x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pădure unicat distrusă de programe informatice

0
Autor: Adrian Mogos 06 Apr 2009 - 00:00
Pădure unicat distrusă de programe informatice Karina Knapek/Jurnalul Naţional
Vezi galeria foto


Singura pădure de pe malul românesc al Mării Negre a intrat, cu ajutorul autorităţilor, pe mâna unor afacerişti controversaţi. Expertul cadastral care a înlesnit această şmecherie imobiliară nu se consideră vinovat. Vinovat este computerul care ar fi transformat pădurea în curţi construcţii. Cu toate că neregulile sunt strigătoare la cer, Agenţia Naţională pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu a făcut până acum nici un control.



Pădurea Comorova, un experiment silvic conceput între 1890 şi 1910, se întinde de la Olimp până aproape de Mangalia. Între 1967 şi 1968, o parte din ea a fost tăiată pentru a se construi staţiunile Olimp, Neptun şi Jupiter. În 1971 a fost scoasă din fondul forestier na­ţional şi trecută în administrarea Gospo­dăriei de Partid, devenind pădure de in­teres republican. După 1989, Gospo­dăria de Partid s-a transformat în Olimpus SA. Pe măsură ce dezvoltarea imobiliară a atins şi litoralul, pădurea Comorova a de­venit o ţintă a pieţei imobiliare. Cine nu şi-ar dori o vilă într-o pădure la 100 de metri de malul mării?

În 1998, printr-o hotărâre de Guvern, în care era precizat clar că terenul era împădurit, fără construcţii, 519 hectare din Comorova au trecut din administrarea Olimpus SA în cea a Consiliului Local al Primăriei Mangalia pentru înfiinţarea unui parc municipal. Acesta a fost începutul unor combinaţii menite să ducă la dispariţia acestei pă­duri unicat în România. În 2000, printr-o altă hotărâre de Guvern, pădurea a fost trecută în proprietatea publică a Primă­riei Mangalia. Explicaţia nu poate fi decât că prin şedinţele publice ale Consiliului Local orice acţiune în pădure trebuia dez­bătută public.

Din momentul în care a trecut în administrarea Primăriei, pericolul publicităţii a dispărut şi, la nici do­uă săptămâni de la publicarea în noiembrie 2000 în Monitorul Oficial a celei de-a doua hotărâri de Guvern, pădurea a trecut din proprietatea publică în proprieta­tea privată a oraşului. Şi dezastrul a în-ceput! Dintr-o dată, investitorii în pă­du­rea devenită parc au apărut precum ciu­percile după ploaie, dornici fiind să de­frişeze zona pentru a-şi construi vile, ho­teluri şi alte asemenea acareturi. Prima­rul de atunci al Mangaliei, Zamfir Ior­guş, deşi a ştiut clar care este destinaţia pă­du­rii, a aprobat în noiembrie 2004 pla­nul urbanistic zonal prin care intravilanul Mangaliei se extindea şi peste Comorova.

ORBUL AUTORITĂŢILOR
Prin acest act, aproape 150 de hectare din pădure se evaporau, ceea ce a atras atenţia Inspectoratului Teritorial de Re­gim Silvic şi Vânătoare - ITRSV Bucureşti, care a cerut Agenţiei pentru Protecţia Me­diului Constanţa să nu emită acord de mediu pentru construcţii în pădurea Co­morova, însă fără nici un efect. Câteva luni mai târziu, în aprilie 2005, pădurea era deja lotizată şi tot atunci au început să se încheie primele acte de vânzare-cum­părare în care tere­nul pe care se află pădurea apare în documentele de la Ca­dastru cu menţiunea "curţi construcţii".

Noii proprietari au început să defrişeze şi, ca urmare, au curs dosarele penale întocmite de ITRSV. Prefectura, Oficiul de Cadastru, Agen­ţia pentru Protecţia Me­diului, Pri­măria Mangalia şi Ministerul Agriculturii s-au făcut că plouă. Şefii Inspectoratului de Stat în Construcţii (ITC Sud-Est) spuneau în noiembrie 2007 că legislaţia nu este în­călcată, din moment ce în documentele cadastrale pădurea avea menţiunea "curţi construcţii". Nu­mai că Oficiul de Ca­dastru din judeţul Constanţa recunos­cuse în lu­na mai a ace­lu­iaşi an că există "diferenţe între eviden­ţele cadastrale şi situaţia reală din teren, respectiv curţi construcţii în loc de pă­du­re".

Erorile apă­reau în ac­tele cadastrale pentru câteva terenuri cu suprafeţe mari: 13,2 hectare în staţiunea Jupiter, deţinut de Jupiter SA; 7.400 mp din Neptun, apar­ţinând Diro General Grup SA; 2.500 mp aparţinând familiei Gudana Costică şi Otilia; 8.400 mp ale Comarca SRL; apro­a­pe 7,2 de hec­tare proprietatea Cast SRL. Acum doi ani, directorul Ofi­­ciului de Ca­da­stru, ar­hi­tectul Stere Spon­te, nu era prea interesat de aceste erori şi arăta că: "Îndrep­ta­rea erorilor materiale din do­cu­men­­ta­ţiile cadastrale întocmite se poate face prin actualizarea acestora la solici­ta­rea pro­prietarului". Ca şi cum cei care au dat o căruţă de euro pen­tru acele te­re­nuri sunt animaţi de un acut spirit ecologic.

CINE E VINOVATUL?
Arfondi Ciobanu este cel care a făcut măsurătorile şi documentaţiile cadastra­le pentru pădurea Comorova. Actele au fost însuşite de Oficiul de Cadastru şi Pu­blicitate Imobiliară Constanţa, ceea ce în­seamnă că, în urma analizării lor, au fost aprobate, nefiind nimic suspect. Ciobanu a declarat că el a făcut măsurătorile la pă­dure în 2003 şi că el este cel care a trecut curţi construcţii în loc de pădure. "Pe noi ne interesa să iasă suprafaţa. Nu a fost nici o intenţie acolo. Nu este pădure peste tot. Acolo este nisip cu nişte bălării. Nu a fost niciodată pădure, ci numai nisip cu bălării. Meseria mea, obligaţia mea şi ce mă gândeam eu la vremea aia era să în­capă terenul. Că acuma au intrat tot felul de şmecheri. Eu făceam cadastru pentru Primărie. Deci nu a fost o şmecherie, vezi Doamne! Înainte cadastrul avea trei pa­gini. Pe o pagină apărea plantaţie forestieră, pe alta curţi construcţii. Eu mă uitam să fie, trasam şi mai treceam din gre­şea­lă", a spus specialistul Arfondi Ciobanu.

Tot el a mai dat vina pe calculator pentru erorile apărute, motivând că în unele ca­zuri avea setat în calculator "curţi construcţii".  Apoi, a arătat cu degetul spre edilii din Mangalia: "Primăria tre' să ştie că are în zona aia pădure. Primăria, până la urmă, putea să taie şi să planteze în altă parte". Arfondi Ciobanu, pentru care "un răhăţel de pădure" nu are ce căuta pe malul mării, nu a mai vrut să lucreze cu Primăria Mangalia după ce pădurea s-a lo­tizat. S-a retras, motivând că a "avansat în vârstă".

În schimb, Stere Sponte, fostul şef al OCPI Constanţa, nu-şi aducea amin­te să fi făcut un control legat de nere­gulile cadastrale. Singurele amintiri pe care le are legate de Comorova sunt vagi, în ciuda mediatizării îndelungate a su­biectului şi a documentelor pe care le-a semnat. "Niciodată nu am fost cooptat în vreo echipă şi nu am primit ordin să mă duc să verific ceva pe linia asta. Dacă erau nereguli, nu-i dădea număr cadastral sau trebuia să schimbe destinaţia terenului, categoria. Acolo au fost dispute între cei de la Ocolul Silvic şi cei de la Jupiter.

Unii spuneau că era pădure, alţii că vegetaţie forestieră. Probabil inspectorul de la cadastru a realizat că ceva nu era în re­gulă", a spus Sponte, acum şef serviciu marketing la OCPI. În schimb, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară a avut următoarea reacţie când i s-a explicat si­tuaţia: "Aoleu! Dacă e aşa, trimitem Corpul de Control!".
După care nu a mai fost de găsit.


Statul şi-a făcut lui însuşi plângere penală
Până să ajungă Corpul de Control al Agenţiei Naţionale pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară pe litoral, Universitatea Bioterra s-a pus pe construit fără să aibă aviz de mediu. Nici cei care munceau de zor la Popasul Căprioarelor din Neptun nu aveau aprobarea celor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa.

Oricum nu ar fi fost mare lucru să li se aprobe construcţiile, din moment ce de la Mediu a avizat în primăvara lui 2008 ridicarea de un italian octogenar a unui complex rezi­den­ţial în pădure. ITRSV Bucureşti a făcut plângeri penale împotriva celor de la Universitatea Bioterra, proprietarul Complexului Turistic Comorova. Mai multe firme vor avea de-a face cu procurorii. Printre acestea se numără şi Diro General Grup, firmă administrată de Dragoş Cătălin Balaş Salcoci.

Acesta, supărat că autorităţile nu-i dau pace, a început şi el cu plângeri penale împotriva şefului ITRSV, fapt ce a atras în decembrie 2008 un control în zonă al Ministerului Agriculturii. Balaş este parte­ne­rul de afaceri al lui Bartolomeu Finiş, un afacerist controversat şi partener de business-uri cu Mircea Ursache, preşedintele AVAS - Autoritatea pentru Valorificarea Ac­tivelor Statului.

Tot pentru nereguli s-au ales cu plângere penală cei care deţin Popasul Căprioarelor din Neptun-Olimp. Acest caz este însă unul interesant. Popasul Căprioarelor aparţine SC Neptun Olimp SA, o firmă deţinută de statul român prin Ministerul Turismului. ITRSV Bucureşti, aflat în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, este instituţia care a făcut plângerea penală. Aşadar, vom asista la o anchetă judiciară în care statul s-a reclamat pe el însuşi.


Beneficiarii cinstiţi ai erorilor cadastrale
La începutul lui iulie 2003, Primăria Mangalia a vândut firmei Jupiter SA un teren de 132.000 mp. Pădurea de pe această suprafaţă apărea în contractul de vânzare-cumpărare cu menţiunea: "curţi construcţii". Jupiter SA intenţiona să construiască un parc acvatic pentru care a şi cerut aviz de mediu, dar până la urmă a abandonat ideea.

Jupiter SA este partener de afaceri cu Consiliul Judeţean Constanţa şi este deţinută de Perla Majestic SA. Omul din spatele Jupiter şi Perla Majestic este româno-libanezul Mohammad Murad, un apropiat şi partener de afaceri al doctorului Mohamad Yassin, cel care a preluat averea lui Omar Hayssam, condamnat pentru terorism. Lucica Dumitru este director tehnic la unele dintre firmele lui Murad, dar are legături şi cu Five Holding din Constanţa, firmă cunoscută ca fiind din anturajul primarului Radu Mazăre şi al preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Un alt personaj interesant este Nicolae Romulus Buzdun, implicat în firma Mamaia SA, o altă firmă a Ministerului Turismului, dar şi la Phoenicia Hotels, controlată tot de Murad. La Mamaia SA şi-a făcut veacul şi actualul ministru al Mediului, fost viceprimar al Constanţei. Aida Gomeajă a fost economistă la Olimpus SA, fosta Gospodărie de Partid, care deţinea pădurea, dar a trecut în slujba lui Murad.

Un alt pion în această încrengătură a româno-libanezului este Adriana Matei, care este administrator şi la Jupiter SA, dar şi la Athenee Palace sau Neptun Olimp SA, ambele deţinute de Ministerul Turismului. În toate aceste combinaţii mai apare şi SIF Transilvania. Aurel Beşliu, unul dintre membrii din Consiliul de Administraţie al SIF-ului, deţine hoteluri la Neptun prin Cocor SA.  Firma prahoveană Cast SRL şi-a tras seva din afacerile cu statul, construind drumuri şi poduri.

Universitatea Bioterra este cunoscută pentru legăturile sale cu foşti miliţieni sau poliţişti care s-au reciclat în profesori. Ion Nicolae, rectorul universităţii, a candidat la alegerile pentru Camera Deputaţilor din partea partidului condus de Geoană. Pentru ca tabloul să fie complet, trebuie spus că fiul lui Stere Sponte, fostul şef al Cadastrului, a candidat şi el pentru un loc de parlamentar din partea partidului lui Boc. Sponte, verişor cu Teia Sponte, implicat cu Gigi Becali în dosarul "Valiza", a intrat în mai multe combinaţii cu Florin Vizan, fost şef în Administraţia Porturilor şi bun prieten cu Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României. Stere Sponte are un verişor pe care, culmea, îl cheamă tot Stere Sponte. Fiul acestuia deţine o firmă împreună cu fiul lui Ioan Epure, cel care este cenzor atât la Diro General Grup, cât şi la o firmă unde acţionar este Neptun Olimp SA, firma statului.
Citeşte mai multe despre:   special,   constanta,   pădurea,   constructii,   comorova,   mangalia,   pădure,   neptun,   sponte,   jupiter,   curţi

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Simulatoare auto de 800.000 de euro pentru selecția și recrutarea viitorilor agenți SPP

Simulatoare auto de 800.000 de euro pentru selecția și recrutarea viitorilor agenți SPP
Galerie Foto Serviciul de Protecție și Pază (SPP) a achiziționat două softuri informatice pentru testarea viitorilor agenți care urmează să păzească demnitarii în tehnici de condus a autovehiculelor instituției, dar și...

”Fără umor am fi ca orbii privind la curcubeu”

”Fără umor am fi ca orbii privind la curcubeu”
Galerie Foto Cu sânge de bănățean curgând prin vene, Erwin Lucian Bureriu le-a făcut pe toate: profesor, jurnalist și secretar de redacție, biliotecar, proprietar de librărie, muzician, grafician, dar mai ales poet și...

Căldura pusă la articulaţiile dureroase este o greşeală

Căldura pusă la articulaţiile dureroase este o greşeală
Există o polemică între reumatologi şi ortopezi, legat de când este bine să se implanteze o proteză în articulaţia suferindă: de la primele simptome, cum zic chirurgii ortopezi, sau mai târziu, după...

Alegerile din România dăunează grav planetei: 35 de milioane de buletine de vot, nefolosite!

Alegerile din România dăunează grav planetei: 35 de milioane de buletine de vot, nefolosite!
Galerie Foto Diferențe majore între numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale, pentru toate subcategoriile de alegeri care însumează alegerile pentru autoritățile publice locale și numărul...

După ce Mihai Chirica a devenit liberal, iluminatul public din Iași este modernizat de clienții de casă ai primăriei lui Boc

După ce Mihai Chirica a devenit liberal, iluminatul public din Iași este modernizat de clienții de casă ai primăriei lui Boc
Galerie Foto Nici nu s-a uscat bine tușul pe buletinele de vot de la alegerile locale care au avut loc în 27 septembrie, că proaspătul liberal, fost PSD-ist, Mihai Chirica, de la Iași, reales primar, a și atribuit un contact de...

Afaceri de pandemie. Ioana Băsescu și soțul Pricop intră pe piața transporturilor

Afaceri de pandemie. Ioana Băsescu și soțul Pricop intră pe piața transporturilor
Galerie Foto Fata cea mare a lui Traian Băsescu și-a cooptat, cu o lună înainte de alegerile locale, soțul în cadrul companiei de consultanță pe care o deține. Odată cu intrarea lui Radu Petru Pricop în această...

Manciu de la “Comunicarea Strategică”, “uns” consilier de stat la Cancelaria lui Orban, cu încălcarea legii

Manciu de la “Comunicarea Strategică”, “uns” consilier de stat la Cancelaria lui Orban, cu încălcarea legii
Galerie Foto Numit, prin semnătura lui Ludovic Orban și a Secretarului General al Guvernului Antonel Tănase, în funcția de consilier de stat, Eduard Andi Manciu, cel care conduce celebrul Grup de Comunicare Strategică, nu...

Conjunctivita nu doare, ci provoacă jenă şi mâncărimi

Conjunctivita nu doare, ci provoacă jenă şi mâncărimi
De multe ori observăm că unii oameni se plâng de ochi, aceştia par chinuiţi, se înroşesc, lăcrimează, au mâncărimi. Multă lume crede că se pricepe și îndeamnă cu sfaturi greşite pe cel cu ochii în...

Sistem de supraveghere video de 100.000 de euro, la sediul central al Ministerului Finanțelor

Sistem de supraveghere video de 100.000 de euro, la sediul central al Ministerului Finanțelor
Instituția condusă de Florin Cîțu a investit prețul unui apartament în București pentru achiziționarea unui sistem nou-nouț de supraveghere video, pe care urmează să-l monteze la sediul din Capitală al Centru...

Elena Stoica, Asociația Confecționerilor din România: „Măştile de Panciu, bune la Paris și la Londra, sunt ignorate la Bucureşti”

Elena Stoica, Asociația Confecționerilor din România: „Măştile de Panciu, bune la Paris și la Londra, sunt ignorate la Bucureşti”
Galerie Foto Producătorii de confecții trag un semnal de alarmă: mulți români dau banii pe chinezisme de proastă calitate sau pe cârpe frumos colorate cu care își acoperă nasul și gura, în loc de măşti făcute din...

Dosarul unei execuţii comandate politic, cu Dacian Cioloş în rol de paranormal. Telepatia: cea mai mare pagubă inexistentă, anchetată la SIIJ

Dosarul unei execuţii comandate politic, cu Dacian Cioloş în rol de paranormal. Telepatia: cea mai mare pagubă inexistentă, anchetată la SIIJ
Galerie Foto Documente explozive, aflate pe masa procurorilor Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), arată că, în contabilitatea Ministerului Agriculturii, în 2008, când Dacian Cioloș a decis să...

Infractorii sexuali, băgați în bazele de date ale Poliției de o firmă controlată de afaceristul Tiberiu Urdăreanu

Infractorii sexuali, băgați în bazele de date ale Poliției de o firmă controlată de afaceristul Tiberiu Urdăreanu
Galerie Foto Poliția Română a încheiat cu una dintre firmele înființate de grupul UTI, controlat de Tiberiu Urdăreanu, un contract de 1,3 milioane de euro, pentru realizarea unui registru special. Este vorba despre o...

Astmaticii nu trebuie să treacă repede de la cald la frig

Astmaticii nu trebuie să treacă repede de la cald la frig
Lumea îşi pune singură diagnosticul când e vorba de plămâni. Cum tuşeşte puţin, omul se autodiagnostichează: „Am pneumonie”. Dar şi cei cu astm ridică glasul când vine sezonul rece.Interviu cu profesor...

Cu ce averi pleacă marii învinși de la alegerile locale, dar cu ce averi preiau mandatele câștigătorii

Cu ce averi pleacă marii învinși de la alegerile locale, dar cu ce averi preiau mandatele câștigătorii
Galerie Foto Alegerile din 27 septembrie au însemnat, pentru unii dintre cei mai importanți ocupanți de fotolii în administrația publică locală, o lovitură neașteptată, carierele lor fiind întrerupte după mulți ani de...

Înmatriculările de mașini noi frânează brusc

Înmatriculările de mașini noi frânează brusc
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a scăzut în România cu 31,8%, în primele nouă luni ale anului, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul anterior. În același timp, pe segmentul de second hand...
Serviciul de email marketing furnizat de