Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fostul ministru al Lucrărilor Publice, Nicolae Noica, este cel care a pus bazele Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL). Programul de care au beneficiat până acum mii de români din categorii defavorizate - în special tinerii pe care statul român declară că dorește să-i păstreze în România sau să-i aducă înapoi - a fost lansat în timpul mandatului de președinte al lui Emil Constantinescu. Recent, ANL a intrat pe „lista neagră” a desființării unor companii de stat considerate neproductive, în ciuda revoltei care a venit din partea sindicatelor. Inițiatorul proiectului vine cu o serie de argumente pentru menținerea în continuare a acestui program de dezvoltare a României, în folosul românilor.
Domnule profesor Nicolae Noica, sunteți cel care a lansat în România proiectul Agenției Naționale pentru Locuințe. Care au fost modelele care v-au inspirat?
Nicolae Noica: Puțină lume știe că România a avut, încă din 1910, o lege care reglementa construcția de locuințe ieftine și sănătoase. 1910! A fost una dintre primele legi de acest fel din Europa. În plus, încă de la încoronarea regelui Carol I, în 1881, s-a încercat și la noi preluarea sistemului german de credit ipotecar, sub forma băncilor ipotecare funcționând pe baza principiului solidarității membrilor asociați. Așadar, am avut, iată, modele istorice care au inspirat proiectul Agenției Naționale de Locuințe. Iar scopul ei prioritar a fost să ofere tinerilor șansa de a-și cumpăra locuințe decente, la prețuri care să nu fie din start descurajante.
Problema locuirii a fost întotdeauna una complicată în țara noastră. Barometrul de opinie realizat de Ministerul Familiei, în august 2024, arăta că 79% dintre tineri nu vedeau posibil să aibă o locuinţă corespunzătoare. Cum poate veni statul în întâmpinarea acestor nevoi?
Nicolae Noica: Așa cum spuneam, legea ANL a fost gândită tocmai pentru a ajuta tinerii să-și cumpere o locuință de calitate. În același scop, a fost aprobată și Legea creditului ipotecar, care oferea cetățenilor posibilitatea de a obține sumele necesare pentru construirea, cumpărarea sau reabilitarea locuințelor, în termenul fixat prin contract și în condiții de rambursare avantajoase. Am încercat, totodată, în perioada mandatului meu la Ministerul Lucrărilor Publice, să contribui la schimbarea de mentalitate a oamenilor, punând accentul nu doar pe cantitate, pe numărul apartamentelor finalizate, cât și pe calitate, prin abordarea prioritară a condițiilor de confort: suprafață, volum de aer, finisaje etc. Asta pentru că, după 1990, noțiunea de „confort” a devenit tot mai mult o componentă a libertății individuale.
Ce s-a întâmplat cu aceste planuri ambițioase după plecarea dvs. din minister? A reușit ANL să le concretizeze?
Citește pe Antena3.ro
Nicolae Noica: Din câte știu, în aproape 25 de ani au fost oferite și cumpărate prin credit ipotecar circa 4.000 de locuințe. Este puțin. S-a pus, din păcate, accent mai mult pe locuințele pentru tineri destinate închirierii, care au depășit 37.000, deși ar fi fost mai bine să fie încurajată achiziția prin credit ipotecar, nu închirierea. Au mai fost realizate totodată aproape 400 de locuințe de serviciu și puțin peste 200 de locuințe sociale pentru comunitățile de romi.
Dar ca „părinte” al Legii ANL, cum ați gândit, inițial, funcționarea sistemului?
Nicolae Noica: Principiul de funcționare era destul de simplu și tocmai de aceea trebuia să fie și eficient. Autoritățile locale ofereau gratuit teren pentru construcția de locuințe, apoi asigurau și lucrările tehnico-edilitare, după care ANL demara construcția propriu-zisă, iar beneficiarii puteau contracta locuințele pentru închiriere sau pentru cumpărare cu ajutorul creditului ipotecar obținut de la o instituție financiar-bancară cu care colaborează ANL.
De unde s-au luat bani, inițial, pentru a pune pe roate acest sistem?
Nicolae Noica: În primă fază, Guvernul a pus la bătaie 300 de milioane de lei în acest scop, iar alte 300 de milioane de dolari au fost obținute dintr-un credit extern.
Un credit ipotecar este, totuși, complicat de accesat, mai ales de către tineri, dar nu numai. Au fost luate în calcul și niște măsuri de sprijin în acest sens?
Nicolae Noica: Sigur că da! A fost adoptată, la sfârșitul anului 2000, o lege care permitea activitatea băncilor de economisire și creditare în sistem colectiv pentru construcții de locuințe. E vorba despre bănci de tipul „Bausparkasse”, după model german, dar funcționând în condițiile reglementate în România. A fost o măsură gândită tocmai pentru diversificarea ofertei de produse și servicii pentru finanțarea domeniului locativ.
Cum funcționa acest mecanism?
Nicolae Noica: Clientul economisea, statul susţinând, prin intermediul unei prime de stat, acest comportament, apoi banca acorda credite pentru domeniul locativ din fondul economisit acelor clienţi care îşi doreau acest lucru şi care erau eligibili, urmând ca beneficiarii să ramburseze în rate împrumutul. Un sistem care încuraja și economisirea, dar și un comportament responsabil al viitorului proprietar. Procedura pentru obținerea unui credit ipotecar în vederea construirii unei locuințe prin ANL a fost, de altfel, publicată sub formă de broșură. Iar eu am publicat, în 2003, o lucrare intitulată „Politici de locuire în România”, pe care am lansat-o la BNR, în prezența guvernatorului Mugur Isărescu, cel care a semnat și prefața, precum și a domnului Helmut Straubinger, președintele LBS, care a sprijinit înființarea unei bănci specializate în domeniul locativ în țara noastră.
Ați urmărit, probabil constant, modul cum decurge aplicarea legilor pentru care v-ați bătut. A existat vreun moment de cumpănă în funcționarea Legii ANL?
Nicolae Noica: Da, a existat acea poveste neplăcută legată de cartierul Henri Coandă din București, unde nu s-au respectat nici criteriile de încadrare în rândul beneficiarilor, nici termenele de execuție a lucrărilor și nici reglementările care interziceau înstrăinarea locuințelor fără acordul ANL. De altfel, proiectul a fost întârziat și contestat. S-a și scris în presă că au încercat să profite de beneficiile locuințelor ANL – dobândă modică la credit, teren gratuit și utilități asigurate de stat – persoane care aveau posibilități materiale să-și achiziționeze case de pe piața liberă.
La început de aprilie, Ministerul Dezvoltării a introdus în procedură de transparență o decizie care desființează, practic, ANL, invocându-se nevoia economiilor la buget. Sindicaliștii susțin, însă, că agenția se autofinanțează, ba chiar produce profit pentru bugetul statului. Cum vedeți această situație?
Nicolae Noica: Nu doar ca „părinte” al Legii ANL, dar și ca om dedicat de-o viață construcțiilor, mă declar uluit că s-a luat în calcul desființarea Agenției. Așa cum am arătat, problema locativă în România este foarte complicată și evident că trebuie continuate și încurajate acele proiecte care pot contribui în bună măsură la rezolvarea ei. I-am și adresat domnului ministru Cseke Attila o scrisoare în acest sens, invitându-l să ia parte la o dezbatere cu specialiști, pe care o vom organiza la Biblioteca Academiei Române marți, 29 aprilie, de la ora 11:00.
În prefața lucrării dumneavoastră despre politicile de locuire în România, publicată în 2003, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, remarca faptul că lipsa de interes a partidelor de a susține demersuri de lungă durată, pe mai multe cicluri electorale, ar fi una din cauzele care au împiedicat dezvoltarea construcțiilor de anvergură, fie că vorbim de locuințe sau de infrastructură. Împărtășiți această opinie? Și care ar fi soluția?
Nicolae Noica: Din păcate, mă văd nevoit să-i dau dreptate guvernatorului Mugur Isărescu. Partidele politice nu se înhamă la planuri pe termen lung, care necesită viziune, competență și consecvență. Câștigul electoral imediat are prioritate. Mulți politicieni socotesc, probabil, că nu merită să investească timp, bani și efort în demersuri pe care ei la încep, dar poate le finalizează alții și se împăunează cu ele. Asta este o mentalitate păguboasă pentru toți. O țară nu se poate dezvolta doar cu heirup, ci numai cu muncă serioasă și cu punerea binelui comun deasupra intereselor personale și de grup.
