Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„În 1964, la doi ani după eliberarea din închisoare (unde ajunsese în 1959, inculpat în procesul Noica-Pillat), Vladimir Streinu fusese recuperat de George Călinescu și adus la Institutul de Istorie Literară și Folclor. Ulterior, pe alt nivel al recuperării, devine (prea târziu, din păcate) profesor la Literele bucureștene, director la Editura Univers și membru fondator al Asociației Internaționale a Criticilor”, remarca Paul Cernat, distins istoric literar, în deschiderea unei minibiografii dedicate lui Vladimir Streinu. Dăm curs, în continuare, comentariilor lui Cernat: „Născut pe 23 mai 1902 în comuna argeșeană Teiu, Vladimir Streinu s-a înscris voluntar, pe front, în armata română la doar 15 ani (dându-se mai vârstnic a fost repartizat la Regimentul 29 Infanterie din Dorohoi, în urma experienței alegându-se cu un an de școală militară și gradul de sergent). Licențiat la Filologia bucureșteană, debutează publicistic la revista Cugetul românesc (unde va publica și Urmuz). Ca bursier la Paris, își pregătește o teză de doctorat despre Rimbaud cu Fortunat Strowski - din păcate, neterminată”.
Epurat în anii dictaturii antonesciene
„Ca profesor de liceu la Găești - sesiza Paul Cernat - , Streinu a scos, împreună cu prietenii Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu și Tudor Șoimaru, revista Kalende (1928-1929). Se mută apoi la licee din Pitești și București, e o vreme și deputat țărănist (1922-1923), apoi redactor la Fundațiile Regale (până la epurarea moderniștilor operată, în anii dictaturii antonesciene, de noul director Dumitru Caracostea). Dar, înainte de orice, Vladimir Streinu se impune ca unul dintre comentatorii literari cei mai avizați ai epocii. A fost redactor la a doua serie a revistei Sburătorul și discipol fidel al lui Eugen Lovinescu (căruia, totuși, îi va taxa romanele și pozițiile critice excesive)”. Mai departe: „După 1945, a făcut parte dintr-o asociație de rezistență intelectuală antitotalitară condusă de nunțiul catolic Marie-Alype Barral (Iordan Chimet și Constant Tonegaru s-au numărat, de asemenea, printre adepți). Tras pe linie moartă de noul regim, nevoit să presteze «munci de jos», Vladimir Streinu se îmbolnăvește grav de plămâni și, abia angajat la Institutul de Lingvistică al Academiei, cade victimă represiunii amintite”.
Mixaj de rigoare tehnică și finețe
În completare: „Excelent critic de poezie, cu texte de mare acuitate despre principalii poeți ai epocii, Streinu a fost - între interbelicii noștri - un critic cu fină priză la teorie. Pe linia fenomenologiei bergsoniene și pe urmele lui Gabriel Marcel, a cultivat mereu «atenția la unic». Fără aceeași acuitate, dar de bun nivel sunt și comentariile despre proză și critică. Repere sunt, mai ales, studiile despre Odobescu, Caragiale, Creangă, Eminescu, Coșbuc din volumul Clasicii noștri (1943) și nu numai. Ampla detentă teoretică se vede cel mai bine în studiile despre marile stiluri istorice «atic și asianic» și în «Tradiția conceptului modern de poezie» (inclus în volumul Pagini de critică literară, 1938), care anticipează demersul lui Matei Călinescu de mai târziu”. Și o rezervă: „Discutabilă e în schimb teoria estetică despre folclorul autohton privit ca formă de clasicism”. Paul Cernat a identificat și „spuma” creației lui Vladimir Streinu: „Piesa de vârf, mixaj de rigoare tehnică și finețe, rămâne «Versificația modernă», având la «bază» teza sa de doctorat despre «Versul liber românesc» (susținută în 1947 la Iași) și tipărită în 1966: e, de fapt, un pretext pentru o istorie stilistică a poeziei româneşti”.
Poet subtil și abstract
Printre ultimele comentarii: „Streinu a îngrijit, în 1943, și o bună antologie despre poezia română contemporană, unde tradiționalismul și modernismul sunt privite ca fețe ale aceleiași monede moderne. A colaborat, mai apoi, cu Tudor Vianu și Șerban Cioculescu la «Istoria literaturii române moderne» (1944), unde i-a revenit capitolul despre «orientarea estetizantă» și Macedonski (pe care, ca și Vianu, l-a prețuit, împotriva magistrului Lovinescu). Studiul despre Coșbuc, remarcabil, subliniază estetismul acestui «poet al țărănimii»”. Concluzia: „Susținute de disocieri pertinente, monografiile despre Creangă (postum, 1971) și Hogaș (1968, când îi apar și două volume de cronici literare) sunt și azi referințe în materie. A fost și un poet subtil, de formulă abstracționist-hermetică. O ediție definitivă a poeziei sale (apărute postum), urmată de o culegere inedită de articole politice interbelice, a fost îngrijită de Tudor Cristea și de fiica lui Vladimir Streinu”.
Paznic în parcul I.V. Stalin
Între 1953 și 1955, repudiat de comuniști și lipsit de mijloace decente de existență, Vladimir Streinu a fost nevoit să presteze munci necalificate, chiar înjositoare. A fost astfel paznic în parcul I.V. Stalin (azi Herăstrău), mozaicar și ghid de conjunctură la muzeele bucureștene.
O familie de literați
Căsătorit cu scriitoarea și profesoara Elena Iordache-Streinu (faimoasă în epocă pentru masivul roman țărănesc „Păuna și copiii ei”), Vladimir a fost (și) tatăl actriței Ileana Iordache-Streinu (1930-2021, soție a lui Radu Tudoran în perioada scrierii romanului «Toate pânzele sus!»). De altfel, regretata actriță a Teatrului Național din București a fost cea care a pus umărul la apariția acestui roman fascinant: „Cu două degete nepricepute am bătut la o veche mașină de scris prima versiune a manuscrisului, care mereu era schimbat, concentrat până la forma finală”, mărturisea Ileana Iordache-Streinu după ce opera fostului soț intrase deja în legendă.
„Pârgă”, botezul criticii literare
Deși la Literele bucureștene (din perioada 1920-1924, cu licența în filologie modernă) Vladimir Streinu i-a fost student lui Mihail Dragomirescu, partizan i-a rămas doar lui E. Lovinescu al cărui cenaclu începe să-l frecventeze din timpul studenției (1922), devenind apoi redactor la revista Sburătorul, unde-și va publica, sub acoperirea pseudonimului Apollonius, o bună parte a poeziilor sale (apărute postum în volumul „Ritm imanent”, 1971). Tot în 1922 scrie primul articol critic pentru volumul „Pârgă” de Vasile Voiculescu (în revista „Muguri”). Până în 1938, când va debuta editorial cu volumul „Pagini de critică literară”, Vladimir Streinu semnează articole în reviste precum „Azi”, „Facla”, „Gândirea”, „Preocupări literare”, „Universul literar”, „Viața literară” etc.
De la închisoare la sora Tanța
Ileana Iordache-Streinu rememora în volumul confesiv „Vladimir Streinu, tatăl meu” (Editura Bibliotheca, 2013) amănunte tulburătoare din viața părintelui prigonit de comuniști: „Ieșind pe poarta închisorii Jilava, tatei i s-au dat două monede de 25 de bani. Cu una a sunat la sora lui Tanța, care locuia cel mai aproape, și cu cealaltă a luat tramvaiul până la ea. De acolo a sunat-o pe mama - a spus că așteaptă să se mai însereze ca să revină acasă”.
Minunea comprimată și stoarsă ca o rufă
Dialogul epistolar dintre magistrul Eugen Lovinescu și discipolul Vladimir Streinu aduce în actualitate ambianța lumii culturale interbelice. „Printre scrisorile care se regăsesc astăzi la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) se numără și cea din data de 4 martie 1927, în care sunt expuse aspecte de ordin literar, dar și nume semnificative în epocă (G. Călinescu, Ion Barbu sau Gh. Brăescu). La data expedierii acesteia, E. Lovinescu era deja un personaj de referință. Depășise de multă vreme perioada debutului, fondase magazinul ilustrat Lectura pentru toți, apoi revista, dar și cenaclul literar Sburătorul și, desigur, era conștient de influența pe care o putea avea asupra tânărului Vladimir Streinu, plecat la Paris pentru a-și pregăti teza de doctorat”, considera Mihaela Stanciu, muzeografă la MNLR. De altfel, E. Lovinescu intuise talentul profesorului din Găești, dovadă rândurile pe care i le-a expediat în capitala Franței: „Îți mulțumesc deci din inimă: mare minune și cu Minunea, că nu ne-ai uitat. Comprimată și stoarsă ca o rufă, va apare cu nr. 9”.
52 de ani s-au împlinit pe 26 noiembrie 2022 de la moartea criticului literar Nicolae Iordache, aka Vladimir Streinu
„Tras pe linie moartă de noul regim, nevoit să presteze «munci de jos», Vladimir Streinu s-a îmbolnăvit grav de plămâni”, Paul Cernat, critic literar
1932 a fost anul în care Vladimir Streinu a fost ales deputat pe listele Partidului Național Țărănesc
„Excelent critic de poezie, cu texte de mare acuitate despre principalii poeți ai epocii, Streinu a fost - între interbelicii noștri - un critic cu fină priză la teorie”, Paul Cernat, critic literar
În 2006, Vladimir Streinu a fost ales, post-mortem, membru al Academiei Române
