x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reguli pe care părinţii trebuie să le respecte, dacă vor să posteze imagini cu copiii lor pe site-urile de socializare

Reguli pe care părinţii trebuie să le respecte, dacă vor să posteze imagini cu copiii lor pe site-urile de socializare

10 Sep 2018   •   17:53
Reguli pe care părinţii trebuie să le respecte, dacă vor să posteze imagini cu copiii lor pe site-urile de socializare

În condiţiile în care azi începe şcoala, site-urile de socializare au început să fie tot mai pline de părinţi mândri care îşi pun copiii pe Facebook, Instagram sau Twitter, fără să conştientizeze riscul la care îi expun, potrivit Daily Mail.

Directorul companiei de securitate cibernetică McAfee, Raj Samani, spune că agresorii îşi pot găsi cu uşurinţă victime prin intermediul informaţiilor oferite de părinţi pe site-urile de socializare, prin intermediul pozelor postate în mediul online.

Într-un interviu pentru Femail, expertul în securitate a vorbit despre riscurile la care copiii sunt expuşi prin aceste acţiuni iresponsabile.

“Înainte ca părinţii mândri să împărtăşească pozele cu copiii lor în prima zi de şcoală pe social media, trebuie să ia în considerare potenţialele consecinţe a ceea ce postează. Aceste tipuri de imagini pot fi folosite pentru a obţine informaţii personale, precum şcoala, locaţia, numele copilului sau chiar data naşterii pentru a contura o imagine completă despre ei. Părinţii trebuie să se gândească de două ori la lucrurile pe care le distribuie în social media, setările pentru securitate şi persoanele cărora le permit accesul pe pagina lor – înainte să fie prea târziu.”, a spus Raj.

Raj a oferit, de asemenea, o serie de sfaturi pentru părinţii din mediul online, subliniind importanţa dezactivării opţiunilor pentru locaţie şi selectarea prietenilor din online.

Cum trebuie să acţioneze părinţii în mediul online:

1. Gândeşte şi apoi postează

Înainte să postezi o fotografie pe un site de socializare asigură-te că nu este nimic în poză care poate fi folosit pentru a identifica data naşterii, adresa, uniforma şcolară, detaliile financiare sau parole. Părinţii trebuie să se întrebe dacă ar fi ok dacă un străin ar vredea fotografia pe care vor să o posteze.

2. Nu menţiona datele geografice

Multe reţele sociale menţionează locaţia utilizatorului când o poză este încărcată. Părinţii trebuie să se asigure că această opţiune este dezactivată, iar acest lucru este important în mod deosebit atunci când eşti departe de casă.

3. Măreşte setările pentru securitate pe site-urile se socializare

Părinţii ar trebui să posteze poze pe care le pot vedea doar oamenii pe care îi cunosc, apropiaţi ai familiei.

4. Stabileşte reguli cu prietenii, familia şi copiii

Fii clar cu prietenii şi familia în legătură cu regulile pe care le pot urma când postează poze cu copilul tău. Aceste reguli ajută la evitarea unor situaţii neplăcute.

5. Solicită aprobarea copilului tău

Cere-i copilului tău aprobarea, înainte să postezi o poză cu el. Întotdeauna trebuie să ai în vedere reputaţia şi dorinţa lui înainte să postezi ceva pe un site de socializare.

 

×