x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dorinel: "Nu cred într-o coaliţie împotriva Oţelului"

Dorinel: "Nu cred într-o coaliţie împotriva Oţelului"

10 Noi 2010   •   00:00
Dorinel: "Nu cred într-o coaliţie împotriva Oţelului"
Sursa foto: /Intact Images

Antrenorul Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că i se pare benefic faptul că Agenţia Naţională Antidoping va efectua controale la echipele din Liga I şi că nu crede într-o coaliţie care s-ar forma împotriva liderului din Liga 1, transmite corespondentul Mediafax.

"Am primit o adresă de la această agenţie prin care ni s-a cerut să le punem la dispoziţie programul antrenamentelor din această săptămână. Au spus că vor veni pentru a lua probe jucătorilor. Din punctul meu de vedere sunt bineveniţi. Eu cred că este o acţiune pozitivă dacă se va face la nivelul tuturor echipelor din Liga I. Nu cred că este o acţiune îndreptată împotriva noastră. De altfel, nu cred nici în vreo coaliţie care s-ar forma împotriva noastră", a declarat Dorinel Munteanu.

Tehnicianul Oţelului a mai spus că nu ştie despre vreo eventuală convocare a lui Cornel Râpă pentru meciul amical dintre România şi Italia, dar că s-ar bucura dacă acest lucru se va întâmpla. "Dacă, într-adevăr, Cornel va fi convocat de selecţioner, nu pot decât să fiu bucuros pentru el. Cred că ar merita acest lucru, după mai bine de un an şi jumătate de evoluţii constant bune. Sunt convins că nu va face clubul şi ţara de ruşine", a spus Munteanu.

×
Subiecte în articol: liga 1