x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale România – model de internaţionalism capitalist

România – model de internaţionalism capitalist

de Ilie Serbanescu    |    14 Apr 2009   •   00:00

Împrumutul extern gigant contractat de statul român de la o serie de instituţii internaţionale sub monitorizarea FMI încheie o perioadă căreia i se poate acorda fără ezitări atributul "istorică", ce transformă România în cel mai avansat teritoriu din Uniunea Europeană din punctul de vedere a ceea ce se poate denumi "internaţionalismul capitalist".



Aşa cum internaţionalismul proletar era forma superioară de manifestare a solidarităţii în relaţiile internaţionale în condiţiile comunismului, tot aşa internaţionalismul capitalist este forma superioară de manifestare a solidarităţii în relaţiile internaţionale în condiţiile capitalismului.

Statul român a început, în urmă cu vreo cinci ani, să se ofere fără echivoc spre a fi globalizat de oricine s-ar fi nimerit pe aici. Şi, în doi-trei ani, şi-a cedat cele mai importante poziţii din economie către capitalul străin. Într-un mod cât mai internaţionalist posibil! Respectiv, cât mai ieftin şi mai fără condiţii cât mai altruist sau cât mai avantajos pentru globalizatori!

Şi astfel, curând, întreaga axă majoră a economiei a ajuns în mâinile capitalului străin: exploatarea resurselor de petrol, exploatarea a jumătate din resursele de gaze, întreaga distribuţie de carburanţi, întreaga distribuţie de gaze, aproape întreaga distribuţie de energie electrică, producţia de oţel, producţia de ciment, metalurgia feroasă şi metalurgia neferoaselor, industria materialelor de construcţii, întreaga industrie auto, telefonia fixă, telefonia mobilă, aproape întregul sistem bancar, întregul sistem de asigurări etc. etc.

România este un model de internaţionalism capitalist. Deşi este aproape complet globalizată, ea n-a globalizat pe nimeni! N-a cerut nimic în schimb. Ea este complet dezinteresată. Trup şi suflet pentru fraţii internaţionalişti capitalişti. N-are campioni care să ia pâinea de la gura internaţionaliştilor capitalişti de prin alte ţări. N-are nici măcar jucători care să le încurce cumva treburile acestora. un exemplu de internaţionalism capitalist şi de conştientizare a exigenţelor globalizării.

Era însă nevoie de o confirmare puternică a ataşamentului României faţă de internaţionalismul capitalist. Şi România a confirmat: puternic, nedezminţit, cu spirit de sacrificiu! În plină criză economică şi financiară mondială! Într-un cuvânt, superb!

Văzând că fraţii ei întru internaţionalism capitalist au probleme financiare în vreme de criză, România s-a împrumutat ea la FMI şi la alte instituţii internaţionale cu 20 de miliarde euro să-i ajute să-şi poată continua afacerile, inclusiv şi în primul rând să-şi poată duce mai departe globalizarea cu profit pentru ei a României.

Statul român a dovedit un spirit de sacrificiu exemplar. A îndatorat propriul contribuabil pentru fraţii săi internaţionalişti capitalişti. O îndatorare pe care populaţia din România n-o va putea plăti probabil niciodată. Va rămâne doar aşa agăţată dependent de această îndatorare. Căci, şi dacă s-ar vinde pe ea însăşi, tot n-ar da cineva pe ea atâta bănet.

Sacrificiul este atât de substanţial, încât poate însemna subţierea nu numai ca importanţă, dar şi ca dimensiune fizică în sine a statului român. Dar ce mai contează dacă nu prea va mai exista statul român, în măsura în care îl înlocuiesc fraţii săi internaţionalişti capitalişti.

România - cât mai există - dă o lecţie dură acelor internaţionalişti capitalişti - globalizatori convinşi până mai ieri - care, în condiţiile crizei economice şi financiare internaţionale, au păşit nefericit pe calea deviaţionismului de stânga, punând statul să preia bănci şi societăţi de asigurări, căutând să introducă reglementări intervenţioniste împotriva pieţei libere şi iniţiativei private, abdicând regretabil de la internaţionalismul capitalist în favoarea naţional-comunismului.

În orice caz, victoria deplină a internaţionalismului capitalist va fi obţinută de România atunci când nu vom mai vorbi de ţara România, ci de ţinutul România! Mersul triumfător din victorie în victorie din ultima perioadă ne asigură că momentul acela va veni curând. Acordul cu FMI ne ajută mult în acest sens!

×
Subiecte în articol: editorial romania capitalist