x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Filială- Yahoo, interesată de piaţa romănească

Filială- Yahoo, interesată de piaţa romănească

de Alexandru Radescu    |    13 Dec 2007   •   00:00

Reprezentanţi ai companiei Yahoo au venit in Bucureşti in scopul realizării unui studiu de piaţă privind oportunitatea de a investi in Romănia. La inceputul lunii noiembrie, a avut loc o rundă de discuţii cu Secretarul de stat pentru Tehnologia Informaţiei, Zoltán Somodi, intălnirea de la sediul MCTI fiind stabilită prin intermediul Agenţiei Romăne pentru Investiţii Străine.


Potrivit reprezentanţilor ministerului, delegaţia Yahoo s-a interesat de posibilitatea deschiderii unui Centru de Cercetare - Dezvoltare software, urmănd ca o decizie finală să fie luată in urma analizei situaţiilor din mai multe state din sud-estul Europei. Principalele teme de discuţie au fost: pregătirea şi abilităţile specialiştilor IT din ţara noastră, fondurile alocate domeniului de cercetare-dezvoltare, fondurile structurale, precum şi facilităţile oferite de statul romăn marilor jucători dornici să intre pe piaţa romănească.

Contactaţi de Jurnalul Naţional, reprezentanţii Yahoo au spus că nu au nimic de anunţat in momentul de faţă şi că nu doresc să comenteze pe marginea speculaţiilor apărute in Romănia.

×
Subiecte în articol: IT