x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cei mai deştepţi copii de partid

Cei mai deştepţi copii de partid

de Victor Ciutacu    |    07 Apr 2010   •   00:00

După alegerile din 2008, care au consacrat triumful afirmării publice a unor "nimeni pe stradă" împinşi în Parlament de negocierea transpartinică a colegiilor în numele aşa-zisului uninominal, PD-L a omorât deliberat orice tentativă de dezbatere publică. În numele unei echidistanţe pe care a mimat-o ipocrit întreaga piaţă tv, au devenit personaje de mic ecran tot soiul de aproximativi semidocţi cu gura mare. N-au idei proprii, au foiţa cu mesajul de transmis scris din Modrogan, strigă ca muşcaţi de şarpe, repetă ca drogaţii texte memorate, deturnează orice subiect. Singurul lor scop e ca discuţia din platoul unde sunt invitaţi să nu se poată desfăşura în cursul ei firesc.

Prima a erupt, în mandatul trecut, Sulfina Barbu, un soi de cyborg în fustă pe care bănuiesc că au experimentat păpuşarii comunicării din Modrogan. Odată reuşită reţeta de spălare a creierelor, le-au dat drumul şi celorlalţi lătrăi din curte. Faceţi un simplu exerciţiu şi veţi constata că îi aveţi pe toţi setaţi, fără voia voastră, în memorie: Marius Spânu, Gelu Vişan, Marcel Hoară, Alin Popoviciu, Oana Badea. Ce-i uneşte? Trecutul profesional aproape alb, dorinţa de parvenire peste limite, agresivitatea ieşită din comun, slugărnicia faţă de stăpân dusă la extrem, incapacitatea de a roşi când mint de îngheaţă apele. Uitaţi-vă la ei cum fac zid în jurul beizadelelor trimise, cu lotul de partid şi de stat, la misiunile diplomatice ale României în străinătate. Ginerele de dată recentă al lu' Băsescu e atât de capabil, încât se modifică toate regulamentele de funcţionare ale Ministerului Economiei pentru el şi pentru fericirea întru împreunare pe Champs Elysees a viitorului cuplu princiar de Bamboo. Nu mai contează că ministrul de profil e asociat în firmă cu maică-sa şi joacă table cu taică-său pe Croazetă. Fata din prima căsnicie a Pârcălăbeascăi, cu un solid CV  (secretară a maică-sii la cusătoria de haine portocalii) în spate, are un gagiu la Montevideo. Loc unde se desfiinţase, pe motive cumulate de economii şi lipsă de justificare a locului în structura diplomatică, postul de ceva economic. Nu-i nimic, pentru că nu se face să strici armonia cvasiconjugală a tinerei perechi, l-a reînfiinţat, "cu toată sincecitatea", acelaşi ministru rozaliu şi l-a câştigat fata seceretarei de stat. Capabilu' de Pogea, cel mai finanţist dintre toţi inginerii partidului oranj, angajat cu carte de muncă la pietrăria aceluiaşi Videanu şi plasat prin toate Consiliile de Administraţie bănoase ca să-i treacă ruşinea de a fi rămas dără portofoliu, a avut şi el un flăcău de rezolvat. Jap cu el la Bruxelles, pe partea energetică, să-i scoată la lumină pe băieţii deştepţi!

Toate-s coincidenţe, vor declama solemn recitatorii de Modrogan. Copiii partidului sunt cei mai deştepţi copii din lume, au câştigat concursuri transparente de partid şi merită să reprezinte partidul, ţara şi, nu în ultimul rând, poporul suveran pe meridiane. Noi suntem proşti, că-i suportăm de la distanţă şi nu intrăm dracului toţi în partid, să câştigăm alegerile cu un meritat şi confortabil 99,99% şi să ne treacă dorul de Zoia, Nicuşor şi Valentin.

×
Subiecte în articol: editorial