x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Gustul amar al mărului românesc (2)

0
Autor: Viorel Ilişoi 05 Oct 2010 - 00:00
Gustul amar al mărului românesc (2) Viorel Ilişoi/Jurnalul Naţional
Vezi galeria foto




din numărul trecut
Mă tocmesc zilier la cules de mere la o fermă de stat din Fălticeni. Mi se dă în primire o găleată: asta a fost toată procedura. Oraşul are mii de şomeri, dar ei nu vin la cules. Întâlnirea cu zilierii, oameni adunaţi de prin satele sărace ale judeţului Botoşani. Mizeria din dormitoare. Cel mai prost salam din lume: ar trebui interzis de la consum.


Un domn în vârstă, în anticamera pensiei, ne ia în primire. Ţipă tare: asta pare să fie însuşirea care îi asigură postul de băgător de seamă. Toată ziua nu pune mâna să ridice un măr de jos, numai se plimbă printre noi şi, din când în când, mai ţipă, nu ştiu de ce.

Treaba e simplă: merele sunt puse la grămadă în containere, iar noi trebuie să le sortăm pe trei categorii. Ni se şi explică, mai ales mie, novicele: merele sunt mari, mijlocii şi mici. Exact cum bănuiam şi eu. Explicaţia merge şi mai adânc: merele mari sunt de calitatea întâi, cele mijlocii, de calitatea a doua, iar cele mici de calitatea a treia. Ultimele, mai spune supraveghetorul, merg la industrializare: la suc, la rachiu, la gem, la marmeladă. Ca să pricep şi mai bine, el ia două mere şi mi le bagă în ochi: "Acesta este un măr mare, care va să zică de calitatea întâia. Iată, acesta este un măr mic, este industrie. Deci: acesta e calitate, acesta e industrie. Pui calitatea la calitate şi industria la industrie". Avem chiar şi o măsură la îndemână, un placaj cu găuri, de la mare la mică, pentru fiecare categorie în parte. Dar nu e timp să strecurăm merele prin găurile astea. Le luăm la ochiometru, le simţim la mână. Doar când oboseşte ochiul facem o corecţie cu şablonul.

Asta e toată munca: iei merele de ici şi le muţi dincolo. Abia acum înţeleg, pe pielea mea, ce înseamnă muncă repetitivă şi de ce ziaristul trebuie considerat totuşi autor. Trebuie să faci acelaşi lucru de dimineaţă până seara. Până la amiază car cam o sută de găleţi de la un container la altul, dar nu asta e cel mai greu. Insuportabil la munca asta e că nu ştiu ce să fac cu gândurile. Şi nu găsesc nici o plăcere în mutatul merelor. Timpul e cel mai greu de îndurat. Trece greu. Pe la ora 12:00, de fapt e abia 9 şi ceva. Încep să număr merele. Mă plictisesc. Încerc să intru în vorbă cu ceilalţi, dar toţi îşi văd de treabă fără o vorbă, în afară de unul care ascultă manele la telefonul mobil şi cântă o dată cu manelistul.

Când cred că am terminat, motostivuitoristul (Amotostivuitoriţei?) aduce alte şi alte containere din depozitul în care ar încăpea toţi şomerii din Fălticeni şi din împrejurimi, vreo cinci mii. Mă aşteptam să fie o maşină care sortează merele automat, după mărime - chiar aşa se cheamă: selector -, dar nu există aşa ceva, e imposibil de stabilit vreo legătură între tehnica modernă şi această staţiune de cercetare şi dezvoltare. Mă aşteptam să găsesc într-o staţiune de cercetare ceva nu chiar ca în "Star Trek", dar măcar ca în laboratorul de chimie de la şcoală, însă peste tot nu văd decât obiecte antice, hârburi, igrasie. E de mirare că un utilaj atât de vechi, precum motostivuitorul, mai merge. Scoate fum ca o varniţă şi ne surzeşte pe toţi cu huruiala lui.

Curând îmi obosesc mâinile. Şalele îmi ard, înţepenesc. E şi frig, şi umezeală în depozit. Ceilalţi par să nu simtă nici frigul, nici oboseala. Mâinile li se mişcă necontenit cu viteză şi apucă merele precis, după mărime. Şi unul îi tot îndeamnă: "Haide, bă, să silim, să terminăm mai repede şi să mergem să i-o tragem lu' Maria".

Maria e sătulă de glumele astea, nici nu se mai sinchiseşte de ele. Îşi vede de treaba ei. De altfel, glumele groase, sexuale, sunt tot ce se poate auzi din gura bărbaţilor, toată ziua. Maria e o femeie de peste 40 de ani. E singură, divorţată nici ea nu ştie a câta oară. Adică despărţită, că măritată n-a prea fost. Fiindcă nu a venit cu un bărbat la muncă, toate glumele birjăreşti o ţintesc numai pe ea. Doarme în acelaşi dormitor unde am fost şi eu repartizat. Dar şi tânăra Carmen doarme tot acolo, însă pentru că ea este cuplată cu Florin Bostan nu se leagă nimeni de ea. Florin şi Carmen dorm pe patul de la parter; au agăţat un cearşaf de marginea patului de sus şi în felul acesta şi-au tăiat un spaţiu de oarecare intimitate, dacă era nevoie de aşa ceva... Am observat mai târziu că nu prea e nevoie, întrucât femeile şi bărbaţii dorm la grămadă, în aceeaşi încăpere se schimbă, se spală, mănâncă şi fac şi alte cele.

Şi aşa, tot zorind cu sortatul, în dorul unei orgii cu Maria, la care nu vreau să mă fac părtaş nici în glumă, dăm gata vreo şapte tone de mere până la prânz. Şi, în sfârşit, mergem la masă. Nu mâncarea e importantă, ci dusul la masă, schimbarea, întreruperea acestei munci monotone, de robot.
La ieşirea din depozit văd în dreapta un rând de cisterne uriaşe, din fibră de sticlă. În spate, alte cisterne. Toate au vanele sigilate. "Sunt pline cu rachiu", îmi spune un băiat. "Ah, dacă ne-ar da un gât şi nouă!"

Sigiliile sunt puse de Fisc - aveam să aflu mai târziu. În cisternele astea sunt 650.000 de litri de rachiu de mere, de 40-50 de grade. Marfă prima-ntâia. Aşa ceva se vinde pe piaţă cu 30 de lei litrul. Totul stă să se dărâme în jur, de mulţi ani nu s-a mai achiziţionat o eprubetă măcar, angajaţii nu şi-au mai luat salariile de astă primăvară, iar aici, în aceste cisterne sigilate, stă o avere. Fiscul, adică statul, a pus sechestru pe rachiu, fiindcă staţiunea pomicolă a statului are datorii la stat din accize şi asigurări sociale neplătite. Şi statul s-a executat singur, încercând să-şi extragă nişte bani din buzunarul drept ca să-i pună în stângul.

Rachiul care mă înconjoară şi umple curtea cu aromă de măr, pentru degustători rafinaţi, valorează, matematic, 195 de miliarde de lei vechi. Însă în realitate sutele de mii de litri de rachiu nu fac nici cât un şip de apă chioară. Pentru că nu-l cumpără nimeni. De doi ani, Fiscul tot scoate rachiul la licitaţie, dar nu apare nici un cumpărător. Ce să facă respectivul cu un ocean de rachiu bun? N-ar reuşi să-l vândă mai departe cu litrul sau cu suta de grame, fiindcă e scump, iar poporul însetat preferă poşirca de un leu suta - mitilicul, scandilicul, molotoavele produse pe furiş într-un şopron, fără taxe, fară accize, fără impozite.

Statul nu poate să vândă rachiul pe care şi l-a confiscat sieşi, fiindcă tot el, statul, a decis că acest rachiu trebuie încărcat cu 70% accize. Şi tot statul a cerut, prin lege, ca ferma de stat din Fălticeni să plătească accizele la stat în momentul când a produs băutura, când o are în stoc, nu după ce o vinde.
Printre cisternele de rachiu se vede distileria staţiunii. A fost inaugurată în 1985, cu dotări de ultimă oră, competitive şi acum, fiindcă tehnologia nu s-a schimbat. Dar nu mai lucrează de ani buni.

Dacă s-ar reapuca acum să facă rachiu, staţiunea ar ieşi în pagubă, fiindcă din clipa când ar începe să curgă rachiu pe o ţeavă, tot atunci ar trebui să curgă pe altă ţeavă accize din contul staţiunii în contul statului. Nici să închiriezi distileria nu e o soluţie. E prea mare. Poate produce 20 de tone de rachiu pe zi. Cine vine cu un tren de borhot să facă rachiu aici?
Zilierii ştiu toate lucrurile astea. Se uită cu poftă la cisterne, dau cu nasul în vânt să prindă un damf de rachiu, că de-o duşcă nici nu poate fi vorba, deşi n-ar strica pe frigul ăsta şi înainte de masă. Şi zic: "Da' prostalău e statul aista, îşi fură singur căciula". În drum spre dormitor ne facem griji că s-ar putea, Doamne fereşte, să muncim ca proştii şi la sfârşit să nu vedem nici un ban.

Există o cantină la fermă, însă noi mâncăm tot în dormitor. Staţiunea de cercetare, de bine ce a fost gospodărită, e înglodată în datorii, a ajuns cu totul pe mâna fiscului. Ce e mai bun pe-acolo e sub sigiliu. Cantina e închiriată pentru cumetrii, mai aduce un ban, că şi-aşa angajaţii nu şi-au mai luat salariile din martie _ şi suntem la sfârşitul lui septembrie.
În principiu, la cât de mizerabil e dormitorul, aici nu se poate mânca, însă imediat mi se arată că nu trebuie să mă bazez pe principii şi pe prejudecăţi urbane.

O femeie, şi ea zilieră, apare cu două bidoane de aluminiu pline cu mâncare, îşi pune un şorţ, în principiu alb, şi se apucă să împartă mâncarea cu un polonic cât capul meu. Muncitorii trec unul câte unul prin faţa femeii, cu castronul de aluminiu în mâini, şi ea le pune porţia. Primesc şi eu un castron - "craston" pronunţă femeia -, cu indicaţia să am grijă de el, ca şi de găleată, ca şi de lingură. Voi dormi cu castronul şi cu lingura sub cap, învelite într-o bucată de celofan. Iar în zilele când mâncăm în livadă, trebuie să iau lingura cu mine, s-o port la curea.



Citiţi şi
Gustul amar al mărului românesc episodul 5
Gustul amar al mărului românesc episodul 4
Gustul amar al mărului românesc episodul 3
Gustul amar al mărului românesc episodul 1
Citeşte mai multe despre:   special

 



Mai multe titluri din categorie

S-a dus vara, s-a dus și Vama

S-a dus vara, s-a dus și Vama
Galerie Foto Vama Veche își începe recuperarea după sezonul estival, aproape cinci luni în care a gâfâit temeinic. Aglomerație, multe mașini, multă mizerie, mult fum și, mai ales, multă gălăgie. Până în luna mai a...

Vaccinul românesc, „arestat” de Curtea de Conturi din Timiș

Vaccinul românesc, „arestat” de Curtea de Conturi din Timiș
Galerie Foto Inspectorii Camerei de Conturi Timiş au raportat că cercetarea lor în cazul vaccinului românesc împotriva COVID-19 a fost obstrucţionată în desfăşurarea activităţii de audit de conducerea institutului...

Noi reglementări anti Covid, noi contradicții

Noi reglementări anti Covid, noi contradicții
Galerie Foto Guvernul PNL ne-a demonstrat, ieri, cât de repede se poate modifica legislația, ca să se muleze pe nevoile imediate și interesele partidului. Rata de incidență a contaminării cu virusul SARS-CoV-2 depășise deja...

Coșmar: ne îndreptăm spre scenariul italian „martie 2020”

Coșmar: ne îndreptăm spre scenariul italian „martie 2020”
Galerie Foto În ciuda exploziei de infectări cu coronavirus, din ultima perioadă, și a faptului că zilnic mor de două ori mai mulți oameni de COVID-19 decât au murit în tragedia de la Colectiv, campania de vaccinare nu dă...

Inovaţie pe piaţa muncii: scafandru angajat pe drepturi de autor 

Inovaţie pe piaţa muncii: scafandru angajat pe drepturi de autor 
Galerie Foto În luna aprilie a acestui an, doi scafandri şi-au găsit sfârşitul în Marea Neagră, la o adâncime de numai 3-4 metri, în dreptul plajei de la Hotelul Europa, din staţiunea Eforie Nord. După necropsia...

Testarea elevilor: Ping-pong între Ministerul Educației și Direcțiile de Sănătate Publică

Testarea elevilor: Ping-pong între Ministerul Educației și Direcțiile de Sănătate Publică
Există o categorie de elevi care nu are acces la testarea gratuită din școli: chiar colegii din imediata apropiere a unui elev infectat. Elevii care au ghinionul să stea în bănci lângă un copil care se îmbolnăv...

Guvernul, avertizat de Ministerul Justiției că restricțiile legate de vaccinare sunt ilegale

Guvernul, avertizat de Ministerul Justiției că restricțiile legate de vaccinare sunt ilegale
Galerie Foto Impunerea Certificatului „verde”, pentru a putea avea acces în anumite spații închise, publice sau private, atunci când o localitate se află în zona de incidență de peste trei cazuri la mia de locuitori, a...

Dedesubturile ultimului faliment de pe piața asigurărilor. Cum a ajutat conducerea ASF pe City Insurance să dea ţeapă

Dedesubturile ultimului faliment de pe piața asigurărilor. Cum a ajutat conducerea ASF pe City Insurance să dea ţeapă
Galerie Foto După falimentul companiilor Astra Asigurări şi Carpatica, acum un nou faliment zguduie din temelii piaţa asigurărilor pe cel mai important segment al său, cel al asigurărilor obligatorii de răspundere civilă aut...

Strategul din spatele noului șef al Poștei Române, un consilier general specializat în minuni economice în declarațiile de avere

Strategul din spatele noului șef al Poștei Române, un consilier general specializat în minuni economice în declarațiile de avere
Galerie Foto Noul șef al Companiei Naționale Poșta Română, sprijinit de gruparea lui Florin Cîțu din PNL, Valentin Ștefan și-a adus, drept consilier personal, în această societate de stat, unul dintre consilierii generali...

Se pregătesc polițe RCA mult mai scumpe și inutile

Se pregătesc polițe RCA mult mai scumpe și inutile
Transportatorii au negociat cu actualul guvern interimar renunțarea la Ordonanța de Urgență care ar mări costurile polițelor RCA, introducând și coplata. Proiectul de OUG a fost lansat în luna aprilie 2021, iar...

Guvernul dă cu „flit” celor de la USR în ceea ce privește aducerea ONG-urilor în Consiliile de Administrație ale spitalelor de stat

Guvernul dă cu „flit” celor de la USR în ceea ce privește aducerea ONG-urilor în Consiliile de Administrație ale spitalelor de stat
Galerie Foto O lege inițiată de deputaul USR-PLUS Cristian Gabriel Seidler, prin care se urmărea introducerea în Consiliile de Administrație ale spitalelor publice a unor ONG-iști, a fost modificată și votată, în Senatul Ro...

Autoritățile din Argeș își bat joc de trei sate: 8 kilometri până la prima stație de autobuz!

Autoritățile din Argeș își bat joc de trei sate:  8 kilometri până la prima stație de autobuz!
Scoasă la iveală de tragedia de la Caracal, problema transportului în comun încă există în multe locuri. În Poiana Lacului, lângă Pitești, mai mulți elevi de liceu sunt nevoiți să circule pe jos sau cu...

Luna august a adus dobânzi record la împrumuturile pe termen lung

Luna august a adus dobânzi record la împrumuturile pe termen lung
Galerie Foto În ciuda sforțărilor premierului Florin Cîțu de a ne face să credem că țara merge în direcția cea bună, realitatea îi este potrivnică. Un nou duș rece pentru șeful Executivului a venit de la Banca...

Comisarul Antonescu a rezolvat cele mai grele crime de după Revoluție. Cartea „Viața la Omoruri”, de azi cu Jurnalul

Comisarul Antonescu a rezolvat cele mai grele crime de după Revoluție. Cartea „Viața la Omoruri”, de azi cu Jurnalul
Galerie Foto „Singurul lucru care-i poate descuraja pe infractori îl reprezintă pedepsele maxime!” Colonelul Dan Antonescu, acum în rezervă, este unul dintre polițiștii legendari ai României. Anchetator în cazuri...

Fondator USR, alături de Nicușor Dan, găsit incompatibil pentru că încheia contracte cu autoritatea publică în care fusese ales. Nu unul-două, ci 72

Fondator USR, alături de Nicușor Dan, găsit incompatibil pentru că încheia contracte cu autoritatea publică în care fusese ales. Nu unul-două, ci 72
Galerie Foto Fost membru al USB și ex-vicepreședinte al USR, un consilier local în mandatul 2016-2020 a fost găsit incompatibil de către Agenția Națională de Integritate. Mihai Daneș a fost descoperit că, în timp ce...
Serviciul de email marketing furnizat de