x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Adevărul și valoarea și-au luat revanșa!

Adevărul și valoarea și-au luat revanșa!

de Serban Cionoff    |    04 Apr 2019   •   11:02
Adevărul și valoarea și-au luat revanșa!

Concentrați, în aceste zile, pe subiecte cum ar fi modul profund incorect în care câțiva diriguitori ai  Uniunii Europene, unii foarte aproape de expirarea mandatului, alții foarte doritori să salte în ierarhia uniunii, vor să ne impună decizii de natură politică în ceea ce o privește pe protejata lor, Laura Kovesi sau, mai nou, trecutul foarte întunecat al procurorului general, Augustin Lazăr, aflat și el foarte aproape de sfârșitul mandatului, nu am acordat atenția cuvenită unei știri ale cărei semnificații depășesc, în mod categoric, condiția faptului divers. Mă refer la desemnarea profesorului universitar doctor Corneliu Bîrsan, membru corespondent al Academiei Române, în funcția de membru al Comisiei Consultative pentru examinarea candidaților la funcția de judecători ai Curții Penale Internaționale (CPI).

Sunt , cred, câteva motive pentru care se cuvine să ne aplecăm cu mare atenție asupra acestei știri. Primul motiv constă în aceea că instituția Curții Penale Internaționale, numită și Tribunalul Penal Internațional, este instituția internațională,avându-și sediul la Haga, care are ca scop judecarea persoanelor care au comis genocide, crime de război și crime împotriva umanității. Așa încât,putem spune cu deplin temei că, prin ea însăși, desemnarea unei personalități marcante a mediului nostru universitar și juridic de ținuta profesorului Corneliu Bîrsan, fost judecător la CEDO, este un motiv de legitimă satisfacție și de sinceră mândrie.

 Semnificația de excepție a acestei decizii este întărită de împrejurarea că profesorul Corneliu Bârsan, împreună cu soția sa, doamna judecător Gabriela Bîrsan, fost președinte al secției contencios a ÎCCJ, au fost victime ale prigoanei nenorocite pusă la cale și înfăptuită cu o consecvență de-a dreptul diabolică de către DNA sub comanda multilateral medaliatei Laura Kovesi. Dar nu  o săptămână sau o lună, pentru că au trecut 7 ani de coșmar, până când doamna Gabriela Bîrsan a fost achitată definitiv la instanța supremă. Motiv pentru care, nu cu multă vreme în urmă, am scris tot aici, în coloanele jurnalului despre cumplitele nedreptăți la care au fost supuși soții Gabriela și Corneliu Bîrsan că reprezintă odioasa dovadă a capacităților profesionale și morale ale Laurei Kovesi, pe care unii regizori și scenariști ai jocurilor de putere, în special din familia PPE plus anexele, o consideră a fi ,,predestinată’’(!) pentru funcția de  șef al Parchetului European.   

 Am pomenit numele celei hiper-proslăvite sub numele de scenă Slujirea, și, de aceea, trebuie să menționam că desemnarea profesorului Corneliu Bîrsan în Comisia Consultativă instituită la nivelul Curții Penale Internaționale survine în condițiile în care sunt tot mai multe și mai convingătoare semnale că prezența Laurei Kovesi pe lista scurtă a candidaților care au ajuns pe lista finală pentru ocuparea funcției de șef al viitorului Parchet European nu, datorită  în primul rând, calităților sale profesionale de excepție. Mai direct spus, există suspiciunea - foarte rezonabilă!- că dacă fosta șefă a DNA va ocupa înalta funcție  acest lucru se va datora nu competențelor sale, ci numai și numai unui cras trafic de influență la care s-au dedat anumite state membre ale UE pe care, ani de zile,le-am crezut a fi state fanion ale democrației moderne.  

   Iată,așadar, o antiteză din care avem multe de învățat. Antiteza - teoretic vorbind ireconciliabilă - între abordarea politicianistă a instituțiilor justiției, în care contează numai și numai valoarea de întrebuințare sau de schimb a actanților  și abordarea cu adevărat corectă în care contează valoarea profesională și cea morală a celor investiți să lucreze în instituțiile europene și internaționale ale justiției. De aceea,adresându-i domnului profesor universitar doctor Corneliu Bîrsan cele mai sincere felicitări și urări de mult succes în mandatul conferit, închei cu speranța că acest eveniment marchează o necesară și îndelung așteptată revanșă a Adevărului și a Valorii în bătălia crâncenă pe care profesioniștii și oamenii de înaltă ținută morală din lumea justiției trebuie să o ducă împotriva cercurilor de putere care vor să facă din Doamna cu Balanța doar o umilă slujitoare a unor mârșave interese.

 Cercuri de putere care, indiferent de fațada lor pretins doctrinară, nu fac decât să confirme nefericita actualitate a tezei leniniste:„politicul este economicul concentrat’’. Și care, prin numirea domnului Corneliu Bîrsan în această atât de importantă calitate, au primit, implicit, din partea adevăraților profesioniști ai științelor dreptului din state care au ratificat statutul CPI, un categoric vot de blam.

×