x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Constantin Pârvulescu, veteranul mişcării comuniste din România, fusese exclus de două ori din partid

Constantin Pârvulescu, veteranul mişcării comuniste din România, fusese exclus de două ori din partid

de Lavinia Betea    |    25 Apr 2009   •   00:00
Constantin Pârvulescu, veteranul mişcării comuniste din România, fusese exclus de două ori din partid
Sursa foto: /Arhivele Naţionale

Când istoria secolului al XX-lea îşi va limpezi configuraţia ţâşnită din tumultoasa-i magmă, în suportul ilustrativ al unor teme perene precum condiţia umană îşi vor găsi, poate, locul şi biografii ca a lui Constantin Pârvulescu.



Voinţă şi destin, noroc şi întâmplare, mărire şi decădere, erou şi proscris, om şi istorie - asemenea simetrice categorii ancorează în sec­ven­ţele biografice şi datele persona­li­tăţii acestui fondator al mişcării co­muniste din România. 

După difu­za­r­ea "Scrisorii celor şase", Pârvulescu a rămas singurul semnatar netulburat deosebit de autori­tă­ţi. Ceilalţi fuse­se­ră excluşi din partid  şi anchetaţi. Unii, precum Brucan, Bâr­lă­deanu şi Corne­liu Mănescu, stră­mu­taţi în "do­mi­­ciliu obli­gatoriu". Pâr­­vulescu era însă de vreun deceniu "mort" pentru par­tid. După "cu­vân­tul" la Congresul al XII-lea contra lui Ceauşescu, fostul fon­dator şi prim-secretar al PCR din pri­mă­va­ra până în toamna lui 1944 fusese ex­tras şi aruncat ca o măsea stricată din partid.

ENIGME BIOGRAFICE
Din vremea şi porunca lui Stalin, biografiile reale ale liderilor comu­niş­ti fuseseră printre cele mai păzite se­crete. Astfel că în anii '80 puţini erau aceia care cunoşteau viaţa lui Pârvulescu. Se născuse în 1895, la Olăneşti. Calificat mecanic ajustor la Bucureşti, în plin război, revoluţia bolşevică l-a prins angajat la Atelierele CFR Tighina.

Prin nu se ştie ce împrejurări a lucrat apoi doi ani mecanic de moară într-un sat din Ucraina. În tăvălugul războiului civil a intrat voluntar într-o anume Armată sovietică Poltava (1919-1921). Apoi, iar nu se ştie cum, a fost fondator al Partidului Comunist din România: sosise el în Bucureşti pentru congresul din 1921?; ori îl trecuseră radicalii social-demo­cra­ţi direct pe listele lor după călătoria iniţiatică în patria lui Lenin?; sau, poate, după aceea, funcţionarii la Co­mintern îl adău­gaseră lăţind pata de culoare autohtonă în internaţionalismul etnic?!

A absolvit în 1926 "Universitatea comunistă din Moscova" e urmă­torul reper oficial. Din bio­grafia livrată "tovarăşilor români" a fost astfel omis un "cincinal" din existenţa lui Pâr­vu­lescu pe teritoriul sovietic (1921-1926).

Dar şcolile Comiternului pentru militanţii străini nu erau lungi! Ce-o fi făcut Pârvulescu cinci ani în URSS?! Şi poate încă mult mai ciudat: după asemenea studii destinate pregătirii vârfurilor Cominternului din Europa, de ce Pârvulescu apare "mecanic la Uzina de Motoare şi Aviaţie Moscova (1926-1929)"?!

Probabil, în calitate de cetăţean şi agent sovietic, Pârvulescu fusese trimis, din 1929, în misiuni clandestine în România. După 12 ani de absenţă, a revenit ca prim-secretar al Regionalei Basarabia-Chişinău (1929-1931), apoi membru al conducerii PCdR.

Ciudat e şi deznodământul condam­nărilor sale: în 1934, condamnat la 10 ani închisoare, în contumacie,  pentru implicarea în organizarea "sindicatelor roşii", a fost arestat un an mai târziu la Praga; condamnat (iarăşi?) în 1937 la şapte ani închisoare corecţională - sentinţă comutată în trei ani închisoare; dar fişele sale de cadre îi menţionează deja efectuarea unei pedepse în Penitenciarul Jilava (între 1936-1939!).
CRIME DE PARTID
Prim-secretar al regionalelor de partid din Prahova şi Dobrogea, după ieşirea din închisoare a fost, din 1941, membru al Se­cretariatului PCdR condus de Foriş. Când s-a certat cu acesta, a fost scos din funcţie  şi pus "să-şi facă autocritica" (1943). La vremea aceea, Foriş se plângea de "nivelul politic scăzut" al lui Pârvulescu. Vor reieşi din ancheta Securităţii asupra ilegaliştilor arestaţi în "lotul Pătrăşcanu" (1948-1954) alte scăpări şi defecte. Văduv din 1942, Pârvulescu avea o relaţie amoroasă cu Ana Toma - soţia lui Sorin Toma (viitorul redactor-şef al Scînteii, aflat în anii războiului în URSS).

Idila va aduce consecinţe nefaste în mica grupare a ilegaliştilor români. Aflându-se împreună, uitaseră într-un taxi documente din arhiva partidului. Predate Si­guranţei de băiatul care-a spălat maşina, au condus la arestări. "Căderile" acestea vor fi puse în seama lui Foriş şi a apropiaţilor săi ca "dovezi" ale colaborării cu Siguranţa. Foştii amorezi zăpăciţi îşi vor asuma însă roluri de martori mincinoşi şi justiţari necinstiţi în dramele ce vor urma. Ana Toma va fi martor al acuzării în "procesul Pătrăşcanu", învinuindu-i de trădare pe membrii Secretariatului condus de Foriş şi cu "dovada" propriei sale neglijenţe. Iar Constantin Pârvulescu, preşedinte al Comisiei de Control al partidului, va certifica vini imaginare, plătite cu viaţa de ilegaliştii Foriş, Pătrăşcanu, Vasile Luca, Koffler şi Calmanovici.

Misterul desemnării lui Pârvulescu ca lider al PCdR în primăvara lui 1944, după debarcarea impusă lui Foriş, a fost legat, fără îndoială, de cetăţenia sa şi relaţiile speciale cu sovieticii, aşa cum le vor fi ştiut ori bănuit colaboratorii. De altfel, foşti li­deri comunişti precum Alexandru Bârlă­deanu, alt semnatar al "Scrisorii celor şase" - şi el fost cetăţean sovietic -, cunoş­teau distorsionat biografia lui Pârvulescu. "În timpul primului război mondial, re­voluţia rusă l-a prins în Odesa, ca militar, mi l-a descris după 1990 Alexandru Bârlădeanu. A fost arestat prin anii '30 şi ceva, dar a evadat din ordinul conducerii partidului, împreună cu Rangetz, şi au plecat în URSS. S-au întors de acolo tot împreună. Eu l-am cunoscut la Moscova, în toamna lui 1944 sau primăvara lui 1945. Venise la examen, la socoteală (...) despre ceea ce ştia: ce-au făcut comuniştii români în vremea războiului."

În fişa de cadre, gestionată în România, această "socoteală" este menţionată ca "trimis în URSS pentru organizarea Diviziei «Horia, Cloşca şi Crişan»". Căci nu era corect politic recunoaşterea supunerii în faţa lui Stalin!

Un reviriment s-a produs după război şi în viaţa personală a lui Constantin Pârvulescu. După amorul cu intelectuala Ana Toma, a decis să ia de nevastă o fată sănătoasă de la ţară. Şi Anei Toma i se schimbaseră radical gusturile: a optat nu pentru soţul revenit din Uniunea Sovietică, ci pentru alt erou al epocii, aureolat cu ani de închisoare - agentul sovietic Pantelimon Bodnarenko, viitorul şef al Securităţii.
O REFUZASE PE ELENA CEAUŞESCU
Membru al Comitetului Central din 1945 şi al Biroului Politic din 1952, Constantin Pârvulescu a reprezentat (pentru avizaţi), până în 1960, instanţa partidului. Ca preşedinte al Comisiei Controlului de Partid, a coordonat verificările şi epurările, a aprobat stagiile ilegaliştilor şi dosarele de promovare.

În această calitate, respinsese în 1950 şi cererea Elenei Ceauşescu (fostă Lenuţa Petrescu) de a i se acorda vechime de ilegalistă din 1939. În cazul ei, Pârvulescu fuse­se categoric: data intrării în partid să-i fie socotită abia din 23 august 1944.

În 1960, Pârvulescu a fost exclus din partid şi - cum se spunea pe-atunci - trecut pe linie moartă. Motivele reale au fost camuflate în ambalajul încăpător al "fracţionismului". În interiorul grupului de decizie, "fracţioniştii" au fost însă asociaţi şi cu intenţii ale sovieticilor de debarcare a lui Gheorghiu-Dej, tot mai explicit în reducerea dependenţelor sale de Moscova.

UNIC PROTEST STATUTAR ÎN "EPOCA CEAUŞESCU"   
Onorat de Ceauşescu - ca toţi ilegaliştii care fuseseră îndepărtaţi de Dej -, Pârvulescu a fost reprimit în partid (1974). Prea bătrân pentru noi funcţii politice, i s-au dat, în schimb, decoraţii.

Fostul membru fondator al partidului şi-a ieşit însă din rolul de ornament preţios al festivităţilor politice prin discursul susţinut la cel de-al XII-lea Congres al PCR. Nimeni n-a avut vreo reacţie de solidarizare cu contestatarul. Nici în plenul reuniunii, nici în particular, după cum relatează şi martorul ocular Dumitru Popescu.

Astfel că, la 16 decembrie 1980, Pârvulescu a fost exclus din partid în aprobarea unanimă a membrilor CPEx. Din stenograma reprodusă mai jos reies perfidia lui Ceauşescu şi "intransigenţa" partici­pan­ţilor, deosebit remarcându-se Gogu Rădu­lescu. Altfel, "liberal" sprijinitor al creatorilor epocii.

Până la evenimentele din decembrie 1989, doar Radio Europa Liberă a mai amintit în spaţiul public de Constantin Pârvulescu. A murit, fără urmaşi, în 1992, la 97 de ani.

Dosarul lui de ilegalist a rămas în arhivele Cominternului. Iar dosarele ce i-au fost întocmite de Securitate în anii mulţi de urmărire par a fi dispărut fără urme. Ca, de altfel, toate dosarele cu adevărat importante pentru această bucată de istorie. 

×