x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Podul Basarab, mărirea și decăderea unei minuni a Bucureștiului

Podul Basarab, mărirea și decăderea unei minuni a Bucureștiului

de Serban Cionoff    |    17 Mai 2020   •   13:35
Podul Basarab, mărirea și decăderea unei minuni a Bucureștiului

Vă mai amintiți, probabil, ce aprinse discuții s-au purtat, acum nouă ani, atunci când, în iunie 2011, a fost inaugurat Podul Basarab,considerat a fi unul dintre cele mai mari din Europa, care pleacă de la Gara Basarab, adică din Șoseaua Nicolae Titulescu și ajunge până la Apaca, în bulevardul Iuliu Maniu. La momentul inaugural, mulți au susținut că meritul îi aparține lui Sorin Oprescu, primarului în funcție al Capitalei, pe când alți, nici ei puțini la număr, considerau că adevăratul ctitor este Traian Băsescu, precursorul său în funcție, în al cărui mandat de edil-șef a urbei lui Bucur Ciobanul s-a luat decizia ambițioasei construcții. Acum, lucrurile s-au rezolvat: Podul Basarab nu mai este nici al lui Sorin Oprescu, nici al lui Traian Băsescu.

 Pur și simplu, nu mai este al nimănui!

 Aceasta ar fi concluzia, la care suntem obligați de fapte să ajungem, văzând că, de atâta amar de vreme, din cele patru lifturi nu funcționează decât unul, dar și acela din joi în Paști, iar despre scările rulante am uitat de când sunt în amorțire. La care,  pentru ca să aveți o imagine cât mai conformă cu realitatea, adăugați maldărele de gunoaie care zac pe peroane, precum și scălămbăiatele scrijelituri cu grafitti, una mai nătângă și vulgară decât alta. Și atunci, cu siguranță, o să îmi dați  dreptate.     

 Scriu aceste rânduri, cu durere și cu indignare, pentru că halul de degradare în care a ajuns această construcție pe care o consideram o adevărată minune a Bucureștiului, nu ține de azi-de ieri. Dacă îmi amintesc bine, încă prin 2017, colegi de la postul național de televiziune au filmat mai multe imagini relevante, tot atâtea dovezi ale crasului dezinteres pe care unele instituții publice îl manifestă față de modul în care este asigurată mentenanța(?!) Podului Basarab. Peste o vreme, tot colegii de la TVR au revenit, făcând mențiunea că de la Primăria Capitalei nu primiseră nici-un răspuns. Iar acesta nu a rămas singurul demers al jurnaliștilor. Fără a avea pretenția că subsemnatul ar reprezenta o voce care merită atenția înaltelor autorități ale municipalității, fac, totuși, mențiunea că, prin amabilitatea colegilor de la „jurnalul”, am publicat, în iunie 2019, un text în care relatam câteva deloc plăcute impresii de trecător peste Podul Basarab. Pod pe care îl și numeam a fi o altfel de „punte a suspinelor” a Bucureștiului și a bucureștenilor. Articol care, și el, a rămas fără răspuns.

 Recunosc, scriu și de data aceasta tot în calitate de simplu pieton sau,în termeni mai noi, de utilizator al acestui pod care aparține domeniului serviciilor publice. Bineînțeles, fără să am acces la documentația privind ping-pongul de responsabilități din disputa autorităților în sarcina cărora a fost, este sau ar trebui să fie Podul Basarab. Autorități dintre care cel mai des este invocat numele Administrației Străzilor, dar nu bag mâna în foc…

 Totuși- deformație profesională!- dând căutare pe net, am aflat că, în martie 2018, nu era finalizată recepția lucrării, întrucât exista o dispută între Primăria Municipiului București și constructor, Astaldi - FCC Construction, pentru suma de 111.652.227 lei. Cam asta este ceea ce am aflat dând căutare pe Google, dar nu am mai aflat și dacă și în cel fel s-a soldat disputa. Cu atât mai puțin, când și dacă recepția Podului Basarab a fost finalizată și, în primul rând, cine se ocupă, în prezent, de întreținerea obiectivului. Mai corect spus, cine NU se ocupă sau se ocupă cum se ocupă… și uite cum arată podul!

  În plus, pentru a avea o imagine cât mai completă asupra acestui subiect, în egală măsură, dureros și rușinos, cred că mai trebuie  menționat un alt fapt semnificativ. De ceva vreme, au dispărut absolut toate panourile în care erau prezentate secvențe din perioada în care a fost construit podul. Sau poate că e mai bine așa! Sentimentali și nostalgici cum suntem, măcar unii dintre noi, tare mă că puteam să privim cu regret acele imagini. Ba să ne mai și ia gura pe dinainte: „Vai de tine, Pod Basarab. Cum ai fost și în ce hal ai ajuns!” 

×