x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Casa lui Spiru Haret din Bucureşti, în "aşteptarea restaurării"

Casa lui Spiru Haret din Bucureşti, în "aşteptarea restaurării"

de Simina Stan    |    06 Noi 2008   •   00:00

Cine a fost Spiru Haret? O întrebare la care cei mai mulţi vor răspunde: un matematician, un profesor universitar, un ministru al Educaţiei sau un om politic liberal. Ne-am obişnuit să spunem despre Spiru Haret că a fost o mare personalitate a culturii româneşti, care a avut un rol important în organizarea şi modernizarea învăţământului primar, secundar şi superior. Însă atunci când vine vorba de păstrarea vie a memoriei acestuia, nimeni nu pare a fi interesat.



Da, într-adevăr pentru meritele sale din 1935 are în Piaţa Universităţii o statuie de marmură de Carrara, executată de Ion Jalea, iar după moartea soţiei sale, în 1941, casa lor a devenit muzeu, după cum atestă placa memorială. Retrocedată în 2001 clădirea a fost imediat scoasă la vânzare şi imediat şi cumpărată. Astăzi casa construită de Spiru Haret, în care a locuit şi lucrat în perioada în care devenise unul dintre cei mai importanţi oameni politici ai epocii, a fost abandonată şi vandalizată. Situată pe Strada Gen. Gheorghe Manu numărul 7 este înscrisă în Lista Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice a Municipiului Bucureşti având statut de monument istoric de interes local ceea ce corespunde categoriei B.

SPIRU HARET (1851-1912)
Poate corespondenţa particulară a lui Spiru Haret conturează cel mai bine personalitatea sa, dincolo de toate diplomele obţinute la Paris, cărţile publicate şi legile gândite de acesta. Scrisorile sale sunt pline de sfaturi, de răspunsuri directe, "fără ocolişuri. Haret nu păstra copii ale scrisorilor sale, cum făcea Titu Maiorescu. Nu scria pentru posteritate." Nu căuta admiraţie, ci eficienţă. Iar corectitudinea sa era proverbială "câţi ştiu oare că Spiru Haret în timpul celor trei ministere ale sale n’a putut agonisi nimic, cum se întâmplă acum după marele războiu, că a ieşit dator cu 60.000 lei aur şi că, atunci când s-a sfârşit din viaţă pe neaşteptate, modesta locuinţă din Strada Verde era ipotecată pentru 35.000 de lei" scria Iordan I. Tacu în 1932.
Într-un interviu acordat lui Radu A. Sterescu în ziarul Universul literar din 14 ianuarie 1939 Ana Haret povestea că: "deşi mult mai în vârstă decât mine, Haret era foarte copilăros. După ce ne-am căsătorit, multe rude şi prietene de ale mele se minunau că un om atât de serios în treburile publice poate face năzbâtiile pe care le făcea el. De altfel când era copil, se mutau vecinii din mahala, atât era de zurbagiu. Mi-aduc aminte că venisem odată de la operă. Văzusem Faust. Şi întors acasă, în halat şi în papuci, s-a apucat să joace balet cu atâta convingere încât un papuc i-a zburat drept în fundul sobei. Făcea fel de fel de ghiduşii. Îi plăcea nespus şi cunoştea toate rolurile din opere. Le intona fără greşeală.
Prietenii cei mai buni au fost Petrică Orleanu, ing. Mihail Râmniceanu şi Hârjeu. Nu puteai să nu iubeşti pe un om blând ca el. Se purta atât de bine cu ţăranii încât aveau impresia că moşia lui le aparţinea. Cu servitorii se purta prieteneşte."
"Pe cât era de vesel şi de mulţumit în casă, pe atât de mult îl amăra politica. Munca şi necazurile l-au răzbit însă. Lucra uneori noaptea până la 3:00-4:00 şi se deştepta devreme. Situaţia lui în partid era dintre cele mai bune. Au vrut să îi ofere şefia când s-a îmbolnăvit D.A. Sturdza", povestea Ana Haret în 1939.


CĂSĂTORIA
Ana Haret povesteşte şi cum s-au întâlnit: "L-am cunoscut când a fost trimis de Ministerul Domeniilor să ridice planul unei moşii în apropiere de Buzău. A tras în gazdă la un vecin, care, neavând cele de trebuinţă pentru primirea unui oaspete atât de simandicos, a făcut apel la noi. I-am dat de toate (...), deşi aveam o gospodărie ca în vremurile feudale.
Eu eram pe vremea aceea tare zburdalnică. Circulam din zori până în seară. Haret m-a văzut jucându-mă cu mingea. Tinereţea şi zburdălnicia mea l-au atras. Peste câteva luni m-a cerut în căsătorie. Cum vezi, un adevărat coup de foudre". S-au căsătorit în 1882, când Ana avea 16 ani, iar Spiru Haret avea 31 de ani. Au avut un singur copil, un băiat, Ion, care a murit la vârsta de 1 an, iar ulterior au adoptat un alt băiat, Mihai.
Spiru Haret s-a retras din viaţa politică şi din cea universitară în anul 1910. A murit în decembrie 1912, fiind bolnav de cancer.

PE STRADA VERDE
În dosarul 43/1888, fond – Serviciul Tehnic, Arhivele Primăriei Municipiului Bucureşti, în fila 55 se află cererea depusă de Spiru Haret pentru eliberarea unei autorizaţii de construcţie "pe locul meu din Strada Verde, f.n.", ceea ce sugerează că strada fusese trasată de curând. Acesta primind autorizaţie pentru "a construi din nou (…) casse de locuitu, cu două etagie, de zid masiv, acoperite cu metal, conform planurilor aici anexate". Documentele desenate "nu se (mai) află în arhivă, în consecinţă, autorul este necunoscut (…) calitatea arhitecturii infirmă ipoteza unui arhitect minor", afirmă dr. arh. Hanna Derer.
Din cartea lui Şerban Orăscu aflăm că Spiru Haret a solicitat un împrumut de 52.000 de lei de la Creditul Funciar Urban, pentru construcţia clădirii din Strada Verde, ridicată între anii 1888 şi 1890. În comparaţie cu opulenţa reşedinţei, în stilul Renaşterii franceze de alături, a arendaşului Niculescu Dorobanţu, cumpătarea locuinţei lui Spiru Haret denotă firea acestuia. Din păcate, atmosfera plăcută a străzii şi-a pierdut din farmec, întrucât între 2001 şi 2003 la numărul 5 a fost construit un imobil modern care "agresează" clădirea monument istoric.
Clădirea principală cu etaj este retrasă de la stradă şi prezintă "o compoziţie volumetrică de complexitate ridicată, generată de subvolume decroşate atât în elevaţia de nord, cât şi în cea de sud. Corpurile în decroş au fâşii verticale de bosaj, ceea ce accentuează separarea dintre cele două părţi funcţionale ale clădirii. Din punct vedere stilistic, proporţiile, claritatea compoziţiei volumetrice şi a elevaţiilor, precum şi elementele de vocabular arhitectural permit atribuirea acestei clădiri stilului neoclasic, care este însă îmbogăţit cu detalii decorative proprii stilului neobaroc. (…) Partea anexă a clădirii nu prezintă elemente de valoare", afirmă dr. arh. Hanna Derer. În imaginea din 1936, porticul faţadei principale este închis cu elemente vitrate. Astăzi accesul se face printr-un "portic definit de pilaştri şi coloane de factură ionică a cărui prestanţă era susţinută de pardoseala decorativă şi de aspectul uşii de acces principal, dar este atenuată în prezent de finisajul treptelor".
Spaţiul de primire oficial are o colonadă care separă spaţiul încăperii de cel al scării de onoare din lemn, cornişă, ancadramente ale uşilor, precum şi o sobă care aparţin aceluiaşi stil. Clădirea a avut cu siguranţă o decoraţie interioară bogată. Din fotografia de epocă a biroului se observă o cornişă profilată şi un planşeu pictat.
Încă din anul 2003 a fost semnalată dispariţia mai multor elemente decorative ale interioarelor, tâmplărie, parchet, sobe. După cum se poate vedea în imaginile din septembrie 2008, majoritatea acestor elemente au dispărut sau au fost distruse intenţionat, clădirea fiind într-o stare avansată de degradare. În prezent necesită lucrări de conservare, restaurare şi punere în valoare.
O reşedinţă din vechiul Bucureşti – grădină, care păstrează încă acel farmec specific şi unde pe vremuri Spiru Haret primea în audienţe, primea pe ambasadorii altor ţări, lucra împreună cu primul-ministru, unde a scris numeroase dintre operele sale şi proiectele pentru modernizarea învăţământului românesc.

×