x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Schimbare IMPORTANTA pentru emisiunea prezentata de Diana Munteanu și Florin Ristei

Schimbare IMPORTANTA pentru emisiunea prezentata de Diana Munteanu și Florin Ristei

25 Iul 2018   •   18:52
Schimbare IMPORTANTA pentru emisiunea prezentata de Diana Munteanu și Florin Ristei
Sursa foto: Mihai Stetcu

Diana Munteanu și Florin Ristei, împreună cu echipa emisiunii ”Prietenii de la 11”, pregătesc o mulțime de surprize pentru această vară. În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 10.00, telespectatorii vor avea parte, așa cum s-au obișnuit, de multă veselie, de informații din toate domeniile și invitați potriviți pentru fiecare rubrică.

Începând de luni, 30 iulie, când se sărbătorește Ziua Internațională a Prieteniei și când matinalii ”Neatza cu Răzvan și Dani” intră în vacanță, Diana Munteanu și Florin Ristei se vor bucura de o oră în plus de emisie, astfel că emisiunea se va numi Prietenii de la 10”.

”Suntem fericiți, bucuroși că reușim să binedispunem oamenii zi de zi. Suntem ca o mare familie, ne înțelegem foarte bine, avem aceeași energie pozitivă. Începând din 30 iulie, îi așteptăm ca și până acum pe prietenii noștri, cu surprize live, în fiecare zi de luni până vineri, dar vom avea la dispoziție mai mult timp împreună. Asta pentru că vom da startul, cu voie bună, de la ora 10.00”, spun Diana Munteanu și Florin Ristei.

”Prietenii de la 10” se află în topul preferințelor telespectatorilor, ieri emisiunea de la Antena 1 impunându-se ca lider de audiență, atât la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, cât și la nivelul întregului public din mediul urban.

Astfel, în intervalul 11.15-13.00, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea ”Prietenii de la 11” s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 1,8  puncte de rating și  17,7 cotă de piață.

Emisiunea prezentată de Diana Munteanu și Florin Ristei la Antena1  s-a impus ca lider de piață și la nivelul întregului public din mediul urban cu o audiență medie de 1,7 puncte de rating și 11,2 cotă de piață, în timp ce poziţia secundă a fost ocupată de România Tv cu 1,5 puncte de rating și 10 cotă de piață, urmată de Kanal D cu 1,5 puncte de rating și 9,7 cotă de piață.

În minutul de aur 12.55, aproximativ 400.000 de telespectatori, la nivel national, au urmărit producția Antena 1.

Cu ce surprize îi vor aștepta în această vară Prietenii de la 10 pe telespectatori, aceștia vor vedea, live, în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 10.00, la Antena 1.


Sursa: Kantar Media. Copyright: ARMADATA S.R.L. Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group. Analiza este făcută pe target-urile 18-49 Urban, All Urban și Național. Perioada 24 iulie 2018

×
Subiecte în articol: Prietenii de la 10