x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Petrică Gheorghe îşi face televiziune 3D

Petrică Gheorghe îşi face televiziune 3D

de Anca Nicoleanu    |    29 Ian 2010   •   00:00

După ce anul trecut l-a "părăsit" pe Dan Diaconescu şi şi-a făcut propriul post tv, Petrică Gheorghe anunţă acum că îşi transformă Zapping TV într-un canal tridimensional care va putea fi urmărit doar cu ochelari speciali. Investiţia e de un milion de euro, "cu dezvoltări ulterioare".

"Zapping TV, care s-a lansat în iunie 2009, a trecut chiar în aceste zile la emisia în HD şi discutăm intrarea în pachetul IP TV al celor de la Dolce. Am luat împreună cu partenerii noştri decizia de a trece în formatul 3D şi le-am propus celor de la Panasonic, Samsung şi Sony să ne sprijine. Deocamdată, Panasonic s-a arătat cea mai rapidă în decizii. Canalul 3D pe care ne-am propus să-l lansăm la sfârşitul lui mai, anul acesta, va fi unul european şi toate programele vor fi realizate de echipele noastre folosind tehnologia 3D de ultimă oră. Vom avea transmisiuni sportive, de divertisment, dar şi filme artistice în 3D. Ne-a ajutat foarte mult faptul că, din punct de vedere tehnic, noi eram deja la nivel de High Definition, iar pentru a trece la 3D sunt necesare transformări minime", ne-a declarat Petrică Gheorghe.

Care sunt motivele pentru care Panasonic a ales Zapping TV pentru acest pas şi nu o altă televiziune, mai "vizibilă"? "Alegerea e pe baza experienţei de 30 de ani în tv, dar şi datorită faptului că ne-am dovedit adaptabili şi interesaţi de schimbare. Un alt motiv ar fi că noi suntem cei care am venit cu propunerea şi ei au apreciat asta. O televiziune mare are costuri foarte mari, se adaptează greu schimbărilor de acest fel şi e foarte greu să schimbe targetul pe care îl are deja", a explicat acesta.

În acest moment, echipele postului ­ formate din cei 10 angajaţi, restul fiind colaboratori ­ se adaptează din mers la formatul 3D, "aici fiind într-adevăr schimbări majore, începând cu modul de a filma, montaj, lumină, decoruri". În primă fază, postul se va vedea cu ochelari speciali, pentru că "tehnologia care permite vizionarea 3D fără ochelari e deocamdată foarte scumpă". Investiţia este de un milion de euro, cu dezvoltări ulterioare. Zapping TV este prezentat de posesorul lui drept un canal de info-divertisment, al cărui slogan este "deschizi televizorul şi zâmbeşti". Postul difuzează filme, divertisment, talk-show-ul lui Gheorghe, Zapping internet, Reality show-ul parodie "Rătăciţi în Pana mea", dar, o dată cu trecerea la 3D, anunţă că va schimba grila.

×
Subiecte în articol: mass-media