x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018. Brazilia - Mexic 2-0. Neymar si Firmino au dus echipa în sferturi

Cupa Mondiala 2018. Brazilia - Mexic 2-0. Neymar si Firmino au dus echipa în sferturi

02 Iul 2018   •   20:21
Cupa Mondiala 2018. Brazilia - Mexic 2-0. Neymar si Firmino au dus echipa în sferturi

Selecţionata Braziliei s-a calificat fără emoţii în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, după ce a învins reprezentativa Mexicului cu scorul de 2-0 (0-0), luni, la Samara, în optimile de finală.

Selecao s-a impus prin golurile marcate de Neymar (51) şi Roberto Firmino (88), iar în sferturi va întâlni învingătoarea dintre Belgia şi Japonia.

Mexicanii au început meciul mai bine şi au presat destul de mult în primele 25 de minute, având ocazii prin Lozano (3), însă Alisson a fost la post, şi prin Herrera (22), blocat la 15 metri.

Cvintupla campioană mondială, deşi a fost stânjenită de jocul făcut de ''El Tri'', a avut oportunităţi destul de bune, prin Neymar (5), cu un şut de la distanţă apărat de Ochoa, care a blocat vedeta braziliană şi în min. 25. Gabriel Jesus (26) a fost oprit de Ayala, Coutinho (27) a şutat peste poartă, dar cea mai bună situaţie a fost irosită de acelaşi Gabriel Jesus (33), al cărui şut din unghi a fost respins de Ochoa. Neymar (40) a mai avut o situaţie notabilă, dar a şutat peste poartă din lovitură liberă.

Echipa ''Canarinha'' a fost şi mai incisivă după pauză, dar Ochoa a scor şutul din careu al lui Coutinho (48). Brazilia a deschis scorul în min. 51, când Willian a luat o acţiune pe cont propriu în flancul stâng, a centrat în faţa porţii şi Neymar a înscris din alunecare.

Ochoa a avut şi alte intervenţii salutare, la mingea trasă de Paulinho (59) din mijlocul careului şi la şutul lui Willian (61).

Vela (61) a pus în pericol poarta sud-americanilor (61), dar Alisson a respins de sub transversală.

Neymar a fost din nou aproape de gol (68), dar şutul său a fost deviat de Salcedo pe lângă poartă.

Soarta meciului a fost pecetluită în urma unui acţiuni a aceluiaşi Neymar, care a trimis pe lângă Ochoa, iar Firmino a îndeplinit o simplă formalitate (88).

Mexicanii nu i-au învins niciodată pe brazilieni la Cupa Mondială în cinci dueluri, patru victorii revenind selecţionatei ''Canarinha'', iar un meci s-a terminat nedecis, 0-0, în faza grupelor din 2014 (13-0 golaveraj).

Brazilia este neînvinsă de 16 meciuri oficiale. Brazilia nu a pierdut niciodată în faţa unei reprezentante a zonei CONCACAF, având opt victorii şi un egal. Mexicul are doar o victorie în faţa reprezentantelor CONMEBOL, cu Ecuador în 2002, trei egaluri şi nouă înfrângeri.

Echipa ''auriverde'' l-a pierdut pe Casemiro, care a primit al doilea cartonaş galben şi nu va putea juca în meciul din sferturi.

Brazilia - Mexic 2-0 (0-0)
Au marcat: Neymar (51), Roberto Firmino (88).
Samara, Samara Arena: 41.970 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, optimi de finală

Au evoluat echipele:
Brazilia: 1. Alisson Becker - 22. Fagner, 2. Thiago Silva (căpitan), 3. Miranda, 6. Filipe Luis - 15. Paulinho (17. Fernandinho, 80), 5. Casemiro, 11. Philippe Coutinho (20. Roberto Firmino, 86) - 19. Willian (13. Marquinhos, 90+1), 9. Gabriel Jesus, 10. Neymar. Selecţioner: Tite.
Rezerve neutilizate: 16. Cassio Ramos, 23. Ederson - 4. Pedro Geromel, 12. Marcelo, 18. Fred, 8. Renato Augusto, 14. Danilo, 21. Taison.
Mexic: 13. Guillermo Ochoa - 21. Edson Alvarez (6. Jonathan Dos Santos, 55), 2. Hugo Ayala, 3. Carlos Salcedo, 23. Jesus Gallardo - 16. Hector Herrera, 4. Rafa Marquez (7. Miguel Layun, 46), 18. Andres Guardado (căpitan) - 11. Carlos Vela, 14. Javier Hernandez (9. Raul Jimenez, 60), 22. Hirving Lozano. Selecţioner: Juan Carlos Osorio.
Rezerve neutilizate: 1. Jose Corona, 12. Alfredo Talavera - 5. Diego Reyes, 8. Marco Fabian, 20. Javier Aquino, 10. Giovani Dos Santos, 17. Jesus Corona, 19. Oribe Peralta.

Arbitru: Gianluca Rocchi; arbitri asistenţi: Elenito Di Liberatore, Mauro Tonolini (toţi din Italia); arbitru de rezervă: Antonio Mateu Lahoz (Spania); arbitru asistent de rezervă: Pau Cebrian (Spania)
Arbitru video: Massimiliano Irrati (Italia); arbitri asistenţi video: Carlos Astroza (Chile), Pawel Gil (Polonia), Daniele Orsato (Italia)
Cartonaşe galbene: Alvarez (38), Luis Filipe (43), Herrera (55), Casemiro (59), Salcedo (77), Guardado (90+2).
AGERPRES

×