
De data asta, orașul de la nord de Dunăre a fost atacat – în imaginația giurgiuvenilor – de o pantera neagră scăpată de la vecinii bulgari. Știrea că animalul sălbatic ar fi ajuns pe malul românesc i-a băgat pe valahi în panică. Municipiul reședință de județ era ieri împărțit în două tabere: ăia ce făceau bășcălie de venirea panterei pe plaiuri giurgiuvene și ceilalți care băteau cruci pravoslavnice de frica sălbăticiunii. Doar nea Dorel, în mijloc de oraș, se hlizea: „A dracu’ panteră unde s-a găsit ea să meargă. La Istru, în țigănie! Că de acolo au sunat ăia la 112. Gata! Nu o mai găsește nimeni pă panteră. E deja mici. Și blana e pe vreo balboaică. Hai, noroc, vere!”
Vasilica e îndesată, cu pleoape negre și tunsoare băiețească, blondă. Are la vreo 40 de ani, ține strâns la piept un pudel alb peste rochia roz, înflorată. Se jură că spune adevărul – „să mă trăsnească dacă nu e așa”: e prima româncă ce a văzut pantera neagră sosită de la bulgari tocmai în ghetoul Istru din Giurgiu. „Era cam pe la 1 noaptea și veneam pe aici, mă duceam acasă. Fusese un spectacol în oraș, d’aia era așa târziu. Eram cu asta mică (cățelul n.n) și am văzut ceva, ca o umbră. M-am uitat și m-am uitat, câinele s-a încordat, a început să mârâie. Eu nu înțelegeam. Ce să fie? Nici pisică, nici câine. Mi s-a ridicat părul în cap. Nu știu cum am ajuns în casă, l-am trezit pe soț din pat. I-am zis: «Hai, bărbate scoală, du-mă la biserică că am văzut demonu’»”.
Vasilica zice că și-a dat seama că ar fi fost „pantera neagră bulgărească” după ce niște copii ar fi filmat-o în același loc: la intrare în cartier, lângă un terasament ce desparte ghetoul de un canal al Dunării, taman vizavi de intrarea în cimitirul Sfântul Haralambie. Femeia nu știe cine a sunat la 112, dar bagă mâna în foc că animalul se odihnea, „că băuse apă din baltă”. Pe urmă a dispărut.
Două vecine ascultă povestea Vasilichii, una scuipă în sân: „Ne-am făcut de căcat! A venit aici poliție, jandarmerie, și ăștia de la televiziune. Nu era de ajuns că suntem plini de pușcăriași și curve? În spate, acolo, la ANL. E plin de pușcăriași și drogați”. Ailaltă țâțâie cu obidă: „Ce pacoste acuma. Că îți era frică să ieși din casă – ori că erau țiganii, ori că erau cetele alea de câini. Aoleo, e un grup care s-a aciuat aicia, matahale mari, vreo doi sunt mari și negri. Acum ce facem? Că dacă nu ne încaibără câinii, ne atacă pantera….”
Cum se propovăduiește apariția prădătorului
Cartierul Istru are o faimă neagră încă de pe vremea lui Ceaușescu. Zona înseamnă o bucată de teren pe care au fost construite opt blocuri de nefamiliști – din acelea de patru etaje, cu camera mici și îndesate – pentru muncitorii aduși din Moldova să lucreze pe platforma industrială a municipiului. După Revoluție, mulți dintre muncitori au plecat, odăile lor au fost luate cu japca de neamuri de țigani și de pușcăriași cu trecut violent. Istru a devenit cu renume: puțini aveau curaj să intre în ghetou. Primarul de Giurgiu a închis câteva din blocuri – erau prea dărăpănate – cine s-a încadrat s-a mutat în locuințe noi ANL, ridicate în apropiere. Ghetoul a rămas împărțit între foștii muncitori și rămășițele romilor cu renume.
Pe trei sferturi, cartierul e baricadat de un mal mare de pământ – digul care desparte orașul de Dunăre. Un sfert e gardul cimitirului. Zona e pustie – vestea sosirii panterei de la bulgari a băgat „teritoriul ANL” în case. În cealaltă parte, „la muncitori”, unul bătrân se uită după carele de televiziune. Apare repede și un vecin. „Ce zici, vecine, de panteră”, întreabă moșul. Celălalt pufnește: „Du-te, bă, dracu’ cu pantera ta de gât”. Al treilea bătrân stă în fața singurului magazin din ghetou și reflectează. „O fi adevărat? N-o fi? Eu zic că este”. Se decide și declară: „Nu e poveste, domnule! E adevărat. Acum e la mănăstire, la Slobozia. Cum cine? Pantera, domnule!”. Moșul e convins și are de ce – arată tuturor ce a văzut pe Facebook: o fotografie cu pantera neagră pusă la o postare care începea așa: „Pantera neagră aflată în libertate în Bulgaria, în zona Ruse, a așteptat două ore la Podul Prieteniei să treacă în România. Așa că și-a băgat plua și a fugit în Angola”. Bătrânul chiar crede ce citește, e convins că animalul sălbatic a așteptat să treacă pe pod, la Giurgiu. Singura informație pe care o contestă este cea a destinației prădătorului: „Nu s-a dus acolo unde zicea ăla. E la mănăstire, aici, la patru kilometri, că așa zice pe Feisbuc.”

„Cică am mâncat noi pantera”
Doi martalogi de Istru râd de se prăpădesc: „Bă, cu ce o fi trecut pantera peste pod? Cu mașina sau cu trenu’? A dracu’, a coborât la prima, la Giurgiu! O fi dat șpagă la vamă?”. Altul contestă inteligența animalului: „Proastă e, vere! Să vii tu la Giurgiu când la Ruse sunt țigările mai ieftine!”. Adi și Gigi, doi taximetriști rămași fără clienți în fața cimitirului, văd partea bună a sosirii animalului: „Lasă, că e bine. La ce haite de câini sunt pe aici, face pantera curățenie”. „Da de unde? Că la câți sunt o halesc ăia pe panteră”, vine răspuns din colț de ghetou. Vecina obidită că iar s-a făcut cartierul de râs e aproape isterică: „Ia uitați ce scrie lumea pe telefon. Cică am mâncat noi pantera”.
Una, grasă, apare dinspre ANL mergând greu spre magazine. „Chiar mă gândeam. Ce aș face dacă mi-ar apărea animalul ăla în față”, zice femeia și vrea să continue…. „Hăuuu!”, țipă deodată. O mâță schiloadă s-a lipit de un picior al femeii, ăsteia i-a sărit sufletul de spaimă. „Da, îmi e frică. Că și fie-mea zicea să iasă aseară la magazine. Nu te duci, nu te duci, am ținut-o eu”, mai zice femeia și bagă viteză spre magazin. Acolo, în față, a rămas tot moșul credul. Cu telefonul deschis pe rețele de socializare. Privește un montaj în photoshop cu o panteră pe capota unei mașini. „Ți-am zis io că e adevărat!”. Nimeni nu se sinchisește să-i explice cum stă treaba cu capcanele de pe internet. Așa că moșul pleacă victorios: „E adevărat. Și e periculos. Aia sare pe tine și te face om. Om te face, nu te face om!”. Lumea tace. Unii îi dau dreptate.
„Lo pisica baro” și dilemele valahilor
Prin centru, la Piața Mare, lumea se întreabă cum a trecut animalul peste Dunăre. „A venit cu Anadolu, la portbagaj printre aur și țigări”, râde unul. Altul îi face veșnica pomenire animalului: „Dacă a nimerit la Istru e deja scoasă la vânzare”. Un garoi de pe Ghizdaru – strada spoitorilor – dă definiția în romanes a panterei: „Lo pisica baro”. Pe la Alei – parcul mare al orașului – unul se întreabă de ce n-a ajuns prădătorul la Guvern, „să se vadă cu Bolojan”. Omul, probabil, e bugetar.
Sunt mulți însă care cred că animalul chiar este în apropiere și reprezintă un pericol: „Este, mamă, este. Și dacă atacă pe cineva? Cine răspunde? Cine o vânează? Polițaii cu flintele alea ale lor sau jandarmii cu bastoanele?”. Femeia își promite să nu mai iasă pe uliță până nu anunță la radio că animalul a fost capturat. „Sau măcar că s-a întors acolo, la ei, la bulgari. Ce să caute asta aici?”.
În ghetou, la Istru, Vasilica spune că a văzut clar o panteră și nu pe dracu: “…că așa mă gândisem prima oară. Pe urmă au văzut-o și ăia din Puieni (localitate aflată cam la 50 de kilometru de ghetou n.n), așa am citit. Dacă nu fugeam, eram prima româncă mâncată de panteră”. Adi, taximetristul, se închină și râde. Pe ascuns, nu are tupeu să fie văzut de comunitatea ghetoului că se hlizește. „Aruncă unul o piatră… Cine știe ce câine a văzut. Că sunt namile mari până la geamul mașinii. Vreo doi sunt negri, toată ziua sunt pe aici. Dar mai știi...”
La patru kilometri depărtare, la Mănăstirea Slobozia, e pace și liniște. Aici, zic rețelele sociale, că a fost zărit animalul sălbatic ultima dată. Călugării sunt prin chilii, la rugăciune, probabil. În altarul din aer liber al schitului, o femeie ascultă ce anunță TikTok-ul: „N-am auzit nimic. Aoleo, măicuță, io-s cu bicicleta. Cum mă duc acasă, în sat?”
Pe rețelele sociale știrea apariției panterei negre printre valahi creează panică și vizualizări. Unii se întreabă ce caută prădătorul la nord de Dunăre. Unul zice că pantera nu s-a orientat, a venit la recesiune. Doar polițiștii sunt supărați. Cică au început să sune telefoanele.