x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018. Belgia – Panama 3-0. Victorie clară

Cupa Mondiala 2018. Belgia – Panama 3-0. Victorie clară

18 Iun 2018   •   20:26
Cupa Mondiala 2018. Belgia – Panama 3-0. Victorie clară

Selecţionata Belgiei a învins reprezentativa statului Panama cu scorul de 3-0 (0-0), luni, pe Stadionul Fişt din Soci, în Grupa G a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia.

''Diavolii roşii'' s-au impus clar, dar fără a convinge, în faţa unei debutante la Cupa Mondială, prin golurile marcate de Dries Mertens (47) şi Romelu Lukaku (69, 75), o contribuţie la limitarea scorului având şi portarul panamez al lui Dinamo Bucureşti, Javier Penedo. La panamezi a jucat şi mijlocaşul Armando Cooper, fost fotbalist la Oţelul Galaţi.

Belgia a avut destule dificultăţi în prima repriză în a desface apărarea compactă a adversarei, chiar dacă şi-a creat câteva ocazii bune de gol.

Prima oportunitate a meciului i-a aparţinut lui Carrasco (6), dar şutul a fost prins de Penedo. Portarul panamez a salvat golul la la şutul lui Mertens (7), după care Eden Hazard a tras în plasa laterală în urma unei erori comise de R. Torres (12), fiind imitat de Mertens (18).

R. Torres (21) a respins salvator din faţa lui Lukaku, Penedo a intervenit senzaţional la şutul lui Penedo la colţul scurt (38), apoi la blocat pe Lukaku (40). Mertens (41) a trimis un voleu puţin pe lângă ţintă.

O a doua încercare a lui Mertens i-a reuşit, extrema lui Napoli deschizând scorul în min. 47, cu un voleu din careu, la care Penedo nu a mai avut ce face.

De Bruyne a executat periculos o lovitură liberă (52), puţin pe lângă vinclu.

Panamezii au ieşit tot mai des din dispozitiv şi au fost aproape de a egala prin Murillo, dar Courtois (54) a salvat situaţia. Încercările ofensive ale latino-americanilor au fost sancţionate de belgieni, care au avut mai mult spaţiu de manevră şi astfel au mai înscris de două ori.

Romelu Lukaku (69) a marcat cu capul, din centrarea lui De Bruyne, iar apoi a realizat ''dubla'', pe contraatac, bine servit de Eden Hazard (75).

Panama a mai avut o tentativă de a marca primul său gol la un Mondial, însă Courtois a fost la post la lovitură liberă (89) executată de Escobar.

Dries Mertens (2014, 2018) a devenit al şaselea jucător belgian care marchează la două Cupe Mondiale, după Erwin Vandenbergh (1982, 1986), Jan Ceulemans (1986, 1990), Enzo Scifo (1986, 1990), Marc Degryse (1990, 1994) şi Marc Wilmots (1998, 2002).

În celălalt meci al grupei, Tunisia va înfrunta Anglia, luni seara, pe Volgograd Arena.

Următoarele meciuri vor avea loc sâmbătă 23 iunie, Belgia - Tunisia, la Moscova (stadionul Spartak), şi duminică 24 iunie, Anglia - Panama, la Nijnîi Novgorod (stadionul Nijnîi Novgorod).

Belgia - Panama 3-0 (0-0)
Au marcat: Dries Mertens (47), Romelu Lukaku (69, 75).
Soci, Stadionul Fişt: 43.257 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa G

Au evoluat echipele:
Belgia: 1. Thibaut Courtois - 2. Toby Alderweireld, 20. Dedryck Boyata, 5. Jan Vertonghen - 15. Thomas Meunier, 7. Kevin De Bruyne, 6. Axel Witsel (22. Nacer Chadli, 90), 11. Yannick Carrasco (19. Moussa Dembele, 74) - 14. Dries Mertens (16. Thorgan Hazard, 83), 10. Eden Hazard (căpitan) - 9. Romelu Lukaku. Selecţioner: Roberto Martinez.
Rezerve neutilizate: 12. Simon Mignolet, 13. Koen Casteels - 3. Thomas Vermaelen, 4. Vincent Kompany, 23. Leander Dendoncker, 8. Marouane Fellaini, 17. Youri Tielemans, 18. Adnan Januzaj, 21. Michy Batshuayi.
Panama: 1. Jaime Penedo - 2. Michael Murillo, 5. Roman Torres (căpitan), 4. Fidel Escobar, 15. Eric Davis - 8. Edgar Barcenas (9. Gabriel Torres, 63), 11. Armando Cooper, 6. Gabriel Gomez, 20. Anibal Godoy, 21. Jose Luis Rodriguez (10. Ismael Diaz, 63) - 7. Blas Perez (18. Luis Tejada, 73). Selecţioner: Hernan Dario Gomez.
Rezerve neutilizate: 12. Jose Calderon, 22. Alex Rodriguez - 3. Harold Cummings, 13. Adolfo Machado, 17. Luis Ovalle, 23. Felipe Baloy, 14. Valentin Pimentel, 19. Ricardo Avila, 16. Abdiel Arroyo.

Arbitru: Janny Sikazwe (Zambia); arbitri asistenţi: Jerson Dos Santos (Anglia), Zakhele Siwela (Africa de Sud); arbitru de rezervă: Ryuji Sato (Japonia), arbitru asistent de rezervă: Toru Sagara (Japonia)
Arbitru video: Bastian Dankert (Germania); arbitri asistenţi video: Sander van Roekel (Olanda), Felix Zwayer (Germania), Danny Makkelie (Curacao)
Cartonaşe galbene: Meunier (14), Davis (18), Barcenas (45+2), Cooper (49), Murillo (51), Godoy (57), Vertonghen (59), De Bruyne (88).
AGERPRES

Belgia – Panama este primul meci din cadrul Grupei G de la Campionatul Mondial 2018, fiind programat de la ora 18:00. Cele două formaţii se vor duela la Soci, pe stadionul Olimpic Fişt construit special pentru festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2016. 

Jaime Penedo, portarul echipei Dinamo Bucureşti, este titular în meciul de debut al selecţionatei Panama la o Cupă Mondială de fotbal, luni, contra Belgiei, pe Stadionul Fişt din Soci (18,00, ora României, TVR 1, TVR HD), în Grupa G a turneului final din Rusia.

Echipele de start:
Belgia: 1. Thibaut Courtois - 2. Toby Alderweireld, 20. Dedryck Boyata, 5. Jan Vertonghen - 15. Thomas Meunier, 7. Kevin De Bruyne, 6. Axel Witsel, 11. Yannick Carrasco - 14. Dries Mertens, 10. Eden Hazard (căpitan) - 9. Romelu Lukaku. Selecţioner: Roberto Martinez.
Rezerve: 12. Simon Mignolet, 13. Koen Casteels - 3. Thomas Vermaelen, 4. Vincent Kompany, 23. Leander Dendoncker, 8. Marouane Fellaini, 16. Thorgan Hazard, 17. Youri Tielemans, 19. Moussa Dembele, 22. Nacer Chadli, 18. Adnan Januzaj, 21. Michy Batshuayi.
Panama: 1. Jaime Penedo - 2. Michael Murillo, 5. Roman Torres (căpitan), 4. Fidel Escobar, 15. Eric Davis - 8. Edgar Barcenas, 11. Armando Cooper, 6. Gabriel Gomez, 20. Anibal Godoy, 21. Jose Luis Rodriguez - 7. Blas Perez. Selecţioner: Hernan Dario Gomez.
Rezerve: 12. Jose Calderon, 22. Alex Rodriguez - 3. Harold Cummings, 13. Adolfo Machado, 17. Luis Ovalle, 23. Felipe Baloy, 14. Valentin Pimentel, 19. Ricardo Avila, 9. Gabriel Torres, 10. Ismael Diaz, 16. Abdiel Arroyo, 18. Luis Tejada.

Arbitru: Janny Sikazwe (Zambia); arbitri asistenţi: Jerson Dos Santos (Anglia), Zakhele Siwela (Africa de Sud); arbitru de rezervă: Ryuji Sato (Japonia)
Arbitru video: Bastian Dankert (Germania); arbitri asistenţi video: Sander van Roekel (Olanda), Felix Zwayer (Germania), Danny Makkelie (Curacao)
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Belgia – Panama