Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Atât judecătorul Vasile, cât și proiectul de lege depus în Parlament de SOS România pretind că hotărârile CCR în materia legii electorale prezidențiale nu sunt acte cu caracter constituțional definitive și general obligatorii, ci acte administrative, care pot fi supuse controlului instanțelor judecătorești. Evident, doar aceste două surse interpretează în această manieră Constituția, nu și celelalte Curți de Apel, nici chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, care, de fiecare dată când au fost sesizate cu astfel de cereri, au constatat necompetența generală a instanțelor judecătorești de a analiza un act al CCR.
Argumentația folosită de judecătorul Alexandru Vasile, de la Curtea de Apel Ploiești, prin care, la finalul săptămânii trecute, a desființat, în contencios administrativ, Hotărârea Curții Constituționale nr. 32/2024 de anulare a alegerilor prezidențiale, este aproape identică cu expunerea de motive redactată de partidul SOS România pentru argumentarea unui proiect de lege depus la Parlament, care vizează modificarea și completarea legii de organizare și de funcționare a CCR.
Concret, în motivarea hotărârii Curții de Apel Ploiești, la paginile 11 și 12, judecătorul Vasile susține că, în conformitate cu prevederile articolului 2, alineat 1, litera „c” din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice”.
Alexandru Vasile susține că în speța pe care a judecat-o a reținut că Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024 a Curții Constituționale „a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 260/2004 pentru alegerea Președintelui României, astfel că aceasta reprezintă un act administrativ cu caracter normativ”.
Motivare: Hotărârile Curții sunt acte administrative
„Actul atacat nu face parte din categoria actelor administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul sau a actelor de comandament cu caracter militar, care nu pot fi atacate în contencios administrativ și nu pot fi atacate nici pe calea unei alte proceduri judiciare”. Mai scrie judecătorul, adăugând: „Instanța de contencios constituțional emite decizii general obligatorii care au putere numai pentru viitor, în cazurile în care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare, asupra tratatelor sau a altor acorduri internaționale, asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele”.
În aceeași motivare a acestei hotărâri a Curții de Apel Ploiești se mai afirmă că legea de organizare a CCR, adică Legea nr. 47/1992, arată, la articolul 11, alienat 1, că „face distincție între cazurile în care CCR pronunță decizii, hotărâri și emite avize, astfel că și din aceste dispoziții ale legii organice rezultă că instanța de contencios constituțional nu pronunță decizii general obligatorii în exercitarea tuturor atribuțiilor prevăzute de Constituție sau de legea organică” și că „în prezenta cauză, Curtea constată, în privința alegerilor prezidențiale, CCR nu pronunță decizii general obligatorii, ci hotărâri”.
Afirmația se regăsește, aproape identic, în proiectul de lege al SOS de modificare a Legii 47/1992
Ei, bine, ce să vezi, exact această argumentație se regăsește în proiectul de lege B37/2025, depus, la data de 14 februarie 2025, la Senat, de parlamentarii SOS România, pentru modificarea și completarea Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR. Proiectul, scris de Diana Șoșoacă, explică, în expunerea de motive, că, „în conformitate cu articolul 11 alineat 1, punctul B, litera «c» din Legea 47/1992, în exercitarea atribuțiilor CCR de veghere la respectarea procedurii pentru alegerea președintelui României, Curtea Constituțională adoptă hotărâri”.
Citește pe Antena3.ro
„Analizând comparativ cele două categorii de acte, deciziile și hotărârile CCR, constatăm că deciziile se adoptă în exercitarea atribuțiilor cu caracter jurisdicțional, pe când hotărârile se adoptă în exercitarea atribuțiilor CCR care au caracter administrativ”, se mai arată în acest document. Proiectul mai este explicat și prin aceea că în Constituție nu scrie nimic cu privire la hotărârile CCR, ci doar la deciziile CCR. „Doar în Legea 47/1992 se prevede că deciziile și hotărârile CCR sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”. Adică exact ce a scris și judecătorul Alexandru Vasile în motivarea hotărârii pe care a pronunțat-o.
Verdictul final al ÎCCJ: Instanțele judecătorești nu sunt competente să judece actele CCR
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca de altfel toate Curțile de Apel din România, inclusiv cea de la Ploiești, în alte sute de procese deschise, anul acesta, cu privire la desființarea Hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale au respins, in corpore, acțiunile ca neîntemeiate sau ca inadmisibile, constatând că instanțele judecătorești nu sunt competente, general, să judece o hotărâre sau o decizie a Curții Constituționale. Nici măcar la CEDO avocații lui Călin Georgescu nu au putut obține o astfel de soluție. De altfel, este pentru prima dată, din 1990 încoace, când un judecător al unei instanțe, fie ea și de contencios administrativ, și-a permis să desființeze un act al CCR care are caracter definitiv și general obligatoriu.
Epopeea de la Ploiești s-a „evaporat” în mai puțin de 24 de ore de la apariția ei, odată ce în dosarul 301/42/2025 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat hotărârea nr. 2189/25 aprilie 2025, prin care a readus lucrurile în matca lor constituțională. Mai exact, instanța supremă a casat în tot sentința pronunțată, pe fond, de judecătorul Alexandru Vasile, de la Curtea de Apel Ploiești și, rejudecând, a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești.
ÎCCJ a respins, totodată, cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024, formulate de reclamanta Gheorghița Popescu, ca inadmisibile. Decizia Înaltei Curți este definitivă.
