Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scriitoarea Ileana Vulpescu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!
Cum trece timpul! De fapt, nu trece el, ci trecem noi. Noi trecem şi ne trecem. Aşa deci, trec şi eu prin timp. O trecere ce împlineşte astăzi 77 de ani: vorba ceea, o viaţă de om. Ce-i pot eu spune acum - unui om, cuiva aşteptînd să-i dezvălui sensul pe care crede că existenţa hărăzită mie îl are?
Fiind relativ cunoscută, datorită scrisului, cititorii sînt probabil dornici să afle cum s-a ivit acest imbold, din care mi-am făcut profesie, chiar profesie de credinţă. De cînd am învăţat alfabetul, am descoperit bucuria cititului. Deşi consider că muzica e arta artelor, mai aproape de suflet îmi rămîne tot cartea. Prin atmosferă, prin acţiune, prin personaje, între mine şi autor se înfiripă un fel de intimitate, o anume comuniune de gînduri şi de trăiri.
M-am apucat de scris, pentru că-mi simţeam sufletul ca un vas aflat sub presiune: nu presiunea fericirii, ci a nemulţumirii. Fără să fiu o cîrcotaşă, nu-mi scapă neobservat nici un fir de păr căzut în ciorbă. Din fericire! Deşi artişti fericiţi nu prea cred că există pe lume. Omul "fericit" - treacă de la mine adjectivul! - trăieşte clipa, nu compune simfonii, nu pictează, nu ciopleşte piatra sau lemnul.
Mi-ar părea bine să mă-nşel în privinţa creatorilor de visuri pentru ei şi pentru alţii. Scriind, îmi descarc sufletul, îndreptîndu-mi gîndurile şi fantezia spre semenii care suferă şi care se bucură, la fel ca şi mine. Nu mi-a plăcut să mă compar cu nimeni şi nu mi-am propus vreun podium pe care să urc, după cum nu aspir să mi se ridice statuie-n piaţă.
Mă consider un om simplu, care trăieşte simplu şi care se-adresează unora ca şi el. Mă bucur cel mai mult cînd pot ajunge la sufletul cuiva, făcîndu-l să se recunoască în ceea ce-i dăruiesc. De altfel, cred că orişicare gest artistic nu poate fi decît un act de solidaritate generoasă cu omul. Şi un semn de preţuire şi de respect. Îmi place mult să primesc daruri, dar şi mai mult să dărui. Scrisul e unul dintre darurile pe care mi-am îngăduit să le fac semenilor.
E nevoie-n lume de blîndeţe şi de comportament normal, în buna tradiţie-a decenţei şi-a respectului datorate celor care ne-nconjoară. Se cuvine să le-aducem un omagiu tuturor creatorilor de artă, clasici şi contemporani, în semn de recunoscătoare mulţumire că ne-au înfrumuseţat mintea şi sufletul, înnobilîndu-le.
După toţi numeroşii mei ani de viaţă, în care-am avut parte şi de bucurii şi de-amărăciune, cred că pot socoti bunătatea drept însuşirea cea mai preţioasă a omului, oricît i-ar fi de sclipitoare inteligenţa.
De ziua mea îmi doresc să mai am putere de-a scrie. Dar, mai ales, mă rog Domnului să mă ţină-n picioare şi-n toate minţile pînă-n cea din urmă clipă a vieţii. Şi tot Lui mă rog pentru liniştea şi pentru împăcarea sufletelor noastre. Să ne dea El tăria de-a-nfrunta răutatea şi de-a-ndura pier-derile şi despărţirile, fiind cu toţii trecători prin timp.
