Câte inimi a frânt Regina Maria 

Totuși, aceștia nu au fost zei, ci oameni, ca atare au fost înzestrați cu simțăminte și uneori sunt lăsați sub imboldul pasiunilor. La fel stau lucrurile și în ceea ce o privește pe regina Maria. Iată capitolul din cartea „Regina Maria”, de Cristian Moșneanu, aflată acum la chioșcuri, despre iubirile pătimașe ale soției lui Ferdinand I. Însă, înainte de a judeca ceea ce a făcut regina în viața ei particulară, ar trebui să vedem cum au stat lucrurile în ceea ce privește căsătoriile din vremea respectivă și, mai ales, căsătoriile între Casele Regale.

Ca tânără membră a unei Case Regale, Maria era sortită a avea ca soț un alt membru al unei Case Regale din Europa. Foarte rare erau cazurile când cei doi tineri se plăceau de la început și se iubeau. Sentimentele oamenilor erau lăsate în plan secund, iar ceea ce conta era sistemul de alianțe și beneficiul pe care îl primeau ambele familii prin căsătoriile aranjate.

La 13 ani, primii fiori ai dragostei. Apoi, iubire pentru regele George al V-lea 

După cum însăși regina mărturisește, după ce împlinește vârsta de 13 ani, toți bărbații care trec prin preajma ei ajung a o admira sau chiar a se îndrăgosti de ea. Frumusețea ei răpitoare a frânt inimile multor bărbați. Prima ei pasiune, chiar ea mărturisește, este Maurice Bouker, un tânăr irlandez, căpitan de vas al tatălui său pe perioada șederii în Malta. Dragostea platonică, ce-i drept, a fost înlocuită în scurt timp de pasiunea pe care o face pentru vărul ei, George al V-lea, viitorul rege al Marii Britanii. Din nevinovata lor simpatie sinceră și reciprocă putea să rezulte o căsătorie, iar Maria ar fi ajuns chiar regina Marii Britanii, succesoarea bunicii sale, regina Victoria, pe care a admirat-o atât de mult. Șansa sau neșansa a făcut ca mama Mariei (de religie ortodoxă) să se opună căsătoriei între cei doi, argumentând că în ortodoxie nu este permisă căsătoria între veri primari.

Pasiunile nevinovate dintre cei doi și întâlnirea aranjată în Germania pentru a-l cunoaște pe Ferdinand culminează și cu trecerea perioadei fericite pentru Maria. Va urma căsătoria cu acest tânăr german cu 10 ani mai mare decât ea, mutarea în România și educația riguroasă la care regele Carol o supune pentru a o pregăti pentru a fi viitoarea regină a României.

Noapte de coșmar alături de soțul Ferdinand

După nunta din Germania, urmează „ziua de miere” cu care Carol I îi „blagoslovește” pe cei doi tineri căsătoriți. Noaptea nunții petrecută la Krauchenwies, după cum regina nota, a fost un coșmar. Îl vede pe regele Ferdinand, sfios, timid și fără lipsă de imaginație, încât „nu-i dădea nimic în gând pentru a face să treacă plăcut timpul unei soții atât de copilăroase. Noaptea nunții a fost un eșec total. Răspundeam naiv iubirii lui, dar parcă simțeam tot timpul ceva deșert și gol; mi se părea că tot aștept ceva ce nu venea”. După momentul ajungerii în țară, primul zvon despre o așa-zisă aventură a Măriei a fost legat de o presupusă idilă cu locotenentul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino. „Nu se știe dacă atunci, în vara lui 1897, a fost mai mult decât un mic flirt între Maria și frumosul locotenent de viță nobilă, dar regele Carol I a chemat-o să dea explicații, și însăși bunica ei, Regina Victoria, i-a scris, mustrând-o aspru. Maria avea să afirme că, într-adevăr, Zizi Cantacuzino era îndrăgostit de ea, dar ceea ce s-a întâmplat între ei au fost simple plimbări nevinovate cu iz platonic.

Relație năvalnică cu Marele Duce Boris Vladimirovici. Regina Angliei intervine

La patru ani după căsătoria cu Ferdinand, în anul 1897, în urma unei vizite pe care o întreprinde în Rusia, Maria se îndrăgostește de vărul ei primar, marele duce Boris Vladimirovici, un bărbat chipeș și romantic despre care regina a afirmat că a fost prima ei dragoste adevărată. Relația dintre cei doi durează timp de cinci ani, Maria chiar îi recunoaște regelui Carol I că îl iubește pe Boris și că ia în calcul varianta unui divorț de Ferdinand. Lucrurile aveau să meargă înainte însă la intervenția reginei Victoriei și mai mult ca sigur a lui Carol, care dorea cu orice preț asigurarea viitorului dinastiei. De altfel, a existat și un zvon, cum că cel de-al treilea copil care se naște în Anglia, Măriuca, ar fi rodul dragostei Măriei cu aristocratul Boris. Acest lucru nu poate fi probat sub nicio formă și, de altfel, din înfățișarea Măriucăi ne dăm seama că este fiica lui Ferdinand, având anumite trăsături comune cu cele ale tatălui ei. Această faptă poate părea una mai mult decât necugetată din partea Măriei. Dar cine suntem noi să judecăm faptele oamenilor care îi privesc direct?

Căsătorită cu forța de la 16 ani cu un bărbat pe care nu l-a iubit, sosită într-o țară cu totul străină și străină pentru ea, izolată de unchiul Carol pentru a nu intra în contact cu oamenii din România, educată foarte rigid doar cu simțul datoriei. Toate aceste lucruri nu aveau cum să nu atingă o ființă atât de sensibilă ca Maria, care avusese o copilărie atât de libertină și era normal să își caute alinarea și să își desăvârșească feminitatea.

Îndrăgostită de chipeșul american Waldorf Astor

În vara anului 1902, Maria, alături de soțul ei, întreprind o vizită la Londra cu ocazia înscăunării lui Edward al VII-lea. După acest eveniment, Missy rămâne pentru câteva luni în Anglia și îl cunoaște pe americanul Waldorf Astor, un tânăr fermecător de doar 20 de ani. Maria se îndrăgostește pe loc de acest tânăr cu care are și o aventură. Relația celor doi ține 4 ani, până în anul 1906, când Waldorf ia de soție pe Nancy Shaw. La aflarea acestui lucru, Maria a avut sentimentul că ceva din ea s-a rupt pentru totdeauna. Ea avea să scrie într-o scrisoare despre ce simțea pentru Waldorf: „Iubeam sincer și natural cu tot ce are firea mea de dăruit. El era suflarea, aerul și spiritul vieții mele și era conștient de aceasta. Totuși, în momentul când s-a căsătorit a renunțat total la mine, fără nicio milă. Și el știa ce înseamnă să trăiesc dintr-o dată fără el”. După ani de zile însă, regina avea să rămână prietenă cu Waldorf și cu soția acestuia, în repetate rânduri cerându-i sfaturi acestuia în ceea ce privește modul prin care trebuia să își facă datoria față de țară. Cu puțin timp înainte de a trece la cele veșnice, pe când se afla în sanatoriul din Italia, regina primește vizita lui Waldorf care vine singur fără soția sa, dar cu încuviințarea ei. Stă alături de regină peste 48 de ore. Regina a fost profund impresionată de acest fapt, și la puțin timp, într-o ultimă scrisoare pe care o redactează în timpul vieții, îi scrie soției lui Astor: „Nu pot să spun cât de impresionată am fost că Waldorf a venit să mă vadă... este un adevărat înger și voi amândoi sunteți prieteni mai prețioși decât se poate exprima în cuvinte. El îți va spune totul despre mine, nu o relatare prea veselă, dar mai am încă răbdare... Domnul să vă binecuvânteze și să vă aibă pe toți în pază”.

Barbu Știrbey, iubire până la finalul vieții. Prințul avea propria cameră la Peleș

În anul 1907, regina avea să înceapă o relație cu prințul Barbu Știrbei, cea mai lungă relație extraconjugală pe care o are și care va dăinui până la sfârșitul vieții ei, chiar dacă vor exista unele momente de răceală, trecătoare în momentul în care în viața reginei apare colonelul canadian Josh Boyle. Prințesa Callimachi avea să scrie în memoriile sale despre Barbu Știrbey că „îi scria scrisori pline de farmec, omagii adresate frumuseții ei și bucuria i se citea printre rândurile opace în fraze curtenitoare". Prințul Știrbei ajunge a sta mai tot timpul în prezența reginei, la Peleș și Cotroceni, având propria lui cameră. Din momentul în care ajunge regină, Maria nu va mai ține secretă relația. Există ipoteza ca ultimii doi copii ai reginei, Ileana și Mircea, să aibă ca tată pe prințul Știrbey. Deși oficial în nici una din scrisorile pe care cei doi și le trimit nu se vorbește despre acest lucru, informația este posibil să fie cât se poate de veridică. Dacă am pune una lângă alta o poză a prințului Știrbey în tinerețe și a principesei Ileana se poate vedea o asemănare izbitoare între cei doi. De altfel, regele Carol al II-lea, în anul 1930, în timpul nunții surorii sale, o ia deoparte pentru a-i face o confidență și îi spune că adevăratul ei tată este Barbu Știrbey. Ileana izbucnește în hohote de plâns, iar la ceva timp are o discuție destul de aprinsă cu mama sa. Cunoaștem faptul că regele Carol al II-lea ar fi făcut orice să bage zâzanie și să o discrediteze pe mama sa prin orice metodă. De altfel, și-a manifestat pe față dezaprobarea legată de relația dintre Știrbey și Maria, pe acesta chiar expulzându-l din țară.

Prințul Barbu Știrbey are influențe pozitive asupra reginei. El este cel care o încurajează să ia decizii când vine vorba despre soarta poporului nostru, de altfel este binecunoscut faptul că ideea vizitei reginei la Paris, lucru care a dus la recunoașterea teritoriilor române unite, a fost a prințului Știrbey.

Cel mai bun argument al iubirii pe care cei doi și-au purtat-o întreaga viață este redată în ultimul schimb de scrisori între cei doi înainte ca regina să își dea obștescul duh.

Scrisoarea lui Barbu Știrbey către regina Maria: „Gândurile mele sunt mereu alături de dumneavoastră...", spunea prințul Știrbey. „Sunt de neconsolat că mă aflu atât de departe și nu pot să vă fiu de vreun ajutor, trăind în amintirea trecutului fără nici o speranță pentru viitor... Amintiți-vă de dorul meu, de nostalgia mea, de rugăciunile pe care le fac mereu pentru sănătatea dumneavoastră și să nu vă îndoiți niciodată de devotamentul meu nemărginit. (Te iubesc, Măria mea, te iubesc!)".

Răspunsul reginei Maria către Barbu Știrbey: „Atât de multe nespuse, care mi-ar lumina atît de mult sufletul să le spun: tot dorul meu, toată tristețea mea, toate amintirile dragi care îmi inundă din nou sufletul... Pădurile de șofran galben, mirosul stejarilor când călătoream prin aceleași păduri la începutul verii și oh! Atât de multe, multe lucruri care s-au dus... Să te binecuvânteze Dumnezeu și să te aibă în pază”.

Sentimente profunde pentru aventurierul canadian Josh Boyle

Cea mai pătimașă și profundă iubire a Măriei nu a fost pentru Barbu Știrbey, ci pentru colonelul canadian Josh Boyle. Constantin Argetoianu caracteriza relația dintre regină și Boyle astfel: „Cred că aventurierul canadian a fost singurul bărbat care a dominat, dar care a dominat complet, până la siderație, pe această nobilă și mândră femeie. Știrbey a avut o covârșitoare influență asupra ei, dar n-a dominat-o niciodată. Numai Boyle a făcut dintr-însa ce a vrut”.

Regina avea să îl cunoască pe Boyle la data de 3 martie 1918, când acesta sosește la Iași. Colonelul canadian își luase viața în piept la vârsta de 17 ani, avea șapte copii și în jurul vârstei de 30 de ani ajunsese foarte bogat. Boyle va fi adorat de întreaga țară și inclusiv de Casa Regală, după o mare faptă de eroism pe care o întreprinde. De la Iași acesta pleacă spre Odessa și negociază cu Cristian Rakovsk, socialist român, un schimb de prizonieri. Rușii îmbarcă 60 de prizonieri pe un vapor, Boyle fură vasul de sub ochii soldaților ruși și în 1 aprilie 1918 vasul va ajunge în portul Sulina cu toți prizonierii la bord.

În momentul în care regina s-a retras la Coțofenești și primește vizita neașteptată a colonelului canadian nota: „Eram pe punctul de a mă așeza la masă, când auzii un uruit de mașină, o voce gravă, bărbătească acompaniată de o călcătură apăsată pe scările de lemn. Era Boyle! Ce bucurie! Am sperat în secret că el va veni, dar nu convenisem nimic”.

În vara anului 1918, în momentul întoarcerii de la Chișinău, Boyle suferă un atac de cord, fiind îngrijit de către doctorii puși de regină și chiar de regina însăși la Bicaz. De altfel, după acest trist eveniment, colonelul avea să nu își revină complet întreaga viață. Despre acest grav eveniment regina avea să noteze în jurnalul personal: „Oare m-a părăsit Dumnezeu? De ce el? Oare nu-mi mai rămâne nimeni drag, totul se prăbușește în jurul meu, nu mai am niciun sprijin, nicio salvare, nicio speranță? De ce? De ce?”, scria regina Maria în jurnalul ei la data de 18 iunie 1918.

Anul următor, pe când regina se găsea la Paris, se întâlnește din nou cu Boyle. Acesta face câteva servicii României, reușind să faciliteze un împrumut pentru țara noastră de la guvernul canadian, urmând ca el să fie trimis în România de către statul canadian pentru supravegherea bunului mers al lucrurilor. În anul 1920 relațiile dintre cei doi se răcesc și regina îi cere să plece din țară, fiind influențată și de starea de spirit a opiniei publice și a oamenilor politici care îl marginalizaseră pe Boyle. În scrisoarea de adio, Boyle îi scria reginei: „Doresc să fii fericită. Este tot ce pot să îți spun... Ți-a fost imposibil să păstrezi lângă tine vechiul prieten. Am plecat. Nu mă lăsa să devin o fantomă în viața ta. Nu-mi datorezi nimic. Ai fost generoasă și îți sunt recunoscător. Te iubesc. Gândește-te la asta...”

La 13 aprilie 1922, într-o casă de odihnă, Boyle, după ce starea de sănătate i se agravase, decedează. Este înmormântat la cimitirul Hampton Hill, iar regina îi pune la mormânt o lespede din piatră albă cioplită în stilul românesc, care avea gravat într-un colț litera M.

Orice s-ar spune despre regina Maria și despre poveștile ei de dragoste, nu putem să nu remarcăm un lucru inedit: în universul în care a fost prinsă cu cei pe care i-a iubit, ea își va lua întotdeauna și țara, datorită faptului că au iubit-o toți acești bărbați care au făcut mari servicii și României. De ce? Pentru că regina le-a cerut acest lucru. Pentru că a pus mai presus de ea țara care a adoptat-o. Pentru că ar fi făcut orice ca să știe că poporul ei este bine și că țara pe care a iubit-o atât de mult va merge pe un drum luminat.