x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Nevastă fără voie, la 13 ani

Nevastă fără voie, la 13 ani

de Mariana Zaharia     |    27 Sep 2022   •   07:40
Nevastă fără voie, la 13 ani

La vârsta la care alte fete merg la școală și se pregătesc pentru examenul de capacitate, o adolescentă din Argeș a ajuns obiect de făcut bani pentru un proxenet.

Avea puțin peste 13 ani. Bea și se droga, iar bărbatul a părut salvatorul ei pentru că a scos-o din cercul de prieteni și a făcut-o să renunțe la narcotice. Apoi a mințit-o că e gravidă și că trebuie să se mărite cu el. Fata și-a dat seama că nu e însărcinată abia când a văzut că nu îi crește burta. Atât de puține lucruri știa despre viața sexuală! Ani de zile a fost obligată să se culce cu bărbați prin hoteluri și apartamente. 

O vom numi Ioana, fără vreo legătură cu numele ei adevărat. O fată blondă, scundă și care a trăit deja trauma pe care nimeni nu ar trebui să le aibă. Avea 9 ani când mama a plecat la muncă în Spania și nu a mai revenit. Pe tatăl biologic nu l-a văzut niciodată, dar deseori s-a întrebat cum o arăta. Singura figură paternă i-a fost bunicul. Cât a locuit la bunici, a simțit parțial ce înseamnă copilăria, dar la 13 ani a fost mutată într-o garsonieră cu sora ei mai mare. Așa a ajuns în oraș, acolo unde l-a cunoscut pe cel care avea să devină cel mai mare coșmar al vieții ei. Individul era cu zece ani mai mare decât ea și a fascinat-o pe copilă, mai ales că viața la oraș nu  a dus-o pe fată în cercuri potrivite. La 13 ani și jumătate, fata deja se droga. 

„Când l-am cunoscut, obișnuia să-mi facă diverse cadouri, îmi vorbea frumos și se comporta frumos cu mine. El a reușit să mă scoată din cercul de prieteni în care eram, obișnuiam să consum alcool și droguri cu ei. După vreo 2 săptămâni, timp în care ne vedeam aproape în fiecare zi, m-am culcat cu el. Au fost relații sexuale normale. Eu eram virgină atunci și s-a înâmplat la un hotel.  După o săptămână, m-a dus din nou la acel hotel și mi-a dat un test de sarcină. L-am făcut și el mi-a spus că sunt însărcinată și că trebuie să locuiesc împreună cu el. A spus că, de acum, sunt nevasta lui. Am aflat târziu că nu eram gravidă și că m-a mințit ca să mă convingă să locuiesc cu el”, a povestit victima. Un an de zile a locuit cu individul și era bătută aproape zilnic. Mama fetei a aflat prin ce trece copila și s-a întors în țară. A luat-o pe fată în Spania, însă ea, de acolo, l-a sunat pe bărbat să vină să o ia. 

 

Un client le-a spus polițiștilor despre amenințări 

 

Însoțit de fata de doar 14 ani, individul a reușit să treacă prin trei granițe: din Spania în Franța, din Franța în Belgia, apoi în Olanda. Acolo au fost opriți, iar fata a ajuns într-un centru de plasament olandez, timp de două luni. Autoritățile au adus-o în țară și au dat-o în grija bunicului matern. Atunci a revenit în viața ei și bărbatul care i-a devenit proxenet. „M-a sunat și s-a dat drept altcineva, așa am ajuns să mă văd cu el. Mi-a spus că mă iubește, că sunt nevasta lui și nu am vrut să mă împac cu el, așa că m-a bătut și m-a amenințat. Îmi era foarte frică de el”, le-a spus victima procurorilor. Tânăra a ajuns să se prostitueze și toți banii rămâneau la individ. Uneori, nu mergea la clienți singură, ci cu o altă fată. A avut și bărbați cu care mergea la hoteluri de lux. Unul dintre ei a plătit 8.000 de lei pentru 3 seri cu tânăra și o altă femeie. Unul dintre clienți s-a îndrăgostit de ea și le-a confirmat ofițerilor de la Crimă Organizată că fata este traficată. „Se temea de el, era ameninţată că o va prinde, o va bate, o va agresa fizic, că o va tăia. Bănuiesc că o ameninţa ca să nu o piardă. Am vorbit o singură dată și eu cu el la telefon, când m-a ameninţat şi mi-a cerut să o las în pace. Am auzit cum o amenința și acest lucru se întâmpla des. Am asistat la convorbiri telefonice. De multe ori, pleca de lângă mine plângând, după ce era sunată de el şi îi solicita să plece la treabă”, a spus clientul. 

 

Daune de 50 de mii de euro

 

Doar polițiștii au reușit să o salveze pe fată și tot ei au încercat să îl aducă pe individ în fața instanței. Doar că el a fugit și a fost de negăsit pe toată durata procesului penal, dar și când a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Autoritățile din România au cerut ajutorul Interpolului ca să îl găsească. Până când își va termina pedeapsa, nu are voie să comunice cu victima și ar trebui să îi plătească și daune de 50 de mii de euro. Atât au calculat anchetatorii că ar fi câștigat din traficarea fetei timp de 2 ani.  

Judecătorii au calculat și suma ca prejudiciu pentru trauma psihică a victimei. „Instanţa consideră că suma de 10.000 de euro reprezintă o justă şi integrală reparaţie a prejudiciului moral suferit de persoana vătămată, urmare a suferințelor de ordin psihologic pricinuite de comportamentul înjositor al inculpatului, având în vedere trauma psihologică suferită de persoana vătămată minoră ca urmare a actelor de exploatare sexuală exercitate de inculpat”

„El a reușit să mă scoată din cercul de prieteni în care eram, obișnuiam să consum alcool și droguri cu ei. După vreo 2 săptămâni, timp în care ne vedeam aproape în fiecare zi, m-am culcat cu el.”- victima 

„Am vorbit o singură dată și eu cu el (cu traficantul n.n.) la telefon, când m-a ameninţat şi mi-a cerut să o las în pace. Am auzit cum o amenința și acest lucru se întâmpla des”- client 

×