x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018. Anglia a surclasat Panama cu 6-1 şi s-a calificat în optimi

Cupa Mondiala 2018. Anglia a surclasat Panama cu 6-1 şi s-a calificat în optimi

24 Iun 2018   •   17:14
Cupa Mondiala 2018. Anglia a surclasat Panama cu 6-1 şi s-a calificat în optimi

Selecţionata Angliei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, duminică, după ce a surclasat reprezentativa statului Panama cu scorul de 6-1 (5-0), la Nijnîi Novgorod, în Grupa G. 

Anglia a reuşit cel mai mare scor al său la Cupa Mondială, prin golurile marcate de John Stones (8, 40), Harry Kane (22 - penalty, 45+1 - penalty, 62) şi Jesse Lingard (36), în timp ce Felipe Baloy (78) a înscris primul gol pentru Panama la Cupa Mondială.

Echipa din America Centrală a avut prima oportunitate a meciului, prin Godoy(5), şut din 16 metri pe lângă poartă, dar englezii au controlat categoric jocul şi au marcat gol după gol.

Fundaşul Stones (8) a deschis scorul cu capul, de la 11 metri, după un corner bătut de Trippier.

Barcenas (16) a expediat şut cu efect pe lângă poartă de la 20 metri, după care golurile au început să curgă în poarta lui Jaime Penedo (Dinamo Bucureşti).

Lingard a fost faultat de Escobar în careu şi Kane a transformat penalty-ul (22). Maguire (32) a trimis cu capul peste poartă, iar la scurt timp Lingard a înscris cu şut la vinclu, după o combinaţie cu Sterling (36). Stones (40) a reluat din câţiva metri, după ce Penedo a respins lovitura de cap a lui Sterling şi a dus scorul la 4-0. Anglia a primit un nou penalty, după ce Kane a fost ţinut de Godoy în careu, iar atacantul lui Tottenham nu i-a dat nicio şansă lui Penedo nici de această dată (45+1).

A fost prima oară când Anglia a marcat cinci goluri într-o repriză şi chiar într-un meci de la Cupa Mondială. Precedentul joc în care o echipă a înscris de cinci ori într-o repriză a fost la CM 2014, când Germania a surclasat Brazilia cu 7-1.

Repriza secundă a fost mult mai echilibrată, panamezii greşind mai puţin în apărare.

Anglia a marcat şi golul şase, însă cu multă şansă, şutul lui Loftus-Cheek (62), fiind deviat involuntar de Kane, astfel că Penedo a fost prins pe picior greşit.

Panama a căutat golul de onoare, însă Murilo (66) a fost blocat de Pickford. Henderson (73) a fost aproape de golul şapte al Angliei.

După ce Roman Torres (76) a reluat alături din doar 4 metri, Felipe Baloy (78) a trimis în poartă din 10 metri mingea centrată de Avila, marcând primul gol al selecţionatei Panama la Cupa Mondială. Baloy (37 ani şi 120 de zile) este al patrulea cel mai vârstnic marcator din istoria Cupei Mondiale, după camerunezul Roger Milla (42 ani, 39 zile), suedezul Gunnar Gren (37 ani, 236 zile) şi mexicanul Cuahtemoc Blanco (37 ani, 151 zile).

Anglia, care a ajuns la 12 meciuri consecutive fără înfrângere, a ratat ultima oportunitate a meciului, prin Sterling (82).

Prin hat-trick-ul din meciul cu Panama, Kane a devenit golgheterul la zi al CM 2018, cu cinci goluri.

Belgia a învins Tunisia cu 5-2 în celălalt meci, jucat sâmbătă.

Ultimele partide vor avea loc pe 28 iunie, Anglia - Belgia, la Kaliningrad (stadionul Kaliningrad), şi Panama - Tunisia, la Saransk (Mordovia Arena). Belgia şi Anglia sunt calificate în optimi, dar reprezentativa ''Three Lions'' are nevoie de victorie pentru a câştiga grupa.

Anglia - Panama 6-1 (5-0)
Au marcat: John Stones (8, 40), Harry Kane (22 - penalty, 45+1 - penalty, 62), Jesse Lingard (36), respectiv Felipe Baloy (78).
Nijnîi Novgorod, stadionul Nijnîi Novgorod: 43.319 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa G

Au evoluat echipele:
Anglia: 1. Jordan Pickford - 2. Kyle Walker, 5. John Stones, 6. Harry Maguire - 12. Kieran Trippier (3. Danny Rose, 70), 21. Ruben Loftus-Cheek, 8. Jordan Henderson, 7. Jesse Lingard (17. Fabian Delph, 63), 18. Ashley Young - 10. Raheem Sterling, 9. Harry Kane (căpitan; 11. Jamie Vardy, 63). Selecţioner: Gareth Southgate.
Rezerve neutilizate: 13. Jack Butland, 23. Nick Pope - 15. Gary Cahill, 16. Phil Jones, 22. Trent Alexander-Arnold, 4. Eric Dier, 20. Dele Alli, 14. Danny Welbeck, 19. Marcus Rashford.
Panama: 1. Jaime Penedo - 2. Michael Murillo, 5. Roman Torres (căpitan), 4. Fidel Escobar, 15. Eric Davis - 8. Edgar Barcenas (16. Abdiel Arroyo, 69), 11. Armando Cooper, 6. Gabriel Gomez (23. Felipe Baloy, 69), 20. Anibal Godoy (19. Ricardo Avila, 62), 21. Jose Luis Rodriguez - 7. Blas Perez. Selecţioner: Hernan Dario Gomez.
Rezerve neutilizate: 12. Jose Calderon, 22. Alex Rodriguez - 3. Harold Cummings, 13. Adolfo Machado, 17. Luis Ovalle, 14. Valentin Pimentel, 9. Gabriel Torres, 10. Ismael Diaz, 18. Luis Tejada.

Arbitru: Ghead Grisha (Egipt); arbitri asistenţi: Redouane Achik (Maroc), Waleed Ahmed (Sudan); arbitru de rezervă: Norbert Hauata (Tahiti); arbitru asistent de rezervă: Bertrand Brial (Noua Caledonie)
Arbitru video: Danny Makkelie (Olanda); arbitri asistenţi video: Pawel Gil (Polonia), Sander van Roekel (Olanda), Mark Geiger (SUA)
Cartonaşe galbene: Cooper (10), Loftus-Cheek (23), Escobar (45), Murillo (72).
AGERPRES

×