburat prin tine
Şi s-au zbătut în unele dimineţi
Să nu se sinucidă în zaţul de cafea,
Dacă aş putea şti dacă
Sunt de noapte sau sunt de lumină,
Mă arunc în golul din stomac
Să prind fluturii
Ascunşi prin roşul florilor de maci
Când tu mă iubeşti şi taci,
Atunci se aude zborul lor rotund
Cum învârte sângele-n corole
Şi inimile ne bat în frunze,
Mă arunc în golul din stomac
Să prind fluturii
Prinşi în plasa de siguranţă
Atunci când eu sar în gol
Şi în căprui, în albastru, în verzui
Atunci când eu sar în tine
Să redescopăr ce a fost cu mine,
Mă arunc în golul din stomac
Să prind fluturii
Uitaţi acolo ca prin minune
Din adolescenţe, din amintire
Din timpuri prinse-n păr
Ca nişte flori de nu-mă-uita
Desenate pe aripile lor desfăcute,
Mă arunc în golul din stomac
Să prind fluturii
Pentru a-i scoate la lumină
Să-i readuc la viaţa de înainte
De a li se auzi foşnetul prin noi
Când eram la fel de frumoşi, orbi şi goi
Fără să ştim cine suntem şi ce-i cu noi.

_____________

■ "Mă arunc în golul din stomac să prind fluturii" face parte din cartea de poezie "Pe tine te" - carte de Buna Vestire.
_____________

Facebook:  www.facebook.com/mariustuca.ro

_____________


Am să te iubesc până la sfârşitul lumii - carte de poezie

■ 
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (introducere)
■ Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (cuprins)
■ Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (încheiere)
■ Manualul tău de funcţionare
■ Clepsidra
■ Era prin dragostea noastră
■ Am să te iubesc o sută de ani lumină
■ Eşti ce n-a văzut Parisul
■ Mă tem că je t’aime
■ Aer
■ La un capăt al lumii tu, la celălalt eu
■ Îmi place despre tine
■ I live you
■ Am să mă întorc în timp să te iubesc
■ Scriu în mine
■ Şedinţă de sumar
■ Blonda cu bicicletă
■ Casa Scânteii
■ Am să te iubesc până la închiderea ediţiei
■ Dragoste în Piaţa Cosmonauţilor
■ Îţi simt fragilitatea prin tot oraşul
■ Lasă dragostea asta să respire
■ Ană, ninge tot oraşul
■ Tu ai tăcut cel mai frumos din lume
■ Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie?
■ Declaraţie
■ Dă-mi un Like!
■ Copii din dragoste şi spam
■ Eu n-am să te mai caut niciodată
■ Am să te iubesc prin SMS
■ Şterge-mă din telefonul tău
■ Am să ascult Phoenix până la sfârşitul lumii
■ Da virgulă nu
■ Niciodată să nu spui o dată
■ Cea mai frumoasă zi
■ Îmi place mult de tot agenda ta
■ Îmi potrivesc ceasul după tine
■ Am închiriat lumea pentru tine
■ Tu ai fost schimbată cu mine la naştere
■ De ziua tatălui meu
■ Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubeşti?
■ Te iubesc
■ Două oglinzi
■ Drum bun prin mintea mea
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (introducere)
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (cuprins)
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (încheiere)

_____________

Pe tine te - carte de Buna Vestire

■ Fericirea se conjugă la timpul trecut
■ Mă arunc în golul din stomac să prind fluturii
■ Doi străini
■ Prima întâlnire
■ 25 de bani
■ Tu eşti cea mai frumoasă poezie
■ Am să-ţi ghicesc în palmă viitorul
■ Ai să mă iubeşti
■ Cântec
■ Am să te am
■ Sunt mai dulce ca păcatul
■ Tu, întâmplare neîntâmplată
■ Identitate
■ Pe tine te
■ Eu sunt ieşirea ta la mare
■ Strigăt
■ Dacă marea ar fi într-o clepsidră
■ De la eu la tu
■ Amprenta dragostei noastre
■ Ne iubim cu clasicii printre noi
■ Dar ţine-mă în braţe
■ Floare de nu-mă-uita
■ Te-am iubit timp de-o fereastră
■ Tu m-ai iubit ca să-ţi schimb culoarea ochilor
■ Ce mai faci, introvertito?
■ Dor
■ Viaţa nu e breaking news
■ Mai ţii minte marea?
■ E o zi frumoasă ca tine
■ Sunet
■ Închide telefonul
■ Curcubeie
■ Ultima zi
■ Iartă-mă!
■ Eu sunt poezie
■ Scriu la patru mâini
■ Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
■ Domnişoara Noapte Bună
■ Domnişoară Singurătate
■ Domnişoara Fiinţei Tale
■ Domnişoară Voodoo
■ Domnişoară Insomnie
■ Domnişoară Muză
■ Domnişoară de altădată
■ Domnişoară Erezie
■ Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
■ Nefericirea e free

×