Beţivul mort de sete, băutorul de benzină şi Jana bişniţăreasa

În cele ce urmează vom afla că în orânduirea comunistă nu se murea de foame, chiar dacă nu se găsea de mâncare, în schimb se murea de sete, deşi de băut se cam găsea.

Beţivul Tudor a murit de sete în cârciuma Delta din Brăila, după cum citim în dosarul penal judecat în martie 1989. Se întâmplase în vara anului trecut, la sfârşitul orelor de program, când sudorii din port se duceau să-şi stingă setea. Se aşază cei trei oameni ai muncii la masa de fier cu faţă de masă în carouri verzi, au dat de duşcă un rând de beri, a venit apoi rândul lui Marcel să dea un rând, s-a pus omul la bar, la coadă, că era ceva coadă la berea aceea cu guler nepermis de înalt, parcă era gulerul unui hidalgo spaniol gulerul berii de butoi, ori cine o fi spălat butoiul a lăsat detergentul înăuntru...

Şi cât creştea gulerul în halbă creştea şi nerăbdarea consumatorilor, iar în faţa lui Marcel s-a băgat ca neamul prost nea Ion, care credea că dacă e el consumator fidel la Delta e pe jumătate patron, şi s-a înfipt în faţă întinzând halba că moare de sete, ia poftim la coadă jupâne, că noi nu suntem aici glugi de coceni.

Grăbitul s-a mâniat auzindu-se in­ter­pelat, cum adică ăla nu auzise de Ion al ţapului, consumator fruntaş în întrecerea socialistă şi a dat să-i dea cu halba-n cap neruşinatului spu­nându-i de mamă şi de morţi, da s-a răzgândit, a lăsat halba deoparte şi a întins mâna după o furcă de bicicletă, dar n-a mai apucat să-l alto­iască pe Marcel cu furca, pentru că şi-a luat un pumn în cap. Norocul beţivului avea să-l părăsească de altă dată pe Ion al ţapului, că din pumnul ăla a dat cu capul de ciment şi nici c-a mai mişcat.

"Având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunea sub stăpânirea unei puternice emoţii, determinată de partea vătămată care nu a respectat ordinea sosirii la bar, iar la aten­ţionarea inculpatului de a respecta rândul, l-a înjurat şi l-a îmbrâncit, urmează a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă a scuzei provocării."
Sub beneficiul "atenuantelor",  Marcel a scăpat cu doi ani jumate.

Am în faţă un recurs la sentinţa unui hoţ din Brăila. Mihai primise 5 ani şi voia să i se reducă pedeapsa. Nu i s-a redus. Dar interesante sunt fap­tele. Interesante fiindcă citim despre ele azi. Dacă am fi citit atunci, ne-ar fi părut cu siguranţă banale. Mihai avea un Fiat 600. Mergea cu el, dar nu avea carnet, aşa că falsificase un carnet lipind poza lui în locul moacei altuia.

Uite ce fura Mihai: Dintr-o Dacie 1300 a sustras 10 litri benzină. Vândută cu 150 lei unui necunoscut. Dintr-o maşină parcată pe Calea Griviţei, 10 litri benzină. A pus-o la el în rezervor şi a folosit-o. Din patru maşini parcate în cartierul Obor, în total, 20 de litri, în medie 5 litri de maşină. A vândut benzina cu 300 de lei. Dintr-o maşină 15 litri, din alta 5 litri.

Unii îşi mai aduc aminte cum, după o plimbare cu maşina, îşi goleau rezervorul până la ultima picătură şi păstrau preţioasa licoare în cămară, alături de murături şi de cele două felii de şuncă păstrate pentru aromat tocă­niţa de cartofi. Alţii îşi mai amin­tesc cum puneau la capacul de la rezer­vo­rul Daciei ditamai lacătul, că avea aşa un capac Dacia că-l deşurubai cu şuru­belniţa. În fine, ne mai putem aminti gestul cotidian al şoferului care-şi sugea bucile obrajilor de-i ieşeau ochii ca la melc, cu furtunu-nfipt în cioc, mpuf, mpuf, şi după ce golea omul re­zervorul garantat nu-şi mai săruta nevasta minimum trei zile...

Tot un recurs, fără succes, de altfel, în primăvara lui '89. Jana bişni­ţă­reasa, condamnată un an şi două luni, s-a cerut afară că are trei pu­radei de crescut. Judecătorii au fost nemi­los­tivi. Au lăsat-o să-şi execute pedeapsa la locul de muncă, într-o unitate socialistă. Dar pesemne că inculpatei nu-i plăcea acel loc de muncă, în fond, cărui bişniţar îi place să muncească opt ore pe zi, spuneţi şi dumneavoastră, stimaţi cititori, n-am dreptate?

Dar ce făcuse elementul antisocial? Ceea ce făcea toată lumea şi ceea ce avea să facă toată lumea după Re­voluţie, de s-au făcut, sanchi, marile averi...

Aşadar, gagica, hm, cred că mi-aş aminti-o şi eu dac-aş vedea-o azi, fiindcă e probabil să-i fi fost cum­pă­rător. Îşi făcea veacul vara la Amara, printre polonezii care veneau, ţineţi minte, cu maşinile lor minuscule din care descărcau mărfuri ca dintr-un Tir. Incredibil câte încăpeau într-un Polski Fiat. Erau mină de aur băieţii ăia, şi eu aveam nevoie de nişte rujuri şi fonduri de ten pentru oareşice cunoştinţe, m-au scăpat din multe nevoi.

Ei bine, Jana, când a fost prinsă şi buzunărită de "organe" avea: 6 pungi cafea inka a câte 250 grame, 11 buc. Ruj "Subnemcikir", 2 buc. Ruj capac negru, 2 buc. Ruj "Lipstik", 3 buc ruj "Kreaca ce Worg", 6 buc. ojă roşie "Rexgwa", 8 buc. ruj "Jasmin", 3 buc. cremă de mâini "Krem", o sticluţă parfum "Bazia", 5 buc. săpun de toaletă "Flora", 11 buc. biseptol, un fard "Infecta", un fard "Viscol" etc., etc., etc...

Pun pariu pe leafa mea pe un an că toţi miliţienii, procurorii şi jude­cătorii, avocaţii, grefiera şi cine o mai fi avut de-a face cu acest dosar au folosit de nenumărate ori produse din lista enumerată, au primit sau au făcut cadou, au cumpărat cafea, săpun şi rujuri, pe bani mai mulţi sau mai puţini, direct de la sursă sau de la altă Jana bişniţăreasa. Şi, în plus, nu mai am nimic de zis.