x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Surpriză sub Tâmpa

Surpriză sub Tâmpa

de Marius Mihalcea    |    11 Noi 2010   •   00:00

FC Braşov a produs prima mare surpriză din "sferturile" Cupei, eliminând-o pe FC Timişoara, formaţie care era neînvinsă pe plan intern în acest sezon până la ora jocului de ieri, de sub Tâmpa.

Braşovenii au câştigat cu scorul de 1-0, prin golul înscris de Marian Cristescu în al treilea minut suplimentar, dintr-o poziţie de ofsaid rămasă nesemnalizată de la margine.

"Nu mă interesează că braşovenii au marcat din ofsaid, fiindcă ne-au dominat şi fizic, şi tactic, mai ales în repriza a doua. Jucătorii mei nu au înţeles importanţa acestui meci şi s-au prezentat cum s-au prezentat. Braşovul a meritat calificarea. Este un duş rece pe care trebuie să-l luăm ca atare", a declarat antrenorul bănăţenilor, Cosmin Contra.
Calificarea Braşovului a fost sărbătorită în Piaţa Sfatului de circa 100 de fani ai "stegarilor".

×
Subiecte în articol: cupa romaniei