x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Oficial german: muncitorii români chiulesc şi n-au habar ce fac

Oficial german: muncitorii români chiulesc şi n-au habar ce fac

de Carmen Plesa    |    04 Sep 2009   •   00:00

"Spre deosebire de angajaţii din Bazinul Ruhr, cei din România nu vin dimineaţa la ora şapte la schimbul întâi şi nu rămân până la sfârşitul programului - ci vin şi pleacă după cum au chef şi n-au habar ce fac".



Declaraţia aparţine prim ministrului creştin-democrat al landului Renania de Nord - Westfalia, Jürgen Rüttgers, care încearcă "să câştige electoratul (tradiţional de stânga) din Duisburg în folosul candidatului conservatorilor la Primărie", scrie Deutsche Welle. Oficialii conservatori de la Düsseldorf au revenit cu precizarea că declaraţia lui Rüttgers, apărută în Spiegel Online la 26 august, nu a avut rolul de a jigni muncitorii români, ci de a elogia "forţa de muncă înalt calificată din Bazinul Ruhr, în contextul retragerii firmei Nokia de la Bochum la Jucu, lângă Cluj".

Potrivit oamenilor premierului, citaţi de Deutsche Welle, Rüttgers ar fi avut în vedere faptul că "Nokia avea, la Bochum, cea mai productivă filială în vreme ce fabrica de la Jucu a devenit cea mai ineficientă din Europa".

×
Subiecte în articol: diaspora