Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Gata! Prin grija Jucătoriei Sale, ultima promisiune neîmplinită de pe răbojul electoral al defunctei Alianţe DA a devenit subiect de dezbatere publică. Ocupat până-n ultima celulă a sufletului său mare cu reforma statului, Providenţialu' vrea să mai bage un referendum. Poporul - pe care-l arde focu' foamei pe maţele goale - trebuie urnit din casă la alegerile prezidenţiale. Şi, ca să fie şi mai convingător, bagă-n faţă ceva de calitate din arsenalul electoral: unicameralismul parlamentar şi reducerea numărului de aleşi.
Din punct de vedere al candidatului la preşedinţie cu instituţiile statului ţinute sub papuc, mişcarea politică e extrem de inspirată. Opinia publică votantă, în imensa-i majoritate mută şi deloc preocupată de mecanismele democratice, îi urăşte sincer şi visceral pe "îmbuibaţii din Casa Poporului". Parlamentarul e identificat, în popor, cu duşmanul colectiv al binelui. D'aia n-are pulimea pulovere pe gât şi moţuri la băşti, că-s deputaţii şi senatorii ciorditori. D'aia ne macină criza şi ne-am băgat argaţi la FMI, că-s parlamentarii prea scumpi.
Cineva trebuia să ia odată taurul de coarne. Şi a apărut el, cel mai uninonimal dintre aleşii din România, singurul măcinat cu adevărat de grija oamenilor din mijlocul cărora s-a ridicat în valurile bătăliei politice; pentru că-i pasă, nu-i aşa? Grijuliu nevoie-mare, îi iese-n prag cu pâine şi sare poporului la care se-ntoarce periodic. Iar poporul lui, trăitor al statului Land of Choice, unde s-a autonumit şef, evident că va răspunde cu da. La ce întrebări i se vor pune, e ca şi cum i-ai cere un răspuns ferm la existenţiala întrebare "vreţi mâine căte o mie de euro în plus la leafă?"
Traian Băsescu a ieşit la zar cu un 6-6 magistral. Pentru că, pe de o parte, vinde imaginea că el e unicul care se luptă cu tagma jefuitorilor, respectiv, pe de altă parte, că, dacă bagă consultarea populară, trimite lumea scârbită către secţiile de votare. Şi aplică înţeleapta zicere că o dictatură cinstită e mult mai ieftină decât o democraţie mincinoasă. Care prinde extrem de bine într-o ţară încă nostalgică după tătucul care, înainte să tragă-n piept altceva decât aerul tare al iernii, dădea case cu chirie, butelii, locuri de muncă, bilete de odihnă şi tratament. Încă de pe vremea când Alain Delon era tânăr, iar Antonio Banderas saliva pofticios la nudurile actualei sale soţii, Zorro a prins al dracu' de tare la clasa muncitoare care mergea-n paradis. Nobilul retras din prim-plan care făcea dreptate populară cu sabia a fost ani de zile idolul fetelor mustăcioase de la ţară şi al neterminaţilor încurcaţi cu şcoala la seral. Sociologic, cu tot respectul pentru excepţiile care confirmă regula, vorbesc fix despre majoritatea electoratului băsescian. Care-şi caută veşnic un Zorro, da' zadarnic, fiindcă din pământul mănos al Murfatlarului a rodit o caricatură de Chavez.
P.S. Curentul produs de fandarea de spadasin a lui Traian Băsescu era să ne facă să uităm că o comisie parlamentară tocmai a cerut destituirea Elenei Udrea şi urmărirea ei penală. Noroc să suntem vigilenţi...
