x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

PSM, partidul tovarăşilor “domni”

0
17 Noi 2010 - 18:53
PSM, partidul tovarăşilor “domni” Arhivele Naţionale/ Ilie Verdeţ (centru), preşedintele Partidului Socialist al Muncii, a fost prim-ministru în perioada regimului comunist, între anii 1979 şi 1982

138049-768w2274.jpgÎn vremuri în care Marx, Engels şi Lenin “coborau” de pe soclurile statuilor şi “oamenii de bine” vânau vrăjitoarele comunismului, să înfiinţezi un partid de stânga părea a fi un act de curaj sau de nebunie. 

Şi totuşi, la 16 noiembrie 1990, încă un partid s-a adăugat sutelor care fiinţau deja legal. Prin fuziunea Partidului Democrat al Muncii (PDM) cu Partidul Socialist (neînregistrat oficial la Tribunalul Municipiului Bucureşti) a apărut Partidul Socialist al Muncii (PSM). Contopirea celor două formaţiuni politice se petrecuse ca pe vremuri, în 1948, când PCR “înghiţise” Partidul Social-Democrat. Adică, prin complicităţi, cu tensiuni şi printr-un congres “de unificare” pregătit în culise.

Din PSM făceau parte, ca membri marcanţi, foşti nomenclaturişti, rapid demascaţi de “presa democratică”. Bunăoară, Traian Dudaş fusese ministru al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor în mai multe guverne şi ambasador în URSS până în 1986. Ilegalişti precum Constantin Pârvulescu, Eduard Mezincescu, Anton Moisescu ocupau diverse funcţii mai mult sau mai puţin onorifice. Ilie Verdeţ, fost prim-ministru în timpul regimului comunist (1979-1982), a fost ales în funcţia de preşedinte al PSM.  

Primele precizări despre orientarea ideologică a organizaţiei îi aparţin. “Este un partid de stânga, moderat, de tip socialist”, declara politicianul ziarului Adevărul la 20 noiembrie 1990. Din afirmaţiile sale reieşea că PSM intenţiona să se afilieze la Internaţionala Socialistă. După principiile “democraţiei interne”, formula de adresare a membrilor de partid urma să fie aleasă de fiecare după dorinţă. “Dacă înainte s-a făcut o greşeală impunându-se «tovarăşe», acum s-ar face o altă greşeală cu «domnule». Fiecare e liber să folosească ceea ce crede de cuviinţă.”

Tot Ilie Verdeţ a explicat şi rolul noului partid pe scena politică. “Stânga nu poate să-şi propună astăzi, după tot ceea ce s-a întâmplat, sub nici o formă guvernarea, dar poate să vină cu o alternativă pe care să o exprime clar”, declara preşedintele PSM.

“În prezent, muncitorii şi ţăranii sunt foarte puţin prezenţi în viaţa politică a ţării, în forurile legislative. (…) Prin muncitori nu înţeleg doar muncitorul de la strung sau minerul care ţine în mână un ciocan pneumatic, ci tehnicianul sau inginerul legat direct de producţie. Trebuie avut în vedere că totuşi majoritatea muncitorilor au pregătire medie şi postliceală.”

A trebuit să răspundă şi acuzelor referitoare la funcţiile sale în partid şi în stat înainte de 1989. “Am trăit o teroare morală”, se dezvinovăţea Ilie Verdeţ. “E groaznic să-ţi dai seama că hotărârile luate sunt greşite, că oamenii vor suferi şi că nu poţi face nimic pentru oprirea acelui buldozer înconjurat de Securitate. E adevărat că au existat în conducere şi oameni care nu au avut scrupule, dar nu trebuie să fim puşi toţi în aceeaşi oală.

În iarna ’81-’82, pentru a putea da căldură şi energie pentru populaţie am oprit două fabrici de ciment, două linii de electroliză la Slatina şi am redus producţia de oţel la Galaţi. Am fost acuzat de subminarea economiei naţionale.”

Împotriva nou-înfiinţatului PSM s-au mobilizat diverse asociaţii şi organizaţii. În faţa fostului CC, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) a organizat un miting. Şedinţa Senatului a fost marcată de cuvântarea lui Sergiu Nicolaescu, care a ameninţat cu demisia din “Maturul Corp”, tot în semn de protest.

“Mă simt incapabil în momentul de faţă să găsesc o soluţie de liniştire pentru conştiinţa mea”, le-a spus regizorul colegilor senatori. Şi în Camera Deputaţilor, celălalt for al Parlamentului, discuţiile au fost aprinse. Nae Betrov, deputat liberal, credea că FSN era vinovat de apariţia grupării lui Verdeţ. Numai Ion Raţiu a îndreptăţit apariţia PSM: “Cei care cred că un asemenea partid mai are un rol de îndeplinit n-au decât să convingă poporul că nu ideologia comunistă i-a adus acestuia atâtea suferinţe, ci felul în care a fost aplicată de regimul ceauşist. Prezenţa Partidului Comunist la suprafaţa vieţii politice este însă condiţia pentru ca el să poată fi înfrânt cu adevărat”.   

 

Ilie Verdeţ, ministrul sechestrat în Valea Jiului

În momentul căderii regimului comunist din România, Ilie Verdeţ era preşedinte al Comisiei Centrale de Revizie, dar funcţiile importante în stat le ocupase în urmă cu aproape un deceniu, când fusese prim-ministru. Originar din comuna Comăneşti (jud. Bacău), a lucrat în tinereţe la minele din Ilva Mică şi Secu. A devenit membru al PCR din 1945. Pe “linie de partid”, a fost, pe rând, membru al plăşii Lugoj, al biroului Comitetului raional de partid Caransebeş (1950-1954), prim-adjunct al şefului Secţiei Organizatorice a CC al PMR (1954-1957), prim-secretar al Comitetului regional de partid Hunedoara (1957-1958). Între 1958 şi 1965 a activat în Secţia Organizatorică, mai întâi ca adjunct al şefului Direcţiei şi apoi ca şef al Secţiei Organizaţiilor de Partid.

Ascensiunea sa a început în 1965 ca membru al “gărzii tinere” promovată de Nicolae Ceauşescu. A fost vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1965-1967), prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1967-1978), prim-viceprim-ministru al Guvernului (1978-1979). S-a confruntat în această perioadă şi cu un moment neplăcut al carierei sale, când a fost sechestrat câteva ore de minerii grevişti din Valea Jiului (2-3 august 1977). Într-un final a ajuns şi prim-ministru, conducând Guvernul între 1979-1982. După glorie a urmat şi decăderea. A fost demis de la conducerea Guvernului şi, la jumătatea anilor ’80, trimis în fruntea Ministerului Minelor. În acelaşi timp a fost deputatul judeţului Bacău în Marea Adunare Naţională. În timpul “revoluţiei”, după “fuga” Ceauşeştilor, a condus pentru 20 de minute un autoproclamat Guvern provizoriu.

Citeşte mai multe despre:   acum 20 de ani
Serviciul de email marketing furnizat de