x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018: "Nu-mi pasă de critici", declara Neymar

Cupa Mondiala 2018: "Nu-mi pasă de critici", declara Neymar

03 Iul 2018   •   10:01
Cupa Mondiala 2018: "Nu-mi pasă de critici", declara Neymar

Vedeta echipei Braziliei, Neymar, a afirmat că nu ia în seamă criticile lansate la adresa sa, după meciul cu Mexic (2-0), din optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2018, afirmând că "sunt doar o tentativă în plus'' de a-l ''destabiliza".

 

"Ochoa este un mare portar, dar eu nu abandonez niciodată, sunt brazilian. Este un gol de percepţie, de voinţă, m-am smuls dintre ei şi am trimis mingea în poartă'', a caracterizat Neymar golul marcat pentru Selcao, prin care a deschis scorul în meciul cu Mexicul.

''În privinţa criticilor la adresa mea, cred că nu sunt decât o tentativă în plus de a mă destabiliza decât altceva. Nu-mi pasă de critici, iar de cele din presă nici atât nu mă ocup. Eu nu am vorbit cu presa la ultimele două meciuri, întrucât nu vreau polemici, prea multă lume se inflamează. Nu vreau să mă fac remarcat altfel decât pe teren, pentru că sunt un jucător", a spus Neymar.

"Progresez, ştiam că am nevoie de ritm şi m-am simţit mai bine. Sunt foarte bucuros nu doar pentru mine, ci pentru toată echipa, pentru eforturile depuse. Trebuie să învăţăm să suferim. A fost un meci dificil, cunoşteam calitatea adversarului, dar sunt fericit pentru victoria echipei", a adăugat Neymar.

Selecţionata Braziliei s-a calificat fără emoţii în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, după ce a învins reprezentativa Mexicului cu scorul de 2-0 (0-0), luni, la Samara, în optimile de finală. Selecao s-a impus prin golurile marcate de Neymar (51) şi Roberto Firmino (88), iar în sferturi va întâlni Belgia. AGERPRES

×