x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Încăierare pe AUR. Partidul-minune, acuzat că „a ajuns să fure de la țigani”

Încăierare pe AUR. Partidul-minune, acuzat că „a ajuns să fure de la țigani”

de George Lăcătuş    |    21 Ian 2021   •   08:22
Încăierare pe AUR. Partidul-minune, acuzat că „a ajuns să fure de la țigani”
Sursa foto: Lucian Alecu

Scandal la vârful partidului AUR – Alianţa pentru Unirea Românilor. Preşedintele George Simion este acuzat de furt şi înşelăciune de către reprezentanţii romilor. Alecu Ionel, preşedintele Alianţei pentru Unitatea Rromilor - AUR, organizaţie înfiinţată în 1996, susţine că George Simion şi-a însuşit acronimul AUR cu care a candidat la alegeri şi astfel a creat confuzie în rândul electoratului rom. Aceştia susţin că 10-15% din voturile primite de Alianţa pentru Unirea Românilor provin, din greşeală, de la romi. Liderii acestei etnii spun că, în mod normal, romii nu ar fi votat un partid ai cărei membri au făcut declaraţii rasiste. Organizaţia romilor a înregistrat la OSIM acronimul AUR şi spune că va da în judecată noul partid parlamentar. 

 

Reprezentanţii romilor îi acuză pe membrii din conducerea AUR - Alianţa pentru Unirea Românilor că le-au furat acronimul cu care au candidat la alegerile parlamentare şi locale. Alecu Ionel, preşedintele Alianţei pentru Unitatea Rromilor - AUR, susţine că partidul pe care îl conduce a avut acest acronim din 1996, de când a înfiinţat organizaţia, şi că s-au făcut cunoscuţi în rândul membrilor acestei etnii la alegerile locale şi parlamentare din ultimii 24 de ani. 

 

Conflictul va fi tranşat în justiţie

 

Alecu Ionel susţine că reprezentanţii partidului parlamentar ştiau dinainte de septembrie 2019, când s-a înfiinţat Alianţa pentru Unirea Românilor, că există o organizaţie a romilor cu acelaşi acronim. Reprezentantul romilor afirmă că a fost contactat de un membru din conducerea AUR, care i-a propus o colaborare, dar pe care l-a refuzat. „M-am întâlnit cu reprezentantul AUR acum vreo doi ani şi ceva, la un restaurant din magazinul Unirea, din centrul Bucureştiului. Nu am vrut să colaborez cu ei, pentru că mi s-a părut cam şmecher acel domn. După care am văzut că au înfiinţat un partid cu acelaşi acronim, cu care au candidat şi la alegerile locale, şi la alegerile parlamentare”, afirmă Alecu Ionel, preşedintele Alianţei pentru Unitatea Rromilor - AUR. 

Reprezentantul romilor spune că şefii partidului parlamentar au folosit intenţionat acelaşi acronim, pentru a crea confuzie în rândul electoratului rom, ca să beneficieze de voturile acestora. „Vreau să-i dau în judecată, pentru că aceşti oameni au adus un prejudiciu foarte mare atât în rândul membrilor Alianţei pentru Unitatea Rromilor, cât şi în partea electoratului. Au creat o confuzie. Au luat denumirea de AUR conştienţi că toţi ai noştri ştiu de AUR”, declară Alecu Ionel, preşedintele Alianţei pentru Unitatea Rromilor – AUR.

Alecu Ionel: „10-15% din voturile AUR sunt de la romi, din greşeală”

 

Reprezentantul romilor mai spune că foarte mulţi reprezentanţi ai acestei etnii au votat cu Alianţa pentru Unirea Românilor... din greşeală. „În jur de 10-15% din voturile AUR sunt de la romi, de la ai noştri, care au votat din greşeală cu acest partid, crezând că votează cu romii lor. Am primit numeroase telefoane de la membrii din ţară, care s-au plâns de confuzie”, spune Alecu Ionel. Preşedintele organizaţiei rome e uimit că un partid al unor români adevăraţi, care şi-a propus în campania electorală să lupte împotriva hoţilor, „a ajuns să fure de la ţigani”. „Toţi ne-ar fi acuzat pe noi, pentru că noi suntem cei care furăm. Pentru că  noi, romii, aşa ne-am născut, că suntem hoţi din naştere”, afirmă, ironic, Alecu Ionel. 

George Simion, preşedinte AUR: „Să decidă instanţa”

 

Contactat telefonic, preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, nu s-a arătat surprins de faptul că mai există încă o organizaţie cu acelaşi acronim. El chiar a oferit detalii despre organizaţia romă. „Din câte ştiu eu, ei sunt AUR, după cum le spune şi etnia, şi nu sunt partid, sunt ONG. Noi suntem aprobaţi ca partid politic, de către Tribunalul Bucureşti şi de către toate instanţele României. Acum, ce să le fac domnilor?”, afirmă George Simion. 

El este contrazis, însă, de reprezentantul rromilor, care susţine că acronimul Alianţei pentru Unitatea Rromilor este AUR, fără un al doilea „r”. El dovedeşte acest lucru cu un act oficial de la OSIM – Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, care e datat 13 februarie 2020. Prin urmare, romii acuză conducerea Alianţei pentru Unirea Românilor că a folosit abuziv acronimul AUR, atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare. „Nu există legal un alt partid AUR decât al nostru. Acuma, fiecare poate să aibă orice opinie, dar important e ce spun tribunalele acestei ţări şi legile României”, susţine George Simion, preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor. Când i s-a atras atenţia că romii şi-au înregistrat la OSIM acronimul AUR, George Simion a conchis: „Să decidă instanţa!”

Reprezentantul romilor: “Sunt extremişti, ultranaţionalişti şi rasişti”

 

Preşedintele organizaţiei romilor spune că cea mai mare problemă a reprezentanţilor AUR o reprezintă anumiţi membri din conducerea acestui partid, care au făcut declaraţii rasiste la adresa rromilor. „Au nişte oameni care de-a lungul timpului pe-ai noştri i-au persecutat. Adică, sunt extremişti, sunt ultranaţionalişti şi rasişti.”, e de părere Alecu Ionel. El s-a referit la afirmaţiile rasiste şi xenofobe ale lui Sorin Lavric, unul din liderii Alianţei pentru Unirea Românilor, care în cartea sa „Decoct de femeie” a spus despre romi că sunt o „plagă socială”. 

 

Ce înseamnă AUR pentru romi

 

Alianţa pentru Unitatea Rromilor – AUR este o organizaţie a romilor înfiinţată în 1996 de către profesorul universitar Vasile Burtea, care  a fost pentru o perioadă adjunct al Avocatului Poporului. Din 1999, organizaţia a fost preluată de către Alecu Ionel, care o finanţează din propriii bani, împreună cu ceilalţi membri din conducere. Denumirea de AUR a apărut în 1996 ca o dorinţă e romilor fondatori de a uni toate neamurile de romi care convieţuiesc în România. „Noi am dat denumirea în romani (limba vorbită de romi – n.a.), ame o rom sam khetanimos, adică noi romii să fim toţi uniţi şi atunci am luat Alianţa pentru Unitatea Rromilor. Acest AUR este un simbol al nostru, averile noastre în asta constă, averile la cei care sunt tradiţionali.”, explică Alecu Ionel. 

Alianţa pentru Unitatea Rromilor – AUR a avut în perioada sa de glorie filiale în 32 de judeţe. În momentul de faţă, mai are filiale în doar 20 de judeţe. Motivul scăderii numărului de filiale îl reprezintă faptul că acestea trebuie să se autosusţină, din banii membrilor. 

 

 

×
Subiecte în articol: Alecu Ionel george simion