x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Biletele de trimitere, valabile până la finalul stării de alertă

Biletele de trimitere, valabile până la finalul stării de alertă

de Monica Cosac    |    26 Oct 2021   •   07:30
Biletele de trimitere, valabile până la finalul stării de alertă

Mai multe tipuri de documente medicale, absolut necesare acordării unor servicii medicale decontate de stat asiguraților din țara noastră, vor fi valabile până la finalul lunii în care încetează starea de alertă, potrivit unui Ordin comun al Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial, la sfârșitul săptămânii trecute. Printre aceste documente, se regăsesc și biletele de trimitere la medicul specialist, dar și trimiterile pentru efectuarea analizelor și investigațiilor medicale (precum: RMN, CT, ecografii, endoscopii, spirometrii etc.) și recomandările pentru dispozitive medicale.

 

Documentele medicale au un termen de valabilitate, stabilit în funcție de anumite criterii (de exemplu, boală acută sau cronică), însă, în condițiile în care starea de alertă se tot prelungește de la lună la lună, iar accesul pacienților la servicii medicale este dificil, sau chiar imposibil, pe fondul creșterii cazurilor de COVID-19, autoritățile au hotărât să elimine prelungirea succesivă a valabilității unor documente medicale de care asigurații au nevoie pentru a putea face diverse investigații sau a merge la medicul specialist.

Mai exact, potrivit Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 2.213/937/2021, care a intrat în vigoare odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial, se prelungește până la finalul lunii în care încetează starea de alertă, declarată în contextul pandemiei de coronavirus, „termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată:

  • biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare;

  • biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice;

  • recomandările medicale pentru îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu, precum și pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive, ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;

  • deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive”.

Potrivit actului normativ, „în cazul deciziilor pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere, pentru dispozitivele de protezare stomii şi pentru dispozitivele pentru incontinenţă urinară, al căror termen de valabilitate a fost prelungit, se emite o nouă decizie de aprobare, cu precizarea duratei pentru care se prelungeşte decizia iniţială, precum şi taloanele aferente perioadei pentru care a fost prelungită decizia. Atât noua decizie, cât şi noile taloane se transmit persoanei beneficiare prin orice mijloace de comunicare”.

×