
De astăzi a fost eliminată schema de plafonare/compensare a prețului la energia electrică, iar consumatorii, casnici și non-casnici, vor avea de achitat facturi în care consumul va fi facturat la prețul din piața concurențială înscris în contractul pe care îl au semnat cu furnizorul actual. Prețurile plafonate valabile până ieri au fost de 0,68 de lei, 0,8 lei sau 1,3 lei/kwh, cu TVA inclus, iar de astăzi prețurile devin sensibil mai mari. Conform comparatorului de prețuri al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), cea mai bună ofertă din piața concurențială vine de la compania Hidroelectrica. În paralel, statul va continua subvenționarea consumului de energie pentru consumatorii vulnerabili, sprijinul fiind de 50 de lei lunar, alocați sub forma voucherelor.
Pentru a avea acces la cele mai bune prețuri, consumatorii își pot schimba furnizorul, iar operațiunea nu este complicată deloc. Procesul se realizează prin intermediul Platformei Online de Schimbare a Furnizorului (POSF), gestionată de ANRE. Pentru a beneficia de schimbare, consumatorul trebuie să-și facă un cont de client final pe platforma POSF și să-i asocieze un loc de consum. În contul de client va trebui să identifice contractul la care dorește să renunțe unilateral și să selecteze butonul „schimbă furnizor”. La accesarea butonului, consumatorul va fi direcționat către comparatorul de oferte-tip. Schimbarea furnizorului se va face în 24 de ore, dar intrarea în vigoare a noului contract durează mai mult, în funcție de prevederile vechiului contract de furnizare. Pașii concreți care trebuie urmați:
-
Accesarea comparatorului de oferte;
-
Selectarea tipului de client;
-
Alegerea tipului de ofertă: concurențială, serviciu universal;
-
Introducerea consumului estimat;
Citește pe Antena3.roUn fost taximetrist, care a trăit toată viața cu chirie într-o garsonieră, a câștigat la tombolă o vilă de 4,6 milioane € -
Selectarea nivelului de tensiune;
-
Alegerea tipului de preț: nediferențiat sau preț diferențiat pe zone orare;
-
Stabilirea datei de aplicare a ofertei;
-
Selectarea județului;
-
Introducerea valorii facturii curente (opțional);
-
Selectarea ofertelor care includ sau nu componentă fixă: o valoare stabilită în lei/zi sau lei/lună;
-
Alegerea tipului de preț: preț fix, preț variabil;
-
Criterii suplimentare de selecție: mod transmitere factură, frecvență citire contor, energie din surse regenerabile, frecvență emitere factură, perioada contract;
-
Compararea ofertelor;
-
Consultarea ofertei pe site-ul furnizorului agreat;
-
Completarea unui formular, încărcarea online a copiei actului de identitate și a dovezii de proprietate;
-
Încheierea noului contract care intră în vigoare în maximum 21 de zile. În acest interval furnizorul actual va fi notificat și veți primi o factură finală înainte de încheierea contractului.
Ca documente, pentru schimbarea furnizorului este nevoie de cartea de identitate, ultima factură la energia electrică (aici apar codul unic al locului de consum „CLC/POD” care identifică în mod unic locul în care se consumă energia electrică, precum și indexul actual al contorului), o declarație pe propria răspundere (pentru a confirma deținerea dreptului de folosință asupra locului de consum și că nu există litigii cu privire la acesta - ea poate fi descărcată de pe platforma POSF) și o cerere de încheiere a contractului vechi. Pe platforma POSF apare și un video care le arată consumatorilor pașii pe care trebuie să-I urmeze pentru schimbarea furnizorului.
9 milioane de consumatori casnici sunt înregistrați în România
Piața de furnizare a energiei electrice este controlată de Electrica, PPC, E.On, Hidroelectrica și Premier Energy, împreună ele controlând circa 97% din piață.
Cum arată cele mai bune oferte
Comparatorul de prețuri pus la dispoziție de ANRE oferă clienților un tablou complet al ofertelor venite din partea furnizorilor. De exemplu în zona Bucureștiului, cele mai bune oferte vin de la furnizorii:
-
Hidroelectrica - Preț: 1,04 lei/kWh.
-
Nova Power and Gas - Preț: 1,26 de lei/kWh.
-
MET Energy România - Preț: 1,34 de lei/kWh.
La polul opus se regăsesc ofertele unor furnizori ale căror prețuri depășesc 1,4 lei/kWh. În ultima perioadă mai mulți furnizori și-au îmbunătățit ofertele inițiale și au venit cu prețuri mai bune pentru a-și conserva sau crește cota de piață. De exemplu, Electrica Furnizare reduce prețul pentru energie, de la 1 iulie, în oferta pentru clienții casnici, astfel că prețul final facturat va fi cuprins între 1,43 și 1,51 de lei/Kwh, în funcție de zona de distribuție a clientului. Prețul este fix și garantat până la 31 decembrie 2025. Și PPC, unul dintre marii furnizori de energie electrică a lansat o ofertă cu un preț mai scăzut, potrivit unui comunicat al companiei, aceasta fiind cuprinsă între 1,42 și 1,51 de lei/kWh, în funcție de zona în care se află locul de consum.
Ce trebuie să faci ca să primești voucherul
Odată cu expirarea plafonării prețurilor la energie electrică, Guvernul a adoptat la sfârșitul săptămânii trecute o nouă măsură de sprijin pentru consumatorii considerați vulnerabili. Conform noii reglementări, aproximativ 2,1 milioane de gospodării sunt vizate, ceea ce înseamnă că între 3 și 5 milioane de consumatori vor putea primi vouchere lunare de 50 de lei pentru plata facturilor la energie, în cadrul unui program care se va desfășura până la 31 martie 2026.
Potrivit ordonanței adoptate de Guvern, beneficiază de acest ajutor:
-
Persoanele singure cu venituri lunare sub 1.940 de lei
-
Familiile în care venitul net pe membru este sub 1.784 de lei.
Consumatorii vor avea la dispoziție două modalități pentru depunerea cererilor: online, prin aplicația EPIDS dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), sau prin intermediul oficiilor poștale și primăriile din localitățile de reședință care le vor acorda sprijin.