x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Îngheţata «Polar», un deliciu

0
Autor: Irina Munteanu 25 Iun 2009 - 00:00

În iunie 1989, Ciprian Zancu locuia în comuna Havârna, judeţul Botoşani, avea 13 ani şi se pregătea de admiterea la Liceul Sanitar. "Era cel mai bun liceu odată, iar eu voiam să mă fac medic. Toată lumea m-a susţinut, toţi spu­neau că e o meserie frumoasă şi cu­ra­tă. Mai târziu, am realizat că nu e aşa curată, lucrezi cu mizeria umană la propriu, cu sânge şi suferinţă, şi tot ce produce corpul uman urât, dar şi la figurat, era foarte mare şpagă.



Admiterea era foarte importantă. Făceam pregătire la matematică cu domnişoara Ştefania, unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut vreodată. Cei mai buni elevi din clasă, adică eu, Jorj, care lo­cu­ia acolo - tatăl lui era frate cu dom­ni­şoa­ra -, Lăcrămioara Aos­tă­cioa­ie şi Au­relian Petrescu, mergeam la dom­ni­şoa­­ra acasă. Întâi, ea ne aburea cu vreo dulceaţă, prăjiturică şi dup-aia ne lua cu «domnu' Ţiprian, dom­nu' Jorjică, ia să vedem tema!». Jorj era mai bun la matematică decât mine şi a şi ajuns prof de mate. El ne-o lua, de obicei, înainte cu re­zol­vatul. Îl invidiam, mă gândeam cum dracu' ăsta le vede atât de bine, şi noi nu. Dom­ni­şoa­ra ne zăpăcea, ne explica, ne termina psihic şi ne apuca de perciuni. Dacă nu eram tunşi bine, ne stătea părul după aia întins în părţi, ca nişte antene.

Ştiu că Jorj o dată nu îşi făcuse tema şi a stat toată şedinţa cu părul în părţi. Făceam pre­gă­tire şi la lampă sau la lumânare, pen­tru că în fiecare seară se lua curentul. La română făceam pregătire cu doamna Oltea, mama lui Jorj, o profesoară foarte bună şi blândă, nu ca domnişoara Ştefania, la care mer­geam ca speriaţi de bombe. Dar era atât de bună profesionistă, că plecai mereu mai destupat acasă. Îmi amin­tesc că atunci când a aflat că am fost admis, maică-mea a alergat desculţă până la domnişoara Ştefania să îi dea vestea cea mare.
Dintr-a I-a până într-a 8-a, am luat numai premiul I, iar ai mei erau foarte mândri de mine. Între mine şi Jorj era şi rivalitate, el mi-o trăgea la mate, dar la română, istorie, geo­gra­fie, franceză eram eu mai bun. Profesoara de franceză, Irinel Dumitrescu, a zis la un moment dat în clasă că notele se vor pune în funcţie de mine.

În perioada aia citeam foarte mult, câte trei cărţi pe săptămână. Când aducea cărţi în sat, la librărie, era bătaie pe ele. Chiar dacă se dădeau la pachet cu cărţi neinteresante, luai mizeria şi o dădeai la o parte şi tot rămâneai cu ceva de citit. Aveam pe cineva la un depozit în Suceava şi de acolo am luat «Shogun» şi «Vraciul». Astea erau cărţi care se citeau pe bani. Îmi amintesc cum m-a prins maică-mea, înainte de examen, că nu citesc ce trebuie. Eu luasem cartea de ro­mâ­nă, care era frumos învelită în coperţi, am deschis-o şi în interior am băgat romanul pe care-l citeam atunci. Vede maică-mea că nu mai ies şi se şi bucură, dar devine îngrijorată că învăţ atât. Când a văzut ce făceam de fapt mi-a ţinut o predică de neuitat despre admiterea care se apropia.

Recompensele pe care le primeam erau băneşti, iar eu îmi cumpăram cărţi sau dulciuri. Cel mai mult îmi plăcea îngheţata «Polar», mi se părea supremul dulce de pe pământ. În cla­sa a 8-a, am fost cu Jorj la faza ju­de­ţea­nă la olimpiada de fizică. Îmi aduc aminte că, după olimpiadă, am stat cu Jorj în Parcul Eminescu din Botoşani şi ne tot duceam şi mai cumpăram câ­te o îngheţată de la cofetărie. Cred că am mâncat atunci vreo 10 îngheţate de fiecare şi nu am avut nimic.

La ore, când începeam să mă plicti­sesc, mă băteam cu Jorj cu creioanele chinezeşti. Pentru creioane şi pixuri, mergeam la librărie la Botoşani sau la Dorohoi şi dădeam ceva la vân­ză­toare, pentru că deja nu se mai găseau ustensile de scris. Eu şi Jorj ne loveam cu creionele alea peste degete şi ne durea de numa'-numa'!
Aveam casetofon, pe nume «Supersonic», tata fiind popă, eram ceva mai înstăriţi. Aveam şi video, îl luase taică-meu în '87. Ţin minte că a făcut consi­liu de familie să ne întrebe ce vrem, video sau maşină, pentru că erau la acelaşi preţ, adică vreo 70.000 de lei. Maşină aveam deja, o Dacie galbenă, aşa că noi, copiii, am spus video. Primul film pe care l-am văzut a fost «Iisus din Nazaret». Mai aveam casete cu filme cu karate şi una cu muzică, pe care o ascultam la nesfârşit şi nu mă plictiseam. Casetele erau cumpărate tot de la Suceava, veneau ăştia din străinătate şi, după ce le traducea in­con­fundabila Margareta Nistor, le vin­deau. Mai aveam o casetă audio cu Mo­dern Talking, ceea ce era super­ches­­tie, iar taică-meu mereu ne atră­gea atenţia să nu cumva să o pierdem.

În vremea aia, mamele noastre, profesoare, se întâlneau la ceea ce se chema «cuconiadă». Care dintre ele prindea un pachet de cafea boabe, o «Alvorada» de exemplu, le chema pe celelalte la cafea. Toţi aveam acasă aparate din alea de măcinat. Veneau cucoanele la bârfă, asta era distracţia lor maximă. Am tras şi eu cu urechea, că noi, copiii, nu eram admişi, şi ştiu că vorbeau mai ales despre noi.

Când era ziua vreunuia dintre noi, se făcea patron. Mi-aduc aminte că la Şchiopeşti făcea doamna Oltea nişte prăjiturele extraordinare, ca nişte oameni de zăpadă. Ne aşezam frumos la masa de unde erau nelipsite salata de boeuf, pe care toate mamele o făceau foarte bună, icrele alea făcute în casă şi salata japoneză. Apoi venea tortul ăla bestial, cu blaturi făcute acasă şi cremă de ciocolată, pe care puneam lumânări de la biserică, pentru că nu se găseau altfel de lumânări. Beam de spărgeam sirop de zmeură şi de vişine cu apă de la fântână, că pe vremea aia apa minerală cred că se aducea doar la nunţi.

După ce ne făceam temele, ieşeam la fotbal, că la televizor nu aveai la ce să te uiţi. Mai mergeam la pădurice şi la iaz, jucam Macao, Piticot, şah. Ju­cam şi handbal pe terenul de sport din centrul satului. Ne mai jucam şi la Jorj la liliac, voiam să săpăm un tunel se­cret. Mergeam desculţi prin colb, ne ur­cam prin copaci, ne făceam arcuri şi săgeţi din crengi şi ne luam la întrecere, care trage mai departe. La pă­du­re jucam «Ţările», ţurca, «Raţele şi vâ­nă­torii». Mă bucur că am prins pe­ri­oa­da aia, n-aş fi vrut să am copilăria de azi, să stau toată ziua în faţa calculatorului."
Citeşte mai multe despre:   jorj

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de