x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018: Croaţia respecta Anglia, dar nu se teme de nimeni

Cupa Mondiala 2018: Croaţia respecta Anglia, dar nu se teme de nimeni

09 Iul 2018   •   13:13
Cupa Mondiala 2018: Croaţia respecta Anglia, dar nu se teme de nimeni

Selecţionerul Croaţiei, Zlatko Dalic, a declarat înaintea semifinalei Cupei Mondiale de fotbal cu Anglia, programată miercuri la Moscova, că meciul cu selecţionata Albionului se anunţă dificil, dar jucătorii săi nu se tem de nimeni.

 

''Suntem concentraţi pe Anglia, o echipă tânără, de foarte bună calitate, care s-a descurcat uşor cu Suedia, un adversar dificil. Ştim că şi Anglia ne analizează jocul. Îi respectăm, dar credem în forţele noastre şi nu ne temem de nimeni. Anglia are Premier League, un campionat mult mai puternic ca al nostru. Nu eram aşteptaţi să fim aici, dar merităm să fim aici'', a declarat Dalic în conferinţa de presă de duminică. 

Selecţionerul croat a adăugat că pentru o ţară mică această semifinală reprezintă deja un succes: ''Suntem o ţară mică şi pentru noi era importantă să urcăm pe scara mondială. Înainte de semifinala de la Mondialul 1998, puţini oameni cunoşteau Croaţia şi a fost bine pentru promovarea unei ţări noi independente. Tot ce se petrece în Croaţia, cu rezultatele noastre, este o nebunie. Oamenii sărbătoresc succesele noastre în stradă, ceea ce spune mult. Pentru noi e deja un succes că am ajuns aici. Ţări mari ca Argentina, Brazilia sunt deja în vacanţă. Dacă noi am fi avut banii Angliei, cine ştie câte am fi avut în mâna noastră (trofee - n.r.)''. 

Croaţii au disputat până acum două meciuri cu prelungiri şi lovituri de departajare, în optimi şi în sferturi, dar Dalic nu crede că jucătorii săi vor fi obosiţi în semifinala cu Anglia: ''Să jucăm de două ori 120 minute, nu a fost uşor. Câţiva jucători au mici probleme fizice, dar când eşti în semifinale ai o motivaţie, asta îţi dă o nouă forţă, o nouă energie''. AGERPRES

×