Turismul românesc a scăzut la jumătate din cauza pandemiei
Turismul românesc este grav afectat de restricțiile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. Cazările în hoteluri și pensiuni au fost în scădere cu 54,5%, față de aceeași perioadă din 2019. Străinii au reprezentat doar 5% din totalul persoanelor care au sosit în unitățile de primire, arată Institutul Naţional de Statistică (INS).
Înnoptările înregistrate s-au ridicat la 1,063 de milioane, cu 54,8% mai puține comparativ cu octombrie, anul trecut. Românii au reprezentat 94,5%, iar străinii 5,5%. Cei mai mulți turiști din afara țării au provenit din Europa - 83,8%, dintre care 73,3% din UE.
Durata medie a şederii românilor în unitățile turistice a fost de 2,1 zile, în timp ce străinii au stat circa 2,4 zile.
Locurile de cazare au fost ocupate în proporție de 17,5%, cu 16,8% mai puține decât în perioada similară din 2019. Preferate au fost navele - 29,6%, hotelurile - 21%, vilele - 14,2%, pensiunile agroturistice - 12,3, pensiunile turistice - 13,2%, hosteluri - 12,1%.
În octombrie au sosit în țară 351.000 de turiști străini, cu 65,4% mai puțini față de același interval din anul precedent. Aceștia au preferat transportul rutier - 86,4% și cel aerian - 10,3%.
Totuși, au plecat din țară 711.700 de români, cu 57,3% sub numărul înregistrat în 2019. Aceștia au preferat autovehiculele - 73,4% și avioanele - 25,9%.
Pe parcursul primelor 10 luni ale anului au fost înregistrați 5,654 de milioane de turiști, cu 51% mai puțini față de anul anterior. Dintre aceștia 92,6% au fost români, iat 7,4% au fost străini.
Durata medie a şederii în primele 10 luni a fost 2,3 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.
Indicele de ocupare a locurilor de cazare, în această perioadă, a fost de 25%, cu 10,3% mai mic față de 2019. Au fost preferate bungalourile - 31%, navele - 29,3%, hotelurile - 29,1%, campingurile - 24,5%, căsuțele - 23,9%, vilele - 23,2%, popasurile - 19,6% și pensiunile agroturistice - 18,2%.
Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2020 s-au înregistrat la bungalouri (31%), spaţii de cazare pe nave (29,3%), hoteluri (29,1%), campinguri (24,5%), căsuţe turistice (23,9%), vile turistice (23,2%), popasuri turistice (19,6%) şi pensiuni agroturistice (18,2%).
Județele preferate au fost Constanța, Brașov, București, Prahova, Bihor, Sibiu, Vluj, Mureș, Vâlcea și Suceava.
Cei mai mulți turiști au fost din Germania, Italia, Israel, Franța și Marea Britanie.
Ne-au trecut granița 4,459 de milioane de străini, cu 59,6% mai puțini față de anul trecut. Au preferat transportul rutier 81,9% dintre turiști și doar 15,4% au sosit cu avionul.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2020 de 8,584 milioane, în scădere cu 57,3% comparativ cu perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2019. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 70%, respectiv 29,4% din numărul total de plecări.

Ştiri din .ro
Mișcare importantă pe piața financiară. BNR a redus dobânda cheie la 1,25% pe an
4 pași pe care trebuie să îi parcurgi înainte de a închiria un autocar sau microbuz
Economia mondială se va redresa greu din cauza celui de-al doilea val al pandemiei
Ce produse s-au scumpit cel mai mult în decembrie 2020
Cum pot folosi companiile banii obținuți din granturi
Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult în luna decembrie 2020
(P) Cum poți economisi bani folosind reduceri, vouchere și cupoane online
Inflația s-a situat la 2,1% în decembrie 2020. ALimentele s-au scumpit cu 3,24%
(P) Principalele tipuri de furtunuri industriale și stocul generos de la Tehnovest
Principalele motive pentru care să apelezi la un detectiv privat
Tendința de a trata toți angajații la fel
